Moarte misterioasă în Argeș: O tânără de 21 de ani a fost găsită decedată în casă

O tragedie s-a produs sâmbătă, 29 noiembrie, în Domnești, județul Argeș, unde o tânără în vârstă de 21 de ani a fost găsită fără suflare în baia locuinței sale.
Alexandra Dumitrescu
30 nov. 2025, 16:17
Moarte misterioasă în Argeș: O tânără de 21 de ani a fost găsită decedată în casă

Florina, o tânără în vârstă de doar 21 de ani, locuia împreună cu iubitul ei și părinții acestuia, într-o casă din Domnești. După ce partenerul ei a găsit-o într-o stare de inconștientă în baie, acesta a sunat imediat la 112, însă echipajul medical nu a mai putut să o salveze.

Înainte de tragedie, tânără se plângea de dureri cumplite în zona capului, urmând să se ducă la control, însă că a fost prea târziu.

Citește și: Criză de apă în Prahova: 12 localități afectate, școli închise și spital blocat. Se cere declararea stării de urgență

Ce spun autoritățile

la fața locului au ajuns ți echipaje de poliție, alături de un specialist criminalist. În urma primelor verificări efectuate, nu s-au descoperit urme de violență pe trupul neînsuflețit al Florinei. Anchetatorii au precizat că autopsia medico-legală va stabili cu exactitate cauza decesului.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Pentru respectarea procedurilor legale, anchetatorii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind desfășurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Citește și: Accident cumplit în Borșa. Un tânăr de 36 de ani a murit după ce BMW-ul său a ajuns în balconul unei case

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Dedeman majorează salariile angajaților din Grecia. Produsele românești vor avea prioritate în cele 17 magazine
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat