Procesul în care Ridzi cere întreruperea executării pedepsei, amânat pentru 10 iulie

Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au amânat vineri pentru 10 iulie procesul în care fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob-Ridzi solicită întreruperea executării pedepsei de cinci ani închisoare primite în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009.
Iulian Tudor
05 iun. 2015, 06:24
Procesul în care Ridzi cere întreruperea executării pedepsei, amânat pentru 10 iulie

Instanța a amânat procesul deoarece nu a sosit la dosar expertiza Institutului Național de Medicină Legală prin care să se stabilească dacă Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.

Monica Ridzi explică motivul cererii de graţiere: AS VREA SĂ MAI TRĂIESC, să îmi pot creşte copiii

Tiberiu Iacob-Ridzi, soțul fostului ministru, declara, în urmă cu două luni, că motivul pentru care se cere întreruperea executării pedepsei este acela că soția sa trebuie să efectueze o serie de investigații medicale care nu pot fi realizate în sistemul medical din penitenciar. El menționa că soția sa are mai multe probleme medicale și o imunitate foarte scăzută.

Monica Iacob-Ridzi se află la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată aici de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.

Pe 15 februarie, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Monica Iacob Ridzi, în stare gravă în spitalul penitenciarului. Soţul fostului ministru este disperat

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT