Doi piloți experimentați ai formației de acrobație aeriană „Zelazny” și-au pierdut viața după ce aeronavele pe care le pilotau s-au lovit în aer. Coliziunea s-a produs la doar aproximativ 30 de metri deasupra solului, în timp ce avioanele se deplasau cu circa 300 de kilometri pe oră.
În urma impactului, cele două aeronave s-au dezintegrat, iar fragmentele au fost împrăștiate în zona de la marginea aeroportului, în apropierea unei păduri, potrivit publicației poloneze Onet.
Citeşte şi: Lidl lansează carnea hibrid. Cât costă şi unde poate fi găsită
Momentul fatal a avut loc în timpul unei manevre complexe. Trei avioane trebuiau să execute simultan o buclă și să se intersecteze într-un punct aflat la aproximativ 10 metri distanță. Doi dintre piloți nu au mai reușit însă să evite apropierea dintre aeronave, iar acestea s-au ciocnit în timpul demonstrației.
Cu câteva clipe înainte de impact, unul dintre piloți a strigat „Doamne!”, acestea fiind ultimele sale cuvinte înainte ca cele două avioane să se ciocnească.
1 September 2007. Two Zlin Z-526 aircraft from AZL Zelazny aerobatics team collided as three aircraft simultaneously flew toward a central point from different directions during Poland’s Radom Airshow. Piotr Banachowicz and the group’s founder, Lech Marchelewski killed. https://t.co/L5totxDE8s
— Ron Eisele (@ron_eisele) August 31, 2025
Pe aeroport s-a așternut o liniște apăsătoare, întreruptă doar de sunetul sirenelor ambulanțelor și al pompierilor. Investigațiile ulterioare ale Procuraturii și Comisiei de Investigare a Accidentelor Aeronautice au indicat drept cauză probabilă o eroare de pilotaj.