NATO, reuniune de urgenţă cu Ucraina: „Este cel mai periculos moment pentru Europa” SUA: Invazia a început, lumea stă pe un butoi cu pulbere

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat recunoaşterea de către Rusia a republicilor separatiste din estul Ucrainei.
Alina Costache
22 feb. 2022, 19:52
NATO, reuniune de urgenţă cu Ucraina:

UPDATE: Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a făcut o serie de declaraţii după reuniunea de urgenţă a alianţei, cu privire la criza ucraineană şi la acţiunile de escaladare a conflictului luate de Rusia, afirmând că este cel mai periculos moment pentru securitatea Europei, iar dacă Rusia decide să atace Ucraina, vor exista sancţiuni şi mai dure informează CNN.

Principalele declaraţii ale secretatului general al NATO:

– Ce se întâmplă în Ucraina este o criză creată doar de Rusia.
– Suntem solidari cu poporul ucrainean şi guvernul său.
– „Este cel mai periculos moment pentru securitatea Europei din generaţia noastră”.
– Principala responsabilitate a NATO este să ne asigurăm că nu vor exista niciun fel de agresiuni asupra unui stat membru al Alianţei, de aceea am crescut prezenţa militară pe flancul estic.
– „Rusia subminează suveranitatea Ucrainei”.
– „Vom continua să oferim sprijin politic Ucrainei”.
– „Ruşii au promis că se vor retrage, dar au adus şi mai multe trupe. Noi trupe ruseşti au intrat în Donbas. Nu este prea târziu să se retragă. Continuăm să cerem Rusiei să facă un pas înapoi, să detensioneze situaţia”.
– „Dacă Rusia decide să atace Ucraina, vor exista sancţiuni şi mai dure”.
– „Aliaţii vor continua să ofere sprijin Ucrainei pentru a o ajuta să-şi întărească siguranţa cibernetică”.
– „Rusia a invadat deja Ucraina în 2014. Au anexat Crimeea. Ce vedem în prezent e că o ţară care a invadat deja, invadează în continuare, având o prezenţă militară şi mai mare. Este o situaţie gravă, deoarece se adaugă şi recunoaşterea independenţei Republici Populare Doneţk şi Lugansk.”
– „Rusia a trecut de la încercări ascunse de a destabiliza Ucraina la acţiuni militare deschise. Aceasta este o escaladare gravă a Rusiei şi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional.”
– „NATO este hotărâtă şi unită în angajamentul său de a proteja şi apăra toţi aliaţii. În ultimele săptămâni, aliaţii au desfăşurat 1000 de trupe suplimentare pe flancul de est şi au pus mai multe în aşteptare. Avem peste 100 de avioane în alertă maximă şi sunt peste 120 de nave ale aliaţilor pe mare, din punctul nordic, până în Marea Mediterană.”
– „Forţa de răspuns a NATO a fost activată. Suntem în stare de alertă ridicată. Am trimis unităţi din partea unor ţări aliate – SUA a trimis soldaţi în România, Germania a trimis în Lituania. Regatul Unit are trupe prezente în Estonia”.
– „Ne bucură decizia Germaniei de a opri certificarea Nord Stream 2”
– Rusia a făcut ceea ce am prezis că o să facă. A crescut semnificativ prezenţa militară la graniţa cu Ucraina”.
– „Nu vom compromite valorile de bază ale NATO – dreptul naţiunilor de a-şi alege propria cale”.
– „Când Rusia spune că trebuie să semnăm un acord şi să ne retragem din Europa de est, nu putem accepta asta”.
– Războiul este un risc real. Avertizăm de luni de zile. Ce am prezis, s-a întâmplat, dar e posibil ca Rusia să nu invadeze. Ucraina e un partener foarte apreciat. Le oferim sprijin militar şi politic. Însă, când vine vorba despre aliaţii NATO, oferim securitate absolută.”
NATO a anunţat pentru marţi o reuniune de urgenţă cu cele 30 de state membre ale Alianţei şi cu reprezentantul Ucrainei, după recunoaşterea de către Rusia a celor două provincii separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, transmite AFP.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va da o declaraţie de presă ”la sediul NATO, în urma unei reuniuni extraordinare a Comisiei NATO-Ucraina”, a anunţat Alianţa.

Criza din Ucraina se extinde în zonă. Ungaria va desfăşura trupe la graniţă
Stoltenberg a avut marţi mai devreme o întâlnire cu ministrul de externe polonez, Zbigniew Rau. ”O reuniune oportună cu ministrul de externe Zbigniew Rau, al preţiosului nostru aliat al NATO, Polonia, pentru a aborda consecinţele recunoaşterii de către Rusia a (provinciilor) Doneţk şi Lugansk din Ucraina. Aceasta este o încălcare deliberată a dreptului internaţional şi a acordurilor de la Minsk, care creşte dramatic tensiunile în Europa”, a scris secretarul general al NATO pe Twitter.

 

 

În acest timp, la Moscova, viceministrul de externe rus Andrei Rudenko a anunţat că Rusia nu intenţionează deocamdată să desfăşoare trupe te teritoriul celor două republici separatiste pe care le-a recunoscut luni. Două decrete semnate luni de preşedintele rus Vladimir Putin ordonă Ministerului Apărării ca ”forţele armate ale Rusiei (să-şi asume) funcţiile de menţinere a păcii pe teritoriul” celor două provincii din estul Ucrainei.

Vasile Dîncu, ministrul Apărării: „În condiţiile unui conflict în Ucraina, toată zona este afectată. Asta nu înseamnă că va fi război pe teritoriul nostru”

SUA avertizează că INVAZIA rusească a început! Întreaga lume stă pe un butoi cu pulbere 

Administraţia s-a împotrivit iniţial să numească desfăşurarea de trupe deoarece Casa Albă dorea să vadă ce avea de gând să facă de fapt Rusia. După evaluarea mişcărilor trupelor ruseşti, a devenit clar că este vorba de o nouă invazie, a adăugat oficialul.

Și un ministru din guvernul de la Londra susține că atacul deja a început. SAJID-JAVID, ministrul britanic al Sănătății: „Vedem că a trimis deja tancuri și trupe. Prin urmare, putem trage concluzia că invadarea Ucrainei a început”.

O explozie a avut loc la centrala termică din regiunea Donbas, zonă controlată de ruși. Un transformator a fost lovit în plin de un proiectil.

Vladimir Putin a ordonat luni seară armatei ruse „să menţină pacea” în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina cărora le-a recunoscut independenţa, potrivit AFP. Cele două decrete ale preşedintelui rus solicită Ministerului Apărării ca „forţele armate din Rusia să îndeplinească funcţiile de menţinere a păcii pe teritoriul republicilor populare” Donetsk şi Lugansk.

Vladimir Putin a decis luni să recunoască independenţa separatiştilor pro-ruşi din Ucraina.

Această recunoaştere rusă a separatiştilor scurtcircuitează procesele de pace rezultate în urma acordurilor de la Minsk în 2015, semnate de Rusia şi Ucraina, mediate de Franţa şi Germania, şi care urmăreau tocmai o revenire sub suveranitatea ucraineană a acestor zone.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Gerard Pique i-a scris un mesaj simplu, însă Shakira l-a uimit cu răspunsul ei: ”Doamne, nu e normală”
Capital.ro
Reguli noi pentru cetățenii fără buletin. Lege pentru persoanele care au împlinit 18 ani
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Un membru al juriului din R. Moldova explică de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision: „Și juriile lor sunt incompetente?”
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi