Moment istoric. Bashar al-Assad a fugit din Siria, ţară pe care a condus-o cu mână de fier timp de 25 de ani

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a urcat la bordul unui avion şi a părăsit Damascul duminică, au declarat doi ofiţeri ai armatei pentru Reuters, în timp ce rebelii au intrat în capitală, notează Reuters.
Filip Stan
08 dec. 2024, 07:40
Moment istoric. Bashar al-Assad a fugit din Siria, ţară pe care a condus-o cu mână de fier timp de 25 de ani

UPDATE: Rebelii sirieni au intrat duminică dimineaţă în palatul prezidenţial de la Damasc scandând „Dumnezeu e mare”, au declarat martori pentru dpa.

„Am văzut oameni armaţi intrând pe porţile palatului în timp ce scandau ‘Dumnezeu e mare’ „, a declarat un locuitor din zonă pentru dpa.

Palatul lui Assad este numit Palatul Poporului şi se află în cartierul Mezzeh din vestul oraşului.

În înregistrări video postate pe social media rebelii pot fi văzuţi în curtea palatului şi la porţile sale.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fugit din Damasc cu puţin timp înainte. Rebelii au pătruns în palatul prezidenţial fără să li se opună nicio rezistenţă. Există informaţii potrivit cărora angajaţii guvernamentali şi forţele de securitate au plecat din palatul prezidenţial.

Pe de altă parte, în centrul Damascului, zecile de sirieni ieşiţi ieşiţi în stradă pentru a sărbători căderea regimului au doborât şi au călcat în picioare statuia tatălui preşedintelui Bashar al-Assad, Hafez.

Hafez al-Assad s-a aflat în fruntea Siriei din 1971 şi până la moartea sa în 2000, regimul său fiind unul brutal şi represiv.

Duminică, o coaliţie de grupuri rebele conduse de islamişti radicali a anunţat „fuga” lui Bashar al-Assad, după o ofensivă fulgerătoare care i-a adus în capitala Damasc, după ce au cucerit pe rând oraşele Alep, Hama şi Homs.

 

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, care potrivit unui ONG a fugit duminică din Damasc, a condus Siria cu o mână de fier timp de aproape un sfert de secol, înăbuşind o rebeliune sângeroasă care s-a transformat într-unul dintre cele mai brutale războaie civile ale secolului XXI.

Acest oftalmolog de profesie, care nu a fost niciodată destinat celor mai înalte funcţii, a ajuns în fruntea statului la vârsta de 34 de ani, în 2000, la moartea tatălui său, Hafez al-Assad, căruia i-a succedat.

În 2011, el a fost confruntat cu Primăvara arabă în ţara sa, o serie de manifestaţii pro-democraţie care au fost rapid reprimate în vărsare de sânge şi au degenerat într-un război civil în care au fost implicate diverse forţe jihadiste, inclusiv organizaţia Statul Islamic.

MAE – atenţionare de călătorie Siria: Părăsiţi imediat ţara!

El a reuşit să rămână la putere cu sprijinul masiv al Rusiei, Iranului şi Hezbollahului libanez. De neam alawit, el se prezintă drept protectorul minorităţilor siriene şi singurul bastion împotriva extremismului şi haosului.

Având mare grijă de aspectul său, liderul preferă costumele bine croite şi cravata sobră în locul ţinutelor militare. Dar sub aparenţa sa calmă, aproape timidă, se ascunde o determinare de a se menţine la putere cu orice preţ, se arată într-un material al AFP.
Un jurnalist care l-a întâlnit pe Bashar al-Assad în numeroase ocazii, înainte şi după începutul rebeliunii din Siria, în 2011, îl descrie drept o „personalitate unică şi complexă”.

„De fiecare dată când l-am întâlnit, a fost calm, chiar şi în momentele cele mai critice şi dificile ale războiului”, spune acest jurnalist, vorbind sub rezerva anonimatului.

„Acestea sunt exact caracteristicile tatălui său”, Hafez al-Assad, care a condus Siria cu o mână de fier timp de 30 de ani, a adăugat el. Bashar al-Assad „a reuşit să se facă indispensabil. În politică, este important să ştii cum să amesteci cărţile, iar el stăpâneşte jocul”.

În calitate de şef al partidului Ba’ath, Hafez al-Assad a impus în Siria un regim opac şi paranoic, în care cel mai mic semn de disidenţă putea duce pe cineva în închisoare.

Născut la 11 septembrie 1965, Bashar nu era destinat să devină preşedinte, dar viaţa sa s-a schimbat radical când fratele său mai mare, Bassel, care urma să îi succeadă tatălui său, a murit într-un accident rutier în 1994.

A trebuit apoi să-şi abandoneze studiile la Londra, unde o cunoscuse pe soţia sa, Asma, o femeie sunnită siriano-britanică, cu care a avut trei copii.

Ținte din serviciul de informații al Hezbollah, lovite de Israel în Siria. Atacul s-a soldat cu victime

Supranumită „Trandafirul deşertului” de revista Vogue înainte de revoltă, soţia sa a fost comparată cu Marie-Antoinette după revoltă. Când tatăl său a murit în 2000, Bashar a devenit preşedinte prin referendum, fără opoziţie.

Când a depus jurământul la vârsta de 34 de ani, mulţi sirieni în căutarea unei libertăţi mai mari l-au văzut ca pe un reformator care ar putea pune capăt anilor de represiune şi introduce o economie mai liberală într-o ţară cu un control de stat sufocant.

La începutul preşedinţiei sale, Assad apărea în public la volanul maşinii sale sau luând masa într-un restaurant împreună cu soţia sa. El a relaxat unele dintre restricţiile impuse de tatăl său.

Dar imaginea reformatorului s-a estompat curând, odată cu arestarea şi încarcerarea intelectualilor, profesorilor şi a altor susţinători ai mişcării de reformă, la sfârşitul unei scurte „Primăveri a Damascului”.

Când Primăvara arabă a cuprins Siria în martie 2011, demonstraţiile paşnice au cerut schimbarea.

Assad, care era şi comandant al armatei, a condus o represiune brutală, care a fost urmată rapid de un război civil.

În timpul războiului, care a făcut peste 500 000 de victime şi a dus la strămutarea a jumătate din populaţie, Assad a rămas ferm pe poziţii.
Cu sprijinul sponsorilor săi iranieni şi ruşi, el a reuşit să recucerească două treimi din ţară.

Pe plan intern, datorită „perseverenţei şi rigorii” sale, a reuşit să „monopolizeze puterea de decizie şi să garanteze sprijinul deplin al armatei”, explică un cercetător din Damasc.

Chiar şi în plin război civil, el a rămas de neclintit, convins de capacitatea sa de a zdrobi o rebeliune pe care a denunţat-o ca fiind „teroristă” şi produsul unui „complot” pus la cale de ţări inamice pentru a-l răsturna.

Abandonat de aliaţii săi ruşi şi iranieni, foarte slăbiţi, el a fost totuşi nevoit să părăsească ţara duminică, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), la unsprezece zile după ce rebelii au lansat o ofensivă fulger pe 27 noiembrie, în faţa căreia forţele sale nu au opus practic nicio rezistenţă.

Unul dintre cele mai puternice simboluri ale căderii Damascului a fost eliberarea sinistrei închisori Sadnaya, unde mii de opozanţi ai dinastiei al-Assad au fost închişi, torturaţi şi ucişi.

Liderul opoziţiei siriene, după ce rebelii au preluat controlul Damascului şi Bashar al-Assad a fugit: S-a sfârşit o eră întunecată din istoria Siriei

Liderul opoziţiei siriene, Hadi al-Bahra, a declarat, pentru postul de ştiri Al-Arabiya, că regimul Assad a căzut şi că „a trecut o eră întunecată din istoria Siriei”.

Bahra – care conduce Coaliţia Naţională a Forţelor Revoluţiei Siriene şi a Opoziţiei – a subliniat că situaţia din Damasc este sigură.

„Pentru oamenii noştri din toate sectele şi religiile, atâta timp cât nu ridicaţi armele împotriva niciunui alt cetăţean şi atâta timp cât rămâneţi în casele voastre, sunteţi în siguranţă”, a scris el pe X.

„Nu vor exista cazuri de răzbunare sau represalii şi nici încălcări ale drepturilor omului. Demnitatea oamenilor va fi respectată şi păstrată”, a adăugat el.

Grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care conduce o coaliţie de rebeli în Siria, a anunţat sfârşitul tiraniei lui Bashar al-Assad şi o Sirie „liberă”.

Rebelii au afirmat că au intrat în capitală şi au preluat controlul asupra celebrei închisori militare Saydnaya, la nord de Damasc.

DailyBusiness
Ce avere lasă în urmă Ion Iliescu și cine va moșteni avuția fostului președinte
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De ce nu a avut Ion Iliescu copii. Ce s-a întâmplat cu soția lui, Nina: “După aceea… nu s-a mai putut”
Capital.ro
Schimbare privind retragerile de la bancomat. Băncile vor bate palma. Mii de ATM-uri sunt vizate
Playtech.ro
Cât costă autorizația de construcție în 2025 și ce factori îți pot crește prețul
Adevarul
Relația tensionată dintre Ion Iliescu și Regele Mihai. Momentul în care regele a refuzat să-l salute pe fostul președinte
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Marile eșecuri Netflix. Fanii au analizat la sânge filmele care i-au dezamăgit
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu. Fostul președinte avea o pensie de 4.200 de euro lunar
Cancan.ro
Femeia care i-a furat liniștea lui Ion Iliescu! Prietena ei dă cărțile pe față: 'O ducea prin străinătate… Se plimbau cu precauție, să
Capital.ro
Călin Georgescu, după gratii? Verdictul cel mai dureros pentru fostul candidat: Cea mai gravă, 20 de ani!
StirileBZI
Românii strâng cureaua, Parlamentul toarnă în pahare! Se aruncă mii de euro pe whiskey și vin de lux
stirilekanald.ro
Ion Iliescu nu a avut copii, însă are un moștenitor. Cine este ”fiul secret” al fostului președinte și al soției sale, Nina
Primele detalii despre înmormântarea lui Ion Iliescu. Guvernul a stabilit pașii oficiali