Mititelu, acuze grave la adresa lui Piţurcă. „Mi-a spus că-mi aranjează la ANRP. Şpaga era 40 la sută!”

Adrian Mititelu a declarat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, că Victor Piţurcă i-a cerut 40% din valoarea unei despăgubiri ca să îi idea "unui domn care avea intrare la ANRP", însă înţelegere nu s-a realizat pentru că ştia că acea suma ar fi fost mită şi i-a fost teamă.
Filip Stan
05 apr. 2017, 14:08
Mititelu, acuze grave la adresa lui Piţurcă.

Adrian Mititelu a spus că Victor Piţurcă, pe care în 2010 l-a angajat ca antrenor la Universitatea Craiova, i-a împrumutat 1,5 milioane de euro cu dobândă 3%, bani pe care nu i-a văzut niciodată şi au fost trecuţi în contract ca primă de instalare, iar după ce a apărut conflictul între ei, au fost discuţii că îi preia clubul în contul datoriei. Mititelu a spus că spera să obţină o despăgubire de la ANRP pentru a finanţa clubul, iar Piţurcă i-a cerut 40% din valoarea acesteia ca să îi idea „unui domn care avea intrare la ANRP”, însă înţelegere nu s-a realizat pentru că ştia că acea suma ar fi fost mită şi i-a fost teamă.

Termen decisiv în dezafilierea Universităţii Craiova. Mititelu prezintă noi acte, Mircea Sandu şi Dragomir, la un pas de puşcărie

Adrian Mititelu a fost audiat în calitate de parte civilă în dosarul privind excluderea clubului de fotbal Universitatea Craiova din FRF, în care sunt judecaţi fostul preşedinte al federaţiei, Mircea Sandu, şi fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir.

„În 2010, am discutat cu Piţurcă despre postul de antrenor la echipa. Eu aveam o speranţă să primesc banii de pe un teren de la ANRP. În negocierile cu Piţurcă m-am bazat pe obţinerea despăgubirilor, urmând ca sumele de bani preconizat a fi obţinute să le folosesc pentru a face o echipa şi mai mare. Piţurcă s-a angajat să rezolve la ANRP”, a spus Adrian Mititelu.

Întrebat de dintre judecătorii din complet cum ar fi făcut fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României acest lucru, Mititelu a spus: „Piţurcă mi-a spus că trebuie să dau 40 la sută din valoarea despăgubirilor unui domn care avea intrare la ANRP. Sincer să fiu, nu îmi amintesc cum îl cheamă. Nu am fost de acord deoarece ulterior am aflat de la Piţurcă că trebuie să dăm mai mult. De asemenea, a zis că altfel nu o să iau niciodată despăgubirea. Nu s-a mai dat nimic. Nu vreau să epatez, dar mi-a fost teamă. Mi-am dat seama că acea sumă reprezintă mită şi mi-a fost teamă”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT