Mutările lui Nicuşor Dan în plină criză politică. Anunţul oficial privind consultările pe site-ul Preşedinţiei

Nicuşor Dan a lansat sâmbătă o consultare largă cu privire la locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană, iar duminică a premiat olimpicii AI.
Viorel Dobran
20 apr. 2026, 09:28
Mutările lui Nicuşor Dan în plină criză politică. Anunţul oficial privind consultările pe site-ul Preşedinţiei

Nicuşor Dan lansează o consultare largă cu privire la locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană. Preşedintele României a lansat ”Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, urmând a fi organizate dezbateri pe mai multe teme cu participarea unor specialişti, lideri politici, europarlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase din România şi studenţi. Scopul este de a determina locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană. Evenimentul se va încheia, în 9 mai, de Ziua Europei, cu o manifestare la care va participa preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola.

”Administraţia Prezidenţială va organiza, în perioada 5-9 mai 2026, la iniţiativa Preşedintelui României, Nicuşor Dan, o serie de evenimente în cadrul proiectului «Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni». Obiectivul principal al acestui demers este încurajarea unor dezbateri structurate şi argumentate pe tematici de interes naţional în context european, cu privire la locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Ilie Bolojan, anunțul momentului înainte de declanșarea crizei politice: „Nicușor Dan nu mi-a cerut demisia”

Potrivit instituţiei citate, se vor desfăşura mai multe dezbateri, prelegeri şi conferinţe grupate pe teme sociale, politice, diplomatice, economice, juridice, educaţionale şi de cercetare, culturale şi de spiritualitate, precum şi pe impactul inteligenţei artificiale şi al tehnologiilor digitale asupra funcţionării instituţiilor.

”La aceste reuniuni vor lua parte specialişti, lideri politici, europarlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase din România şi studenţi”, mai anunţă sursa citată.

Potrivit oficialilor Preşedinţiei, preşedintele României, Nicuşor Dan, va fi prezent la dezbateri, participând la dialogul cu invitaţii.

”Scopul este acela de a identifica cele mai bune abordări care să permită României să devină mai puternică în interiorul Uniunii Europene şi care să ofere ţării noastre un rol pregnant în redefinirea Uniunii ca actor global de securitate, stabilitate şi prosperitate”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

 

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis în cadrul festivității de premiere a participanților la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis duminică, 19 aprilie 2026, un mesaj în cadrul festivității de premiere a participanților la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială. Mesajul a fost prezentat de către Nicoleta-Ramona Dinu, Consilier de Stat pentru guvernanță corporativă și turism – Departamentul Politici Economice şi Sociale, în cadrul evenimentului organizat la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.

Citește și : Ilie Bolojan dezvăluie adevărul din spatele reformelor care i-au îngenuncheat pe români: „Am fost puși în situația să aplicăm imediat măsuri care să aibă efecte

Vă prezentăm în continuare textul mesajului: Olimpiada Națională de Inteligență Artificială se conturează ca un reper al excelenței academice și al unei viziuni educaționale ancorate în realitățile și provocările contemporane. Într-o eră în care inteligența artificială redefinește industrii și modele economice, în care AI-ul ne va schimba modul în care gândim și învățăm, și va avea un impact major în viața noastră de zi cu zi, această competiție devine un spațiu esențial de întâlnire între potențial, cunoaștere și responsabilitate.

Performanța obținută de câștigători merită întreaga noastră admirație. Ea reflectă nu doar talent și minți strălucite, ci și disciplină, perseverență și capacitatea de a naviga într-un domeniu complex, aflat într-o continuă evoluție. Rezultatele voastre sunt expresia unei generații care nu se teme de provocări și dificultăți, ci le transformă în oportunități, care nu doar consumă tehnologie, ci o înțelege și o modelează.

În egală măsură, fiecare participant la această olimpiadă merită recunoaștere. Dincolo de clasamente, adevărata valoare constă în experiența acumulată, în întrebările pe care vi le-ați pus, în soluțiile pe care le-ați căutat și în curajul de a explora necunoscutul. Competiția nu definește doar ierarhii, ci construiește caractere, stimulează colaborarea și cultivă o comunitate de tineri pasionați, uniți de dorința de a progresa.

Un sistem de educație responsabil trebuie să țină pasul cu transformările lumii. Știm foarte bine că studiul inteligenței artificiale deschide discuții fundamentale despre responsabilitate, impact social și limitele tehnologiei, pregătind elevii nu doar ca specialiști, ci ca cetățeni conștienți și implicați.

Mulțumesc organizatorilor și partenerilor care fac posibil acest demers de anvergură: Ministerul Educației și Cercetării, HUB-ul Român de Inteligență Artificială, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, precum și Uniunea Profesorilor de Informatică din România. Prin profesionalismul, implicarea și viziunea dumneavoastră, creați cadrul în care excelența poate fi descoperită, încurajată și valorificată.

Privind spre viitor, Olimpiada Națională de Inteligență Artificială înseamnă începutul unui drum pentru fiecare participant. Este o invitație la învățare continuă, la curiozitate și la asumare, într-o lume în care tehnologia și umanitatea trebuie să evolueze împreună. Iar ceea ce ați construit aici nu este doar performanță, ci promisiunea unei generații capabile să gândească profund, să creeze responsabil și să inspire colegii de generație și nu numai.

Vă doresc tuturor succes în tot ceea ce doriți să realizați!

Fiți inteligenți, fiți creativi!”.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Marius Șumudică, dialog uluitor cu un jucător de la CFR Cluj: „Mister, n-am avut nici bani de motorină!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Apropiații, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte