Munţii de pe Pluto sunt vulcani criogenici VIDEO

Datele prezentate la o întrunire a Societății Astronomice Americane de la National Harbor, Maryland, oferă o imagine mult mai complexă a planetei pitice Pluto și a sateliților săi, informează Agerpres.

„Sistemul lui Pluto ne uimește”, a comentat planetologul Alan Stern, de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado. Stern coordonează în cadrul NASA misiunea sondei New Horizons care a realizat un survol fără precedent al lui Pluto la 14 iulie, adunând importante date despre acest corp cosmic.

Printre datele primite de la sonda New Horizons și analizate de astronomi și planetologi se numără și fotografiile a două masive muntoase de pe Pluto, fiecare măsurând peste 161 de kilometri în diametru și câțiva kilometri înălțime. Vârfurile acestor munți prezintă cratere deschise, similare vulcanilor de pe Pământ sau Marte.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

„Nu am mai văzut nimic asemănător în zona exterioară a sistemului solar”, a comentat și Oliver White, specialist al misiunii New Horizons din cadrul Centrului de Cercetări Ames, aparținând NASA. În loc să arunce lavă, vulcanii de pe Pluto erup cu apă înghețată și alte ghețuri compuse din azot, amoniac și metan.

Alte articole

Pluto, alchimistul zodiacului, este retrograd în Vărsător din 6 mai 2026. Zodiile care intră într-o transformare profundă pentru următoarele 5 luni.

Gata cu liniștea! Din 6 mai, începe sezonul retrogradelor de vară. Ce puteri ascunse activează Pluto, planeta întunericului

White recunoaște că ideea existenței vulcanilor activi pe Pluto, care se află de aproximativ 30 de ori mai departe de Soare decât este Pământul, poate părea absurdă „dar este totuși concluzia cel mai puțin absurdă pe care o putem trage despre aceste formațiuni plutoniene”.

Acești munți, „orice ar fi ei, sunt cu adevărat bizari”, a mai adăugat el.

Sonda New Horizons a identificat, de asemenea, și o serie de falii adânci la suprafața lui Pluto, dintre care cea mai mare se întinde pe o suprafață de peste 322 de kilometri. Între partea superioară a acestei falii și baza sa există o diferență de nivel de 4 kilometri — mai mult decât dublul înălțimii pereților Marelui Canion de pe Pământ.

„Crusta acestei planete pitice a trecut printr-un proces major de extensie într-un anumit moment din istoria sa geologică, fapt ce explică de ce sunt atât de multe falii majore în această parte a lui Pluto”, conform lui White. Oamenii de știință sunt de părere că descompunerea naturală a elementelor radioactive din nucleul lui Pluto a oferit căldura necesară pentru producerea acestui fenomen.

Între timp sonda New Horizons a început manevrele de repoziționare spre următoarea țintă din Centura Kuiper, asteroidul 2014 MU69.

Planetoidul sau asteroidul 2014 MU69 este un obiect înghețat cu diametrul mai mic de 48 de kilometri — un pitic prin comparație cu Pluto (2.370 km diametru). Atât Pluto cât și 2014 MU69 fac parte din Centura Kuiper, zonă de la frontiera sistemului solar în care se află zeci de mii de planetoizi, asteroizi și comete, unele foarte mici și altele, așa cum este Pluto, suficient de mari pentru a fi catalogate drept planete pitice.

2014 MU69 este unul dintre cele cinci obiecte similare ce au fost descoperite în 2014 prin intermediul Telescopului Spațial Hubble. El a fost ales pentru că se află pe o traiectorie mai apropiată de direcția de deplasare a sondei spațiale, nefiind nevoie de un consum de combustibil foarte mare pentru schimbarea direcției. New Horizons ar putea ajunge la noua destinație în ianuarie 2019.

După ce sonda își va încheia periplul prin Centura Kuiper și dacă va fi într-o stare bună de funcționare, NASA ar putea lua decizia unei noi prelungiri a misiunii și pentru spațiul interstelar. Până la urmă, indiferent dacă misiunea va obține sau nu finanțări suplimentare, New Horizons se îndreaptă spre ieșirea din heliosferă. Oamenii de știință sunt de părere că sonda va dispune de suficientă energie pentru a păstra legătura cu Pământul pentru următoarele câteva decenii și ar fi extraordinar dacă ar putea fi reluate măsurătorile realizate de sondele Voyager 1 și Voyager 2 de la ieșirea din sistemul solar și pătrunderea în spațiul interstelar.