Muntele UCIGAŞ, al doilea vîrf din lume, după Everest, este MAI MIC cu 2 metri decât se ştia

K2, al doilea vârf muntos ca altitudine din lume, după Everest, dar mai dificil de escaladat decât acesta, fiind supranumit "Muntele ucigaş", are cu doi metri mai puţin decât se credea, potrivit rezultatelor expediţiei "K2, 60 de ani după", care a relevat că vârful are 8.609,22 m, şi nu 8.611 cât era înscris oficial.
Alina Costache
17 oct. 2014, 16:26
Muntele UCIGAŞ, al doilea vîrf din lume, după Everest, este MAI MIC cu 2 metri decât se ştia

O echipă de investigatori, oameni de munte şi alpinişti italieni şi pakistanezi au folosit aparatură GPS de înaltă precizie şi au ajuns la concluzia că au realizat „măsurătoarea cea mai precisă care s-a făcut vreodată” a acestui munte, aflat la frontiera dintre Pakistan şi China. Investigaţia a fost dusă la bun sfârşit de grupul Ev-K2-CNR, cu sediul la Bergamo, şi universităţile din Trieste, Karakorum, Azad Jammu, Kaşmir şi Poonch, potrivit unui comunicat al acestei asociaţii italiene, citat de Agerpres.

Citeşte şi Alpiniştii români care au cucerit „Muntele Ucigaş” din Pakistan au scăpat de un atac al talibanilor

Alpinistul pakistanez Rehmat Ullah a precizat că au ridicat GPS-urile până pe vârf, pentru a obţine latitudinea, longitudinea şi altitudinea exactă a fiecărui punct şi, potrivit unor explicaţii ale oamenilor de ştiinţă, „GPS-urile au avut o precizie la decimetru şi au eliminat orice imprecizie cauzată de fenomene atmosferice”.

Acum putem afirma cu certitudine că altitudinea muntelui este de 8.609,22 metri„, a spus directorul investigaţiei, profesorul Giorgio Poretti, care a adăugat că este cea mai exactă măsurătoare până în acest moment.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Andrei Vochin, editorial tulburător despre Mircea Lucescu și „liniștea imposibilă”, după ce selecționerul a fost resuscitat sub ochii înspăimântați ai fotbaliștilor naționalei
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. România a pierdut un fost jucător şi antrenor. A câştigat de 8 ori campionatul cu Steaua
Playtech.ro
Cât plătești pentru un sfert de miel înainte de Paște. Diferențe mari între piață și supermarket
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă și copilul ei de un an au fost găsiți fără suflare într-un lac. Cum au arătat ultimele clipe din viața lor
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Fiica lui Brigitte Pastramă, de nerecunoscut după operațiile estetice. Cum arată în 2026
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj