Miting antiextremism la Suceava. Liberalul Gheorghe Flutur i-a luat bilet de avion spre Moscova liderului AUR George Simion 

Un miting antiextremism, inițiat de liderul liberal Gheorghe Flutur, a început duminică, de la ora 14.00, pe esplanada centrală a municipiului Suceava. La miting se estima prezența a aproximativ 3.000 de persoane.
Alina Costache
04 feb. 2024, 15:49
Miting antiextremism la Suceava. Liberalul Gheorghe Flutur i-a luat bilet de avion spre Moscova liderului AUR George Simion 

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur a prezentat duminică, un decalog de luptă împotriva extremisului în cadrul unui miting organizat împotriva acestui curent. El a precizat că oameni prezenţi au scandat “Nu daţi like-uri la lichele, vor veni vremuri mai grele” şi a precizat că mesajul trebuie să fie de pace, dar a avertizat “să nu ne ia cineva de proşti că uităm sau nu ştim cine sunt în spatele acestor mişcări”, referindu-se la acţiunile AUR.

“Noi avem fapte în spate. Societatea civilă trebuie să fie mai curajoasă.  Am să citesc de aici, de la Suceava, decalogul de luptă împotriva extremiştilor, aşa cum îl văd eu, putem să-l completăm. Este un început.  Trebuie să luptăm, dragii mei, în primul rând pentru siguranţa noastră, a dumneavoastră, a poporului român. Da, siguranţă şi securitate, cine ne apără? Suntem din fericire sub umbrela NATO şi a Uniunii Europene. Acolo trebuie să rămânem, să fim apăraţi. Trebuie să ne apărăm economic în interiorul Uniunii Europene. Tot siguranţa este. E primul punct de la Suceava”, a afirmat preşedintele CJ Suceava, citat de news.ro.

Citește și: Alegeri locale 2024. Liderii de filiale PNL, obligaţi să candideze a şefia CJ sau la primăria municipiului reşedinţă de judeţ

Flutur a spus că societatea românească are nevoie de modele de urmat, nu de lichele.

“Al doilea. Modele, nu lichele, oameni buni. Avem nevoie în societate de modele. Asta vă cer să faceţi, să fie scoase modelele în faţă şi este ceva normal.  Auziţi ce spun oamenii acolo: Nu daţi like-uri la lichele, vor veni vremuri mai grele!”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.

Citește și: George Simion, interzis încă 5 ani în Republica Moldova. Liderul AUR, printre cei 98 de străini declaraţi indezirabili din motive de siguranță națională

De asemenea, liderul PNL a spus că trebuie încurajată competenţa.
“Încurajăm competenţa, valoarea! Mai mult trebuie să facem, în primul rând, noi, politicienii!  Iniţiativa, dezvoltarea, judecaţi pe oameni după ce au făcut!  Nu mediocritatea, competenţa! Şi aici daţi like la competenţă şi daţi eject la prostie, oameni buni! Ăsta-i îndemnul meu de la Suceava şi sunt convins că va fi ascultat de o ţară întreagă!  Gândim pozitiv! Haideţi să alungăm ura că avem de construit. Avem multe lucruri frumoase făcute. Scoateţi-le în evidenţă. Poporul acesta are valori, are patrimoniu. S-au făcut şi lucruri bune în această ţară. Parcă prea mult vrem să vorbim de rău. Aruncaţi răul, vorbiţi şi de faptele bune, de exemplele bune din societate.
Respectăm regulile, să respectăm regulile. Multă lume nu înţelege. Eşti intrat într-o Uniune Europeană, în NATO, ai şi drepturi, ai şi obligaţii. Regula respectată înseamnă să te ţii de cuvânt, înseamnă că dacă vrei respect şi tu trebuie să respecţi. Nu numai să ne punem la butonieră că luptăm pentru drepturi, da, dar începând cu mine trebuie să fiu onest şi să respect regulile”, a mai afirmat Flutur.

Apoi, Flutur s-a referit la vigilenţă şi la valorile morale.
“Să fim mai vigilenţi. Ce înseamnă vigilenţă? Înseamnă noi, cei care conducem, să fim monitorizaţi, să dăm socoteală mai des, să fim criticaţi când greşim, poate o palmă pe umăr atunci când se fac lucruri bune, dar vigilenţa înseamnă o societate civilă mai atentă, vigilentă, uneori inconvenabilă pentru noi politicienii, dar aşa ne putem face bine.
Valorile morale mai în faţă oameni buni. Onoare, demnitate, asumarea răspunderii au cam dispărut. Astea trebuie promovate şi nu eu trebuie să vorbesc cel mai tare aici, societatea civilă. Noi trebuie să respectăm mai mult aceste valori de moralitate. Parcă prea uşor unii cred că au trecut 34 de ani urmaşi ai comuniştilor din Comitetul Central ne dau nouă astăzi lecţii la Suceava şi noi ne-am făcut că nu-i vedem.  Stop joc şi acestor indivizi, ştiu ei la cine mă refer”, a mai transmis preşedintele CJ Suceava.

Flutur i-a îndemnat pe oameni să spună adevărul chiar dacă acesta doare.
“Spuneţi adevărul în faţă, adevărul doare de multe ori, trebuie spus în faţă pentru fiecare dintre noi. Asta ne va face să ne facem bine sau unii să dispară dacă îi pui adevărata oglindă în faţă. Aş putea vorbi mult. Mesajul nostru trebuie să fie de pace, dar să nu ne ia cineva de proşti că uităm sau nu ştim cine sunt în spatele acestor mişcări, şi în faţă, dar şi în spate. Vă garantez că pe principiul adevărului le veţi afla pe toate”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a mai vorbit despre valorile naţionale şi de faptul că trebuie să fim uniţi în ţară pentru a fi puternici în Europa.
“Valorile naţionale, da, dragii mei, toţi le trâmbiţăm, bundiţă sau pufoaică, mi-au spus să-mi iau bundiţa, mi-o iau, mă mândresc cu ea. Ce faceţi cu pufoica de la ruşi cei care arătaţi cu degetul, să nu uitaţi niciodată răul făcut de rubaşcă şi de cei care le-au purtat şi astăzi le au pe sub alendeloane, dar tot pufoici au şi să fim necruţători cu ei la vot! Asta este ce vreau să vă transmit. Să nu creadă cineva că în 34 de ani generaţia tânără poate nu ştie! Dar cei care am prins ştim ce a însemnat comunismul! Ştim asta!

Uniţi acasă, mai puternici în Europa, dar dacă acasă suntem dezbinaţi, dacă e circul în Parlament pe care îl vedeţi, dacă faci o faptă bună şi eşti măzgălit de gălăgioşi, nu e în regulă,  se uită o lume întreagă la noi. Ca să fii recunoscut şi puternic afară, trebuie să fii unit acasă. Oare înţeleg unii aceste lucruri? Sau cine jigneşte mai tare? Uitaţi-vă, nu mă plâng, că sunt un om puternic.  Din mine la Suceava, unele forţe politice au făcut concurs de darts, cine dă mai tare în Flutur. Mai tare m-au călit”, a mai declarat Flutur.

Spre finalul discursului preşedintelui CJ Flutur, pe scenă a urcat un tânăr care avea un bilet de avion pentru liderul AUR George Simion.


“O soluţie, să scăpăm de extremism. Un bilet de avion Bucureşti – Moscova pentru George Simion! Vă rog să-l căutaţi, să-i daţi biletul de avion spre Moscova!”, a mai afirmat Flutur.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Oleksandr Romanchuk, imaginea serii înainte de Dinamo – Universitatea Craiova. Cum a fost surprins ucraineanul pe Arena Națională. Foto
Capital.ro
A murit un mare artist al României. Muzica sa ne va rămâne în suflet: Un model pentru noi toți, cei rămași singuri, împietriți în durere
Playtech.ro
Cât costă să renovezi un apartament cu două sau trei camere în Bucureşti: lista tuturor cheltuielilor din 2026
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Banii înapoi rapid de la stat. Ghidul complet pentru transferul sumelor în cont
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj