Moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului Culturii va fi dezbătută astăzi în plenul Camerei Deputaţilor

Deputaţii vor dezbate, marţi, în plen, moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, iniţiată de PNL, care constată "situaţia gravă în care se află domeniul cultural românesc cu doar câteva luni înainte de celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918”.
Filip Stan
03 apr. 2018, 04:13
Moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului Culturii va fi dezbătută astăzi în plenul Camerei Deputaţilor

Moţiunea – semnată de 108 parlamentari ai grupurilor PNL, USR şi PMP – va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor de la ora 17.00, iar miercuri este programat votul.

„Prezenta moţiune este despre trezirea la realitate, în ultimul ceas, a ministrului Culturii şi a guvernanţilor actuali să facă ceva pentru ca românii să poată celebra Centenarul Marii Uniri aşa cum se cuvine. (…) În acest context, deputaţii opoziţiei consideră necesară o dezbatere publică având ca temă găsirea de soluţii pentru reconsiderarea unui plan naţional dedicat Centenarului Marii Uniri”, se arată în textul moţiunii.

„Am constatat cu tristeţe şi îngrijorare că experienţa dumneavoastră de director de teatru binecunoscută nu o puteţi demonstra şi în activitatea Ministerului”, îi transmit iniţiatorii moţiunii ministrului Culturii.

Ei mai spun că acţiunile şi declaraţiile ministrului Culturii au demonstrat „incoerenţa actului de guvernare” privind Centenarul şi acuză lipsa de transparenţă a ministerului, blocajul instituţional, lipsa dialogului cu Parlamentul şi a strategiei de dezvoltare.

În textul moţiunii este amintit faptul că George Ivaşcu nu a dat curs niciunei invitaţii de a participa la discuţii în Comisia de cultură din Camera Deputaţilor: „Ce aţi făcut dumneavoastră?  Nu aţi dat curs nici acelei invitaţii (din februarie, n.r.) şi nici altor alte trei solicitări ulterioare”. „Cu stupoare am aflat, chiar de pe site-ul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, faptul că mesajul ministrului Culturii la Leipzig a fost transmis de către secretarul de stat Alexandru Oprean. Aşadar nu v-aţi prezentat nici la Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor şi nici la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig. Vă caracterizează ABSENŢA, domnule ministru!”.

Este adusă în discuţie şi problema anulării celor peste 2.000 de proiecte aprobate la finalul anului trecut de ministrul Culturii de la acea vreme, Lucian Romaşcanu şi „amânarea celebrării Centenarului până în anul 2021”, făcând referire la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2017 privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale cu privire la Centenarul României. 

„Regretabil este faptul că în Anul Centenarului Marii Uniri, luptele interne din PSD şi desele schimbări în rândul miniştrilor Culturii şi în rândul secretarilor de Stat ai Departamentului Centenar au pus cruce pregătirilor proiectelor de ţară dedicate celor 100 de ani de la făurirea Statului unitar modern”.

Potrivit textului moţiunii, „actualii guvernanţi nu reuşesc să facă diferenţa dintre Anul Centenarului şi Ziua Centenarului Marii Uniri”. 

„Este de neacceptat să faceţi de râs România la 100 de ani! Nimeni nu vă va ierta pentru asta! (…) Nu dinamitaţi Anul Centenarului Marii Uniri! Lăsaţi, momentan, teatrul! Între timp aţi ajuns ministru!”.

Parlamentarilor PSD şi ALDE, autorii moţiunii le transmit: „Constatăm că Guvernul ignoră cu bună ştiinţă importanţa strategică a culturii, aşa cum este statuată in orice ţară europeană, şi în acelaşi timp uită faptul ca îmbunatăţirea sistemului cultural este de datoria oricărui guvern responsabil”.

De asemenea, deputaţii PNL, PMP şi USR, semnatari ai acestei moţiuni, îşi arată îngrijorarea „profundă” faţă de incapacitatea Guvernului de a administra buna desfăşurare a sărbătorii de la 1 Decembrie.

„Prin aceasta moţiune simplă, solicităm exprimarea votului de neîncredere faţă de responsabilitatea guvernului actual în ceea ce priveşte dezastrul din cultura românească în anul aniversării Centenarului şi, de asemenea, în tot ceea ce ţine de regresul care s-a înregistrat la nivelul întregului sistem de la instalarea puterii PSD-ALDE”, mai spun semnatarii moţiunii simple împotriva ministrului Culturii. 

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Filmul lunii aprilie propus de MM Stoica: “Are o super distribuție”
Capital.ro
Dispariția numerarului. Planul Băncii Centrale Europene de trecere la banii digitali. Ce „dezavantaje” au banii cash
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
„Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre în comă
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj