Mitul lui Federer de dezintegrează. Elveţianul a fost învins de un jucător de 19 ani

Tenismanul elveţian Roger Federer, în vârstă de 35 de ani şi locul 16 ATP, a fost învins cu scorul de 7-6 (1), 6-7 (4), 7-6 (4), de germanul Alexander Zverev, în vârstă de 19 ani şi numărul 24 mondial, într-un meci din grupele Cupei Hopman, competiţie care se desfăşoară la Perth.
Filip Stan
04 ian. 2017, 18:04
Mitul lui Federer de dezintegrează. Elveţianul a fost învins de un jucător de 19 ani

Meciul dintre Roger Federer şi Alexander Zverev a durat două ore şi 34 de minute, iar toate cele trei seturi s-au decis la tie-break. Federer a jucat şi la dublu mixt, el şi Belinda Bencic impunându-se cu scorul de 4-1, 4-2 în faţa cuplului format din adversarul său de la simplu, Alexander Zverev, şi Andrea Petkovic.

Luni, Roger Federer a disputat primul său meci după 178 de zile de pauză. El s-a impus la începutul săptămânii, cu scorul de 6-3, 6-4, în faţa britanicului Daniel Evans, locul 66 ATP, tot în cadrul Cupei Hopman.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT