Momente de panică pe Aeroportul Otopeni: Cei care urcau pe scară rulantă pur şi simplu veneau unii peste alţii. Nu aveau loc

Mai mulţi pasageri au povestit pe Facebook că sute de persoane s-au înghesuit pe o singură scară rulantă care îi ducea spre ieşirea din Aeroport. Erau pasagerii care au sosit pe aeroport în acelaşi timp cu mai multe aeronave. Printre ei, vârstnici şi mulţi copii.

„Astazi am trait momente de panica la scarile rulante de la intrarea in cladirea aeroportului, inspre verificarea de pasapoarte. Sunt doua scari rulante cu un spatiu mic intre ele. Ei bine, spatiul acela mic era deja plin, iar cei ce urcau pe prima scara rulanta pur si simplu veneau unii peste altii ca nu aveau loc. Am reusit cumva sa ma dau in partea stanga a scarii si am asteptat. Nu era absolut niciun angajat al aeroportului acolo. Am filmat cateva secunde. Dupa jumatate de ora inca tremur cand ma gandesc. Aeroportul International Henri Coanda ce faceti in aceasta privinta?
Macar opriti scarile alea rulante, sa poata urca lumea normal si sa se poata opri daca e prea plin”, a scris pasagera.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Postarea femeii pe Facebook vine la aproximativ o lună după ce un alt pasager ajuns pe Otopeni a asistat la o scenă identică. 

„Am urcat într-un Am urcat într-un autobuz vechi în care era foarte cald și, câteva minute mai târziu, am ajuns la intrarea în aeroport. Eu și toți cei din avionul meu + alte două autobuze. Ulterior am văzut că pe o altă intrare debarcase alt avion întreg.

Eram SUTE de oameni și cu toții eram acolo în același timp, având la dispoziție DOAR o scară rulantă.

Era deja 1 noaptea trecute, lumea era frustrată și obosită, părea că toți am suferit întârzieri.

Se mergea la pas, încet, nu auzeam pe nimeni să râdă în hohote sau să fie prea vocal, așa, în general. Aducea mai mult a înmormântare.

Am pășit pe scara rulantă și am stat. În fața mea era plin de oameni, în spate plin de oameni – nici nu sunt sigur, de fapt, că am pus piciorul pe scara aia rulantă de bună voie și dacă nu cumva m-a împrins tot acest puhoi de oameni din inerție.

Înainte să ajung sus, să fiu nevoit să fac acel pas pentru a ieși de pe scara rulantă, mi-am dat seama că n-o să am cum să ies. Scara rulantă dusese sus prea mulți oameni deodată, oameni care nu mai aveau unde să se dea.

În continuarea acestei scări rulante era, de fapt, o altă scară rulantă. Și era acolo un moment de ne-continuitate care ne-a făcut sa ne blocăm. Mai aveam câteva secunde până sus și nu știam de ce să mă țin sau cum să sar ca să nu cad pur și simplu peste cei din fața mea – știam clar că și cei din spate ar fi căzut toți pe mine. „Buza” scării rulante, acel „loc” care nu se mișcă, era aglomerat. Nu aveai, efectiv, unde să te duci.

În clipa aia am simțit și vizualizat ieșirea din clubul Colectiv. În tot corpul. Am simțit că viața mea e în pericol și că nu am ce să fac. N-am unde să sar, n-am cum să rezolv nimic, nu am unde să mă duc, nu există scăpare. Și nici măcar nu luase foc tavanul. Pur și simplu nu era spațiu iar scările astea rulante, care ne fac un favor, acum deveniseră două mașinării de ucis oameni.

Am semi-căzut în încercarea de a mă da la o parte. Am încercat să vorbesc cu cei din jurul meu să aibă grijă că trebuie să ne dăm, să facem loc.

Cei din față nu realizaseră ce se întâmplă în spatele lor.

Cei din spatele meu nici atât. Sau, în cel mai bun caz, ca mine, se prindeau la jumătatea drumului că o să fie haos. Dar era prea târziu.

Eu sunt forțos și tânăr și agil. Am reușit să sar într-o laterală cu greu. Dar erau și vârstnici și oameni cu copilași în jurul meu. Și a început atunci o mică panică. „Faceți loc!”, „Nu avem unde să ne dăm!”

Nu era acolo niciun angajat al aeroportului, nimeni. Eram noi – două sau trei avioane de oameni – fix ca niște vite, fix ca niște oi, în coloană, proști ca noaptea, lăsați de izbeliște.

Am căutat scări normale undeva pe acolo, am căutat o alternativă – dar ea nu există. Sau nu e semnalizată.”, a scris un alt pasager, în urmă cu o lună.