Mondialele de fotbal, în ajunul Crăciunului. Propunere fără precedent a FIFA

Grupul de lucru al FIFA depune marţi, la Doha, concluziile sale privitoare la datele de disputare a Campionatului Mondiale de Fotbal pe care Qatarul îl va găzdui în 2022. Propunerea este ca turneul final să nu se desfăşoare ca de obicei, în iunie-iulie, când temperaturile trec de 40 de grade Celsius, ci în perioada noiembrie-decembrie. Decizia finală va fi luată în reuniunea FIFA din 19-20 martie 2015.
Daniel Spătaru
24 feb. 2015, 10:20
Mondialele de fotbal, în ajunul Crăciunului. Propunere fără precedent a FIFA

Schimbările pe care le are în vedere FIFA, de mutare în perioada noiembrie-decembrie a datelor de disputare a CM 2022, din Qatar, presupune în mod automat adaptarea calendarului competiţional european la aceste date.

Dacă UEFA s-a declarat de acord cu această propunere, nu acelaşi lucru se poate spune despre Asociaţia Cluburilor (ECA) şi Liga Profesionistă Europeană (EPFL), care militează pentru disputarea CM 2022 în perioada mai-iunie. Preşedintele Confederaţiei Asiatice, cel care a coordonat grupul de lucru al FIFA a declarat însă pentru presa australiană că perioada cea mai bună de desfăşurare a Mondialelor de peste şapte ani este cea a lunilor noiembrie-decembrie, când temepratura scade la 25 de grade Celsius.

Primele informaţii scurse către presă arată că turneul final al CM 2022 ar urma să se dispute între 26 noiembrie şi 23 decembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT