Raluca, prima reacţie despre divorţul de Walter Zenga. „Forţată de împrejurări, m-am gândit să liniştesc apele!”

Raluca Zenga a comentat zvonurilor legate de presupusa separare de bărbatul căruia i-a dăruit doi copii. După 17 ani de relație, cei doi ar fi decis să pună punct relației, în urmă cu aproximativ un an, dar de atunci ar fi vrut să păstreze aparențele unei familii.
Filip Stan
09 aug. 2020, 07:23
Raluca, prima reacţie despre divorţul de Walter Zenga.

Raluca şi Walter Zenga ar fi ajuns la divorţ din cauza distanței (ea locuieşte la Dubai, el a antrenat în Italia) și a lipsei de comunicăre, scrie Fanatik. Ei ar fi încercat să rămână împreună de ochii lumii și de dragul celor doi copii ai lor, însă, în realitate, și ar fi văzut fiecare de viața sa.

Raluca Zenga a dezmințit total zvonurile conform cărora nu ar mai forma un cuplu cu tatăl copiilor ei.

„Așteptându-l pe tati! Nu am folosit până acum platformele sociale pentru a face declarații de presă sau dezmințiri… dar forțată de imprejurari m-am gândit să liniștesc apele… Având in vedere că presa din România ne dă deja despărțiți… vreau să clarific că familia noastră a stat neintregita doar datorită COVID-ului cu restricții de călătorie și obligațiilor de antrenor ale soțului meu – noi nu am putut merge in Italia și până la sfârșit de campionat el nu a putut veni in Dubai! Toate bune și Dumnezeu să ne aibă in pază!”, a scris Raluca Zenga.

Walter Zenga, mesaj emoţionant pentru copiii lui, din carantină. „Sunt departe, nu pot nici să îi aduc, nici să mă duc la ei”

Ultima apariție publică a celor doi împreună a fost în luna martie a acestui an, la o emisiune TV. Cei doi au intrat live prin skype, separat, Raluca Zenga fiind izolată cu copiii în Dubai, iar antrenorul fiind prins în focarul din Milano.

„Raluca ar fi trebuit să vină la mine, cu copiii… dar acum este imposibil! Nu mai vreau să stau departe de familie! Unde mă duc eu, vreau ca familia să fie cu mine! Starea psihică este grea. Mă simt fără ajutor, fără putere. Pentru mine, cel mai important este că sunt copiii bine”, declara Walter Zenga.

La aceeași transmisiune live, Raluca Zenga a fost la un pas să se dea de gol, după ce pur și simplu nu a știut să răspundă la întrebarea simplă, de când nu și-a mai văzut soțul.

„Nu mai știu de când nu ne-am mai văzut… Îmi trece timpul mai ușor, pentru că sunt cu Walter Jr și Samira și facem lucruri absolut minunate împreună”, a spus Raluca Zenga.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Top 100 cei mai mari antrenori din istorie. Cine sunt cei 3 români aflați pe lista britanicilor
Capital.ro
Amenzi de 4.000 de lei. Este strict interzis pentru românii care nu sunt racordați la canalizare
Playtech.ro
Meseriile din Grupa I de muncă. Lista cu muncile grele din România pe care statul le recunoaşte la pensie
Adevarul
Cine este amanta propagandistului preferat al lui Putin. Câștigurile obținute din relația cu Vladimir Soloviov
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi iubiți găsiți morți într-o mașină. Fratele Biankăi rupe tăcerea: „Nu cred că au avut..”
Cancan.ro
Ce au găsit anchetatorii lângă mașina Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți morți în zona Lacului Frumoasa 😲 ⤵️
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Avantaj pentru pensionari și asigurați. Mai mulți bani disponibili pentru rețetele compensate
stirilekanald.ro
VIDEO Ei sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, pe un drum forestier din Harghita. Bianka și Toni erau dați dispăruți de mai multe zile
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi