Modificări în calendarul utilizării caselor de marcat cu jurnal electronic

Calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic în locul aparatelor dotate cu role jurnal pe suport hârtie se modifică pentru companiile mari și mijlocii, însă se menține termenul pentru contribuabilii mici și, totodată, termenul final de implementare pentru dotarea tuturor operatorilor economici cu aparate de marcat noi, care este 1 august 2018. Măsurile au fost stabilite printr-o Ordonanță adoptată miercuri în ședința de Guvern.
Alina Costache
30 aug. 2017, 15:51
Modificări în calendarul utilizării caselor de marcat cu jurnal electronic

Astfel, pentru utilizarea exclusivă a caselor de marcat cu jurnal electronic se introduce un termen comun, 1 iunie 2018, atât pentru firmele mari, cât și pentru cele mijlocii, decalat față de termenele prevăzute în prezent de lege, 1 ianuarie 2018 pentru firmele mari, respectiv 1 aprilie 2018 pentru firmele mijlocii.

Modificarea are scopul să ducă la evitarea eventualelor dificultăți care pot să apară în dotarea contribuabililor cu noile aparate de marcat, de exemplu, indisponibilitatea, la data limită prevăzută de lege pentru dotarea unei categorii de contribuabili, a unor modele de aparate specifice activităților desfășurate de aceștia.

Data la care se va interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu rolă pe suport de hârtie va coincide cu data limită la care utilizatorii au obligația să se doteze cu noile aparate de marcat, respectiv 1 august 2018, comparativ cu 1 octombrie 2017, termen prevăzut de legislația în vigoare.

Dotarea operatorilor economici cu case de marcat cu jurnal electronic și conectarea la sistemul informatic al ANAF contribuie la reducerea evaziunii fiscale, precum și la creșterea nivelului de fiscalizare și îmbunătățirea execuției veniturilor bugetare.

Obligativitatea utilizării de aparate de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici şi eliminarea treptată a aparatelor de marcat cu rolă jurnal a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014, însă termenele inițiale au fost modificate ulterior. Situațiile în care contribuabilii au obligativitatea introducerii caselor de marcat electronic fiscale sunt specificate explicit de lege.*

De asemenea, prin Ordonanța adoptată de Guvern vor fi revizuite și reașezate sancțiunile contravenționale prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, inclusiv prin stabilirea acestora pe un interval valoric și nu în cuantum fix, așa cum prevede legislația în vigoare, luându-se în considerare principiul proporționalității dintre faptă și sancțiune, promovat și de legea prevenției, precum și de practica judiciară în domeniu.

Măsura are scopul să asigurare proporționalitatea și echitatea sancțiunilor contravenționale aplicate, transparența deciziilor luate de către agentul constatator și să descurajeze operatorii economici să repete săvârșirea aceleiași contravenții într-o anumită perioadă de timp. Sancțiunile revizuite intră în vigoare în zece zile de la data publicării Ordonanței de Guvern în Monitorul Oficial al României.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ofri Arad trăiește o adevărată bucurie! Anunțul fotbalistului la câteva zile după golul decisiv cu Dinamo
Capital.ro
Carburanți 7 iunie 2026. Cât costă benzina și motorina astăzi. Lista celor mai mici prețuri din țară
Playtech.ro
Partea toxică a socului pe care mulți o pun din greșeală în socată. Ce trebuie îndepărtat înainte de preparare
Adevarul
Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul mare campion al României a tunat după evenimentul dedicat Nadiei Comăneci: ”Un show grotesc, de prost gust. De ce trebuie ca toate gimnastele să stea permanent în umbra unui singur nume?”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți