Moţiunea pe Educaţie, respinsă de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 93 voturi pentru, 158 contra şi o abţinere, moţiunea simplă pe Educaţie depusă de deputaţii PNL şi intitulată "Educaţi România, nu o pesedizaţi!".
Iulian Tudor
07 mart. 2018, 10:30
Moţiunea pe Educaţie, respinsă de Camera Deputaţilor

Moţiunea a fost dezbătută în şedinţa de luni.

Liberalii au solicitat, prin moţiunea simplă, demiterea ministrului Valentin Popa, iar textul preciza că Ministerul Educaţiei nu trebuie transformat într-un centru social în care să fie angajată clientela de partid. PNL a cerut ministrului Educaţiei să aducă garanţii că nu se vor închide şcoli, nu vor fi comasate clase, nu se va generaliza învăţământul simultan, nu vor fi disponibilizări în sistem (profesori sau personal auxiliar), nu vor mai exista întârzieri la plata salariilor şi că sunt suficiente fonduri până la sfârşitul anului pentru salarii. De asemenea, liberalii au solicitat parlamentarilor ca, dacă au probleme în circumscripţiile lor, să nu ezite să dea „o bilă neagră” Ministerului Educaţiei.

PNL a depus moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei: Abandonează copii în sărăcie şi analfabetism, condamnă dascăli la umilinţă

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a respins acuzaţiile, susţinând că moţiunea iniţiată de liberali este „simplistă”, cuprinde „atacuri şi etichetări” şi că lipsa argumentelor este suplinită prin violenţă de limbaj.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte