MODIFICĂRI TARIFARE la RATB. Ce schimbări propune Regia. De ce nu există PANOURI ORARE în staţii

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) doreşte schimbarea sistemului tarifar al mijloacelor de transport în comun prin introducerea unor titluri de călătorie noi. De asemenea, RATB propune şi modificări ale abonamentelor pe mijloacele de transport de suprafaţă. Directorul general RATB, Adrian Câmpurean, a precizat pentru RTV.NET că nu este vorba de o scumpire a biletelor. Pe de altă parte, Câmpurean a explicat şi de ce, în staţiile RATB, nu există panouri cu orarul autobuzelor, tramvaielor şi troleibuzelor.
Cristiana Ionescu
09 apr. 2013, 07:34
MODIFICĂRI TARIFARE la RATB. Ce schimbări propune Regia. De ce nu există PANOURI ORARE în staţii

„Nu este vorba despre o scumpire a biletelor. Previziunea bugetară pe care am făcut-o pentru anul 2013 nu este bazată pe o modificare de plan tarifar. Bugetul nostru este prevăzut pe situaţia actuală. Am sugerat doar CGMB că o modificare de plan tarifar ar creşte veniturile. Asta nu înseamnă că intenţionăm să majorăm preţul călătoriei, ci intenţionăm să oferim nişte servicii mai europene. Noi realizăm care sunt condiţiile în care trăim, lumea o duce greu şi atunci dorinţa noastră este să creştem numărul de călători, nu să-i descurajăm să urce în mijloacele noastre de transport”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET Adrian Câmpurean.

Astfel, în locul călătoriei unice de 1,3 lei se va introduce o cartelă valabilă o oră pe orice mijloc de transport în comun de suprafaţă. Aceasta cartelă ar urma să coste 2,5 lei.

„Am putea înlocui tichetul de o călătorie care costă 1,3 lei cu un tichet valabil timp de o oră cu care poţi să călătoreşti cu orice tip de mijloc de transport în comun de suprafaţă. Asta ar însemna o scădere pe călătorie şi ar fi mai atractiv pentru călători şi ar reduce în felul acesta călătoria clandestină. O cartelă de genul acesta ar putea să fie 2,5 lei„, a explicat directorul RATB.

Şi abonamentele lunare ar putea fi modificate. RATB doreşte introducerea abonamentelor pe trei luni pentru studenţi şi elevi, astfel încât aceştia să nu mai fie nevoiţi să meargă lunar la centrul de emitere a titlurilor de călătorie.

„Şi în cazul abonamentelor se vor modifica genul de servicii. Ne gândim la abonamente pentru studenţi şi elevi pe trei luni. Ne-am gândit la mai multe soluţii care să facă viaţa mai uşoară bucureştenilor„, a spus Câmpurean.

Nici pensionarii nu sunt ocoliţi de schimbări. În curând ei ar putea fi nevoiţi să-şi achiziţioneze carduri personalizate de călătorie.

„Avem în vedere şi acordarea de carduri pensionarilor valabile mai multe luni, cu fotografie personalizată. Asta ne-ar permite să ştim exact câţi pensionari călătoresc cu mijloacele de transport în comun pentru că ei ar fi obligaţi să valideze cardul. În felul acesta subvenţia pe care o plăteşte Primăria pentru ei ar fi corectă, nu din burtă„, a declarat şeful RATB.

Directorul RATB a făcut precizări legate şi de un minus pe care îl are sistemul de transport în comun de suprafaţă, şi anume despre lipsa panourilor orare din staţiile de autobuz sau tramvai. 

„Nu putem trece intervalele de succedare a autobuzelor din cauza traficului actual din Bucureşti care nu ne permite să garantăm acest interval. Ceea ce urmează să facem este să scriem ora primului şi ultimului autobuz„, a spus Câmpurean pentru ROMÂNIATV.NET.

O soluţie deja existentă în marile capitale ale Europei este aceea a montării panourilor orare cu leduri care este din păcate condiţionată de un sistem de monitorizare a traficului inexitent, însă, în Capitală.

„Până nu vom avea o monitorizare a traficului nu putem introduce aceste panouri cu intervalele orare. Este un proiect mai amplu şi destul de costisitor. Se lucrează la realizarea acestui sistem de monitorizare, Primăria este preocupată de el”, a explicat Adrian Câmpurean pentru ROMÂNIATV.NET.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT