Monica Pop: „Îl voi da în judecată pe Tolontan. E bolnav”. Ce DEZVĂLUIRI a făcut jurnalistul

Jurnalistul Cătălin Tolontan susţine că Monica Pop, directorul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti, este susţinută politic de senatorul PSD Florian Popa, care s-a numit membru în CA al spitalului și șeful Comisiei de concurs.
Ionela Marcu
01 iun. 2016, 07:12
Monica Pop:

Vicepreședinte al Comisiei de Sănătate Publică a Senatului României, Florian Popa, 70 de ani, este, totodată, șeful Comisiei de concurs în fața căreia Monica Pop a trecut de două ori consecutiv concursul de director al Spitalului de Oftalmologie. În 2010 și în 2014. De două ori cu nota 10 (zece).  Și de două ori, consemnează Comisia, „fără să mai fie necesară desfășurarea interviului”.

Florian Popa a fost și rectorul Universității de Medicină Carol Davila din București. În această calitate, Florian Popa o numește prorector pe Monica Pop din 2004 și pînă în 2012. Apoi, pentru ca relația să fie simetrică, pe 16 iulie 2010, deputatul PSD Florian Popa se pune singur în Consiliul de Administrație al Spitalului de Oftalmologie, acolo unde Pop este director„, scrie tolo.ro.

Managerul Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, prof. dr. Monica Pop, a declarat miercuri că nu a fost niciodată susținută politic și că îl va da în judecată pe jurnalistul Cătălin Tolontan pentru „afirmații neadevărate”.

Tot ce a scris cu susținerea politică nu este adevărat. Eu sunt managerul spitalului din 1993, timp în care au venit toate partidele la Ministerul Sănătății și nu am avut niciodată niciun fel de problemă politică, nici de susținere, nici de dorință de a intra în vreun partid„, a declarat Monica Pop pentru Agerpres.

Ea a susținut că îl va acționa în judecată pe jurnalistul Cătălin Tolontan pentru „afirmațiile nereale”.

Tot ce a scris acolo este neadevărat sau în orice caz singurul adevărat este că am spus că nu am fost susținută politic niciodată, iar dacă aș fi fost, nu cred că era vreo problemă, dar nu am fost. (…) Categoric, domnul Tolontan a făcut asta ca să îmi dea în cap pentru că mi-am permis să îl contrazic și să spun că ceea ce a zis azi dimineață este o isterie care va duce la morți pur și simplu, pentru că sunt pacienți care nu mai au încredere în spitalele românești și se duc acolo când nu mai au ce să facă colegii mei medici. Consider că este o acuzație de genocid lucrul acesta, pentru că isteria pe care a creat-o este reală în proporție de 25%, dar nici atât nu e adevărat„, a spus Monica Pop.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ultimele informaţii despre Daniel Bîrligea înaintea derby-ului FCSB – Rapid! Ce şanse are să intre titular. Exclusiv
Capital.ro
Tentativă de lovitură de stat. Călin Georgescu vrea să scape. Ce au cerut avocații înainte de judecată
Playtech.ro
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025. Ce nu este bine să faci pe 20 decembrie, e considerat mare păcat
Adevarul
UE acordă Ucrainei un împrumut masiv de 90 de miliarde de euro. Viktor Orbán, critic: „A da bani înseamnă război”
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
20.000.000 de euro pentru Florin Tănase: 'Este un profesionist'
MediaFlux
Cel mai căutat loc de muncă din România! Este plătit cu 2500 de euro!
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet