Nadine a dat Bacalaureatul la 44 de ani. Acum cinci ani s-a înscris la liceu, la seral

Nadine, fosta membră a Şcolii Vedetelor, a terminat, după cinci ani, liceul fără frecvenţă, la seral. A a învăţat pe rupte şi a obţinut numai note de 9 şi de 10 la materiile ei preferate. Doar geografia nu a fost punctul ei forte şi a mai scăpat pe acolo câte un 7, însă s-a mobilizat şi a mers mai departe.
Filip Stan
30 iun. 2021, 11:00
Nadine a dat Bacalaureatul la 44 de ani. Acum cinci ani s-a înscris la liceu, la seral

Nadine a dat Bacalaureatul la 44 de ani. Acum, artista trăieşte emoţiile bacalaureatului. „Au trecut cinci ani ca vântul şi ca gândul. De aceea îndemn pe oricine nu şi-a terminat şcoala să se întoarcă, să o ia de unde a lăsat-o, pentru că trece repede şi pentru că merită” a scris Nadine pe pagina ei de Facebook.

Nadine a dat Bacalaureatul la 44 de ani

„Luni am trăit una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea – prima zi de BAC. M-am înscris la liceu la 38 de ani, iar acum, extrem de emoţionată, la 44 de ani, alături de copiii de 18 ani, am dat şi eu una dintre probele examenului maturităţii. Pentru mine, frumuseţea acestui moment are şi un simbolism aparte, şi anume faptul că trăim într-o lume (Românie) în care un om, indiferent de istoricul său, poate reface/repara o bucată din viaţa sa, aşa încât să îi fie mai bine pe mai departe şi, totodată, să poată face pace cu ce a fost. Pentru mine asta înseamnă că trăim vremuri bune, într-o lume frumoasă”, a scris Nadine Voindrouh.

Patrick Borcea s-a înscris la bacalaureat la 23 de ani. De ce nu s-a prezentat

În mod neaşteptat, această zi a fost încununată de prezenţa, în faţa liceului unde dădeam examen, a profesoarei mele de română, Ancuţa Cornelia Drondoe, şi a directorului liceului unde am terminat şcoala. Aceşti oameni au venit la prima oră la locaţia examenului şi au aşteptat acolo cu emoţii, până a ieşit fiecare elev de-al lor din examen, pentru ca elevii să îi ştie alături. Probabil că mai există astfel de profesori, de directori de liceu, însă eu n-am mai auzit. Gestul lor m-a emoţionat profund. Directorul făcea poze elevilor doritori de amintiri, iar profesoara de română împărţea îmbrăţişări celor emoţionaţi, având grijă să recapituleze, în zbor, pentru fiecare dintre noi, şi curentele literare”, a mai adăugat vedeta.

Nadine este un adevărat exemplu pentru fiul ei, Noah (10 ani), şi a învăţat cot la cot cu el, pe toată perioada şcolii.

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Mihai Stoica taie în carne vie! Plecări de la FCSB după dezastrul de la Zagreb: „E terminat, gata. Sunt jucători care nu ne mai pot ajuta”
Capital.ro
UE a schimbat limitele pe permisul de conducere. Șoferii au dreptul să conducă noi mașini cu același permis categoria B
Playtech.ro
Cum scapi de gheața din curte fără să distrugi cimentul. Metode sigure
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântat Mario Alin. Anunțul făcut de familia adolescentului
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Mutarea care schimbă jocul. Ce cadou îi face Trump lui Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day