Neamţ. Accident cu trei victime în urma coliziunii între două autoturisme pe DN15

Două autoturisme s-au izbit frontal, sâmbătă dimineaţă, în localitatea Preluca, pe DN 15 care face legătura între Piatra-Neamţ şi Bicaz, rezultând trei victime, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru.
Iulian Tudor
02 feb. 2019, 10:08
Neamţ. Accident cu trei victime în urma coliziunii între două autoturisme pe DN15

Una dintre victime a rămas încarcerată, a mai menţionat sursa citată, scrie agerpres.ro.

„În urma accidentului au rezultat trei victime, toate de sex feminin, din care două conştiente şi una inconştientă. Echipajul SMURD a preluat una dintre victime, iar celelalte două au fost preluate de ambulanţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Citeşte şi Accident cu trei TIR-uri pe DN 6, în Caraş-Severin. Doi soferi au murit după ce autovehiculele au luat foc

Unul dintre autoturismele implicate în accident a ajuns, în urma coliziunii, în curtea unei locuinţe.

La locul accidentului au intervenit trei echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD.

Poliţiştii rutieri se află la faţa locului pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
El e românul care l-a ajutat pe Gică Hagi să antreneze Galatasaray, apoi l-a demis! Întâlnire surpriză cu Erdogan!
Capital.ro
Călin Georgescu nu se ascunde. Persoana cu care a fost surprins. A stat non-stop lipit de el, chiar și în Biserică
Playtech.ro
Românii, panicaţi de un alt cutremur! A avut loc în urmă cu puţin timp, este al treilea deja
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Tatăl Elenei, femeia lovită mortal pe o trecere de pietoni din București, rupe tăcerea. Unde se grăbea aceasta, împreună cu fiica sa: „Doi copii au rămas fără mamă”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună noiembrie istorică în România. Temperaturi ciudate în București
iamsport.ro
Nedreptatea trăită la Mondial de ”cel mai bun număr 9” al României! Ar fi fost ignorat pentru ca Răducioiu să fie vândut: ”Acela a fost interesul”
MediaFlux
Poți calatori gratis cu mașina electrică! Iată cum
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025