NATO, în alertă! Flancul estic al alianței este cu ochii pe exercițiile militare Rusia-Belarus. Așa s-au antrenat rușii și înainte de a invada Ucraina!

NATO este cu ochii pe Rusia mai atent ca niciodată. Armata lui Vladimir Putin are în plan exerciții militare comune cu Belarus, pe care Alianța Nord-Atlantică le va monitoriza pentru a obține indicii privind o eventuală viitoare ofensivă a rușilor contra unei țări din NATO.
Filip Stan
08 sept. 2025, 18:04
NATO, în alertă! Flancul estic al alianței este cu ochii pe exercițiile militare Rusia-Belarus. Așa s-au antrenat rușii și înainte de a invada Ucraina!

Flancul estic al NATO este în alertă. Urmează exercițiile militare comune Rusia-Belarus, programat în perioada 12-16 septembrie, primele de la invadarea Ucrainei în februarie 2022.

Sub denumirea Zapad 2025, exercițiile vor presupune inclusiv manevre în apropiere de Polonia şi Lituania, Kremlinul pregătindu-se astfel pentru o posibilă ciocnire cu forţele NATO.

”Trebuie să luăm în serios exerciţiile din apropierea graniţelor NATO şi UE; atât ţările vecine, cât şi NATO în sine le tratează cu cea mai mare seriozitate.

Lituania şi aliaţii noştri sunt pregătiţi, uniţi şi vor monitoriza îndeaproape evoluţia situaţiei, fiind gata să răspundă dacă va fi necesar”, a declarat ministrul adjunct al apărării din Lituania, Tomas Godliauskas, potrivit Politico.

Pentru observatoriii occidentali, Zapad 2025 este un prilej pentru evaluarea gradului de pregătire al armatei ruse, la peste trei ani de la invadarea Ucrainei. Conform estimărilor, conflictul declanșat în țara vecină pe care a invadat-o a costat Moscova, până acum, peste un milion de victime şi cantităţi uriaşe de echipament. Tot războiul din Ucraina a stimulat economia de război a Rusiei, obligată să alimenteze constant frontul.

Citește și Polonia şi trupele aliate au ridicat avioanele de la sol după valul masiv de drone și rachete lansate de Rusia asupra Ucrainei

Dată fiind îngrijorarea crescândă a NATO că Rusia ar putea ataca un membru al alianţei  – posibil una dintre ţările baltice -, exercițiile Zapad vor fi urmărite deoarece ar putea oferi indicii privind o viitoare ofensivă rusă, consideră Tomas Janeliūnas, profesor la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice al Universităţii din Vilnius.

”NATO monitorizează foarte atent activitatea militară a Rusiei. Nu vedem nicio ameninţare militară imediată împotriva vreunui aliat NATO. Cu toate acestea, rămânem vigilenţi.

Este de aşteptat ca scenariile acestor exerciţii să indice tipul de război pentru care se pregăteşte Rusia împotriva Occidentului”, au declarat reprezentanții NATO.

Trupele din Rusia și Belarus vor exersa în cadrul Zapad, printre altele, planificarea utilizării sistemelor de rachete cu capacitate nucleară Oreşnik.

Organizatorii exercițiilor susţin că acestea nu vor angrena mai mult de 13.000 de oameni, iar Belarusul a declarat că invită observatori din ţările NATO, precum şi din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Rusia organizează exerciţii Zapad începând din 1999, cu periodicitatea medie de o dată la patru ani. Deşi sunt exerciţii defensive din punct de vedere formal, cel din 2009 a simulat un atac nuclear asupra Varşoviei, iar Zapad 2021 a dus la o concentrare masivă de forţe în Belarus, acestea fiind folosite, câteva luni mai târziu, pentru a ataca Ucraina.

Țările NATO vecine cu Rusia organizează, ca răspuns, propriile exerciţii militare.

Astfel, Tarassis 25 implică 10 ţări nord-europene membre NATO, în timp ce Lituania va organiza propriul exerciţiu de apărare naţională, Thunder Strike.

Polonia organizează Iron Defender-25, la care participă 30.000 de soldaţi, în această săptămână. „Polonia va răspunde la exerciţiile Zapad 2025 într-un mod adecvat din partea poloneză”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Cezary Tomczyk, pentru postul de radio polonez RMF, potrivit news.ro.

Citește și Rusia a lansat 805 drone în Ucraina peste noapte, în cel mai mare atac de acest tip de la începutul războiului. Clădirea Guvernului ucrainean, cuprinsă de flăcări. Cel puțin doi morți la Kiev, printre care și un bebeluș