Neagu Djuvara şi Mihai Şora, decoraţi luni de Iohannis. „Am bătut tot magazinul Unirea în căutarea unui costum”

Istoricul Neagu Djuvara şi fiolosoful Mihai Şora, decoraţi în august de preşedintele Klaus Iohannis, participă luni la ceremonia de la Palatul Cotroceni, Şora povestind, pe Facebook, că a bătut în lung şi în lat etajul bărbatesc al magazinului Unirea în căutarea unui costum pentru ocazie, activitate pe care nu ar dori-o "nici duşmanilor".
Filip Stan
25 sept. 2016, 18:48
Neagu Djuvara şi Mihai Şora, decoraţi luni de Iohannis.

Mihai Şora povesteşte pe Facebook cum fostul preşedinte Traian Băsescu l-a decorat în 2006, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, iar şeful statului de atunci a scăpat medalia pe jos la ceremonie: „Ultima dată când am primit o decoraţie, floricica respectivă s-a încăpăţânat să se desprindă de purtător. Costumul prea scrobit, purtătorul prea mişcat, – nu ştiu: cert este că floricica… nu şi nu; nu voia cu nici un chip să stea acolo unde Preşedintele se străduia să o agaţe. Or, să cazi o dată – fie (i se poate întâmpla oricui). Dar să cazi de două ori devine imediat un prilej de veselie (conform clasicelor manuale de umor involuntar)”.

Şora spune că Traian Băsescu „a salvat momentul”. „Nu mai reţin ce a spus, dar ştiu că ne-am distrat şi, până la urmă, s-a găsit un ac de siguranţă care să stea cuminte şi să răspundă comenzilor Şefului Statului”, povesteşte filosoful.

Postarea de pe Facebook vine cu o zi înainte ca Şora să apară din nou în faţa preşedintelui României, pentru a fi decorat a doua oară, de data aceasta de către un şef de stat „mai înalt”.

„Dragi prieteni, mâine va fi o zi destul de grea pentru mine (şi, bănuiesc, şi pentru coetaneul meu, Neagu Djuvara). Îndrăznesc să-i rog pe domnii jurnalişti să fie îngăduitori cu noi: s-ar putea să avem iarăşi parte de o floricică neascultătoare. În orice caz, şi Neagu Djuvara, şi eu vom fi emoţionaţi şi mititeluţi pe lângă Preşedintele Iohannis, – care va fi foarte-foarte înalt”, scrie Şora, care încheie postarea cu un post scriptum în care povesteşte că a fost alături de soţia sa, Luiza, în magazine în căutarea unui costum pe măsura evenimentului: „Cu prilejul acestei decoraţii, Luiza şi cu mine am bătut, de-a lungul şi de-a latul, tot etajul bărbătesc al magazinului Unirea, în căutarea unui costum. Ceea ce nu le dorim nici duşmanilor noştri (dacă, printr-un nefericit accident al biografiei lor, s-ar întâmpla să existe şi astfel de oameni)”.

Mihai Şora va împlini 100 de ani pe 7 noiembrie.

În luna august, Klaus Iohannis a semnat decretele de decorare cu Ordinul ”Steaua României”, în rang de Cavaler, ale istoricilor Neagu Djuvara şi Dumitru Protase, a filosofului Mihai Şora şi sopranei Virginia Zeani.

Lui Neagu Djuvara distincţia i-a fost acordată ”cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice şi culturale ce au promovat valorile, istoria şi imaginea ţării noastre în lume, precum şi pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului”. Djuvara a împlinit 100 de ani pe 18 august.

De centenar se apropie şi filosoful Mihai Şora, născut pe 7 noiembrie 1916, şi care a fost decorat de către preşedintele Iohannis ”în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării şi educaţiei, prin care a îmbogăţit cultura românească şi universală, pentru rolul avut în consolidarea democraţiei în România postdecembristă, impunând-se ca un reper al tinerei generaţii”.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Detaliul spectaculos de pe biletele și abonamentele fanilor Universității Craiova! Ce ascunde fiecare sector de pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului