MS verifică 42 dintre cele mai utilizate biocide pentru dezinfectarea suprafeţelor, din cele 150 de produse din piaţă

Laboratoarele din Institutul de Sănătate Publică Iaşi, din Institutul de Sănătate Publică Bucureşti şi din Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa vor testa 42 de produse biocide pentru dezinfectarea suprafeţelor, în cadrul controlului naţional, câte o probă din fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti. În total, sunt 150 de biocide care au autorizaţie de punere pe piaţă, dar analiza este reprezentativă şi se încadrează în alocaţiile bugetare alocate acestei acţiuni, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu.
Iulian Tudor
14 iun. 2016, 12:07
MS verifică 42 dintre cele mai utilizate biocide pentru dezinfectarea suprafeţelor, din cele 150 de produse din piaţă

„În 1 iunie a început un control la toate biocidele care sunt pe piaţă, respectiv la producător, distribuitor şi utilizator, vorbim de biocide care se înscriu în categoriile TP1 pentru tegumente şi TP2 pentru suprafeţe”, a precizat Colintineanu, potrivit news.ro.

El a adăugat că se verifică toate documentele, avizele, autorizaţiile, etichetele şi fişele de date tehnice ale biocidelor, pentru a se vedea dacă există inadvertenţe.

„În judeţele în care nu există producători sau distribuitori, inspectorii vor merge în control la spitale şi vor verifica produsele din spital, dacă eticheta este conformă cu avizul de punere pe piaţă. La producători va fi verificată şi procedura de monitorizare a calităţii produselor din fabrici. În cazul în care inspectorii vor găsi neconformităţi vor fi prelevate probe de produs, care vor fi anlizate în laborator pentru testarea eficacităţii acestora”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

El a mai spus că numărul de produse biocide prelevate din toată ţara din categoria TP2 , adică dezinfectanţi pentru suprafeţe, este de 42, adică una pentru fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti.

„Avem autorizaţie de punere pe piaţă pentru circa 150 de produse biocide din categoria TP2, eşantionul de 42 este mai mult decât relevant statistic şi trebuie să se încadreze în alocaţiile bugetare alocate acestei acţiuni”, a continuat Colintineanu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, 42 de probe vor fi prelevate în toată ţara, indiferent de situaţia în care se găsesc, dacă au sau nu neconformităţi.

„Analizele vor fi relevante în sensul în care vor fi alese cele mai utilizate şi cele mai răspândite produse biocide. Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică vor coordona procesul de selecţie a acestor substanţe”, a adăugat Colintineanu.

El a mai precizat că, în cazul controlului, va fi testată eficacitatea produselor respective, adică dacă dezinfectanţii omoară microorganismele pentru care au fost avizate.

„Se vor testa următoarele activităţi: bactericidă, microbactericidă şi fungicidă. Pentru testele de eficacitate există standarde europene, acestea dau informaţii şi despre concentraţia substanţei active. Dacă vor fi teste cu rezultat neconform, probele vor fi trimise la un laborator din străinătate acreditat. Din momentul constatării unei neconformităţi în laboratoarele din România şi până va sosi rezultatul din străinătate, produsele vor fi blocate peste tot de la utilizare, în toate unităţile spitaliceşti”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Testările celor 42 de produse biocide vor fi făcute la laboratoarele Institutului Naţional de Sănătate Publică din Iaşi şi din Bucureşti şi la laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa. Testarea face parte dintr-un program de sănătate de mediu şi este o acţiune de monitorizare a produselor biocide, a spus Colintineanu, precizând că aceste laboratoare nu sunt acreditate.

„Da, aceste laboratoare nu sunt acreditate. Dar vrem laboratoare acreditate. Acreditarea presupune, în primul rând, efectuarea unei baterii de teste care să valideze metoda şi stabiliarea unei valori de referinţă în fiecare laborator. Fără teste nu putem avea laboratoare acreditate, ceea ce înseamnă că această testare naţională serveşte şi scopului de urgenţă de a avea laboratoare acreditate, care să poată testa produsele biocide în caz de suspiciune”, a declarat Laurenţiu Colintineanu.

El a mai precizat că au existat laboratoare acreditate în România, dar acestea şi-au pierdut acreditarea din lipsă de probe şi de fonduri, în unele situaţii.

„În urma acestor teste vor fi acreditate pentru teste bactericide, micobactericide şi fungicide aceste laboratoare, şi, pentru a evita situaţia de a nu avea laboratoare acreditate, în tematica de control din fiecare an vor fi introduse obligatoriu acţiuni de monitorizare şi control în cazul produselor biocide, pentru a nu mai pierde acreditările laboratoarelor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Detalii tulburătoare despre Dana și Tibi, cei doi frați care au murit înecați în Chirpăr. Cum a scăpat, de fapt, verișoara care era cu ei la pârâu. Mezinul familiei a asistat la momentele cumplite
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Europa vrea să dezvolte un program nuclear fără SUA. Ce variante sunt luate în calcul?
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Statul român începe să caute aur. Apele din Maramureș unde s-ar putea ascunde o comoară
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil