Misterul retragerii Monei Muscă: De ce a dispărut definitiv din politică și cum arată la 76 de ani

Mona Muscă, una dintre cele mai cunoscute figuri ale politicii românești, s-a retras definitiv din viața publică după scandalul legat de presupusele legături cu fosta Securitate.
Alexandra Dumitrescu
11 mart. 2026, 18:45
Misterul retragerii Monei Muscă: De ce a dispărut definitiv din politică și cum arată la 76 de ani

Mona Muscă a fost, timp de mai bine de un deceniu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri ale politicii românești. O avut o ascensiune politică remarcabilă, fiind fost ministru al Culturii în Guvernul Tăriceanu și vicepreședintele Camerei Deputaților. Mulți au privit-o ca pe una dintre marile speranțe ale liberalilor, însă cariera ei s-a terminat brusc, în 2007. De atunci, aceasta a ales să păstreze discuția și nu a mai apărut în viața publică.

De ce s-a încheiat cariera politică a Monei Muscă

Astăzi, la 76 de ani, Mona Muscă apare extrem de rar în spațiul public. Conform declarațiilor sale, decizia ei de a se retrage a fost una fermă și definitivă. Într-un interviu acordat în 2023, ea a subliniat că nu intenționează să revină nici în politică și nici să se expună public.

„M-am retras din viața politică, dar și din viața publică. Este o decizie definitivă și nu revin asupra ei”, spunea ea atunci.

Retragerea a survenit după un eveniment care i-a schimbat radical parcursul politic. Vara anului 2006, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a comunicat că Mona Muscă ar fi avut legături cu fosta Securitate, declanșând un scandal intens în mediul politic. În urma acestor informații, partidul său, PNL, a decis să o excludă rapid, chiar înainte ca decizia instituției să fie definitivă.

Ulterior, fostul ministru a contestat acuzațiile în instanță, însă Curtea de Apel București i-a respins contestația. În primăvara anului 2007, Mona Muscă și-a dat demisia din Parlament și s-a retras complet din politică.

Ulterior, aceasta a recunoscut că, la sfârșitul anilor ’70 a transmis anumite note informative sub numele de cod „Dana”, în perioada în care lucra la universitate cu studenți străini. Muscă a explicat că a considerat aceste informări drept o obligație administrativă, legată de activitatea didactică.

Citește și: Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Kamenei, a fost rănit în atacul care i-a omorât tatăl. Informaţia a fost confirmată după mai multe zile de incertitudine

Cu ce se ocupă în prezent

După retragerea din viața politică, Mona Muscă a ales să trăiască departe de lumina reflectoarelor. În aproape două decenii, aparițiile sale publice au fost extrem de rare. Ea locuiește departe de agitația Bucureștiului, într-o casă din vestul țării, unde a avut grijă de soțul său, cercetătorul Gavril Muscă, până la decesul acestuia.

Fosta ministră a fost văzută doar la câteva evenimente culturale, cum ar fi lansări de carte sau proiecții de film. Una dintre cele mai recente apariții a avut loc în 2025, la Ateneul Român, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României.

Citește și: Cosmin Seleși, mesaj de pe patul de spital. În ce stare se află prezentatorul TV: „Momentan iau lucrurile pas cu pas”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
„Stanciu a bătut palma cu U Cluj”. Gigi Becali a comentat în direct informația zilei. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile în magazine. Detaliul pe care trebuie să-l verifice orice cumpărător
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Anunțul momentului în România. Când vom trece la EURO
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte