MITA, de la buchetul de flori, până la bani şi alte foloase necuvenite

Corupţia însumează aceste căi, iar fenomenul este cunoscut de la un capăt la celălalt al Pământului. Doar atitudinea faţă de asemenea practici diferă de la o ţară la alta, iar statele care reuşesc să se ţină departe acest fenomen se pot număra pe degete. Sociologii susţin că aceste practici sunt prezente preponderent în ţările sărace. Teoria lor este simplă: o societate săracă este o societate coruptă, iar mita are succes sigur. 

Dar nici cele mai dezvoltate şi democratice ţări, cu economiile cele mai puternice nu fac excepţie. Mentalitatea acestora este dictată de economia de piaţă, cu concurenţă acerbă şi cultul banului caracteristic societăţii de consum, precum şi de obsesia de a câştiga bani mulţi într-un timp foarte scurt, cum este cazul îmbogăţirii peste noapte sau al aşa-numitelor „tunuri”. 

În unele părţi ale lumii, corupţia şi, indestructibil legată de ea, mita devin imperative. Sunt considerate ca fiind utile şi chiar necesare. De pildă, s-a aflat că în India nu poţi să intri pe uşa vreunei instituţii de stat ca să-ţi rezolvi chiar şi cea mai mică problemă pănă nu dai mită şi celui mai mărunt funcţionar.

Mita măruntă şi mita pe picior mare

Alte articole

Bacșiș, numai în limita a 125 de lei. Măsura care lovește direct în curieri și livratori de mâncare

Dispare taxa ascunsă pe care toţi românii o plătesc. DOCUMENTUL este aproape de promulgare

Aceste practici lezează societatea, erodând valorile morale cum sunt cinstea, onoarea, încrederea. Din păcate, tot mai des  se întâmplă să nu câştige omul competent şi cinstit, ci omul care ştie „să se strecoare”.

Corupţia încalcă drepturile omului, generează neîncredere, ură şi chiar frustrarea unor întregi comunităţi sociale, afectează atât viaţa personală, cât şi pe cea a instituţiilor. Mita şi corupţia schimbă relaţiile între oameni şi devin „cultură” în multe ţări.

Mita se manifestă în diferite forme, de la buchetul de flori, cadouri şi favoruri, până la bani şi alte genuri de foloase materiale. 

Mita are denumiri specifice ţărilor în care se practică. De pildă, în Mexic i se spune „una mordida„, în Africa de Sud, „dash”, în ţări din Orientul Mijlociu, „baksheesh” (bacşiş), în Italia „bastarella”, în China „hongbao„, iar în Germania „Schimengeld„. La noi, în Romania, i se spune „şpagă”, potrivit unui raport al ONU pe 2012.

Mita poate îmbrăca şi forma spălării de bani, cum sunt „nevinovatele” donaţii către anumite instituţii, de la şcoli şi universităţi, până la partide şi candidaţi politici, de notorietate fiind faptul că, de obicei, cel care a „cotizat” nu a făcut-o chiar dezinteresat, ci aşteaptă şi el un „contraserviciu”.

O altă modalitate populară de spălare de bani sunt jocurile de noroc specifice cazinourilor. Aici ajung de obicei sumele provenite din majoritatea activităţilor ilicite, mafiote, iar această modalitate s-a dovedit a fi foarte greu de controlat şi chiar imposibil de combătut. Rezultatele în lupta împotriva acestor practici ilicite sunt slabe, aproape inexistente.

Modelul american şi cultura mitei

Chiar dacă mita şi corupţia ce o generează intră sub incidenţa legii penale în cele mai multe ţări, sunt situaţii în care fie nu obţii mai nimic fără aceste practici indiferent dacă eşti un om obişnuit, om de afaceri, o firmă mică sau o mare corporaţie, fie tentaţia banului şi a poziţiei sociale înalte este atât de mare încât esti dispus să îţi rişti cariera profesională şi chiar viaţa, aşa cum se întâmplă, de pildă, în China, unde actele grave de corupţie se pedepsesc chiar şi cu moartea. În acte de corupţie sunt implicaţi şi politicieni şi chiar guverne întregi, în special cele din ţările „lumii a treia”.

Dar nici cea mai mare democraţie din lume, America, nu face excepţie. Din contră, ca să „reglementeze legal” problema a făcut în 1977 o lege, FCPA (Foreign Corrupt Practices Act) care se referă la practicile de corupţie ale companiilor americane din străinătate.

Practic, această lege nici nu combate vehement corupţia, nici nu o aprobă. Este pe undeva, într-o zonă „gri”. A fost făcută pentru ca firmele americane să înţeleagă mai bine ce comportamente corupte sunt acceptate atât în ţară, cât şi în străinătate, precum şi ce anume se poate numi dpret mită. Potrivit acestei legi, nu toate „plăţile” sunt considerate ca fiind mită. 

Câte bordeie, atâtea obiceie

Oricât ar părea de bizar, mita are tradiţie milenară. Doar formele ei s-au schimbat şi s-au „culturalizat” de-a lungul timpului.
În Japonia, de pildă, „cadourile” scumpe sau mita „pe picior mare” sunt la rang de cinste, sunt cutumă, iar dacă sunt refuzate înseamnă jignire la adresa celui care le oferă.

În alte ţări, ca Filipine, India şi în majoritatea ţărilor din America Latină, unde există diferenţe mari de statut economic şi social între membrii societăţilor respective, se formează elitele, numai că acestea devin abuzive şi consideră că sunt mai presus de lege, indiferent ce fac. De obicei, la elitele politice se manifestă pregnant această convingere.

În ţările subdezvoltate, stimulentele materiale ieftine sau „mita mică” funcţionează cu succes. Un mic „surplus” la venit face minuni într-o afacere cu astfel de angajaţi pentru care acel „surplus” înseamnă că le asigură hrana de zi cu zi a familiilor lor. Surplusul îi stimulează şi pe birocraţii din aceste ţări, pentru că şi ei sunt prost plătiţi.

Interesant este faptul că unele dintre cele mai puternice economii de pe planetă nu interzic mita prin lege, ca americanii. Este cazul, de pildă, al Germanei sau Canadei. Până în 1997, aceste ţări, printr-un acord internaţional, permiteau chiar deducerea „protocolului” din bugetul alocat unei afaceri.

Nu în ultimul rând, nivelul şi valoarea mitei sunt considerate ca fiind indici preţioşi în evaluarea climatului de investiţii într-o ţară străină.

În 1997, a fost un punct de cotitură, când, sub presiunea Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, 34 de ţări au semnat un acord interzicerea mitei în afacerile internaţionale. A fost pentru prima dată când s-a recunoscut practic oficial că mita este o problemă internaţională.