Negocieri cruciale în Turcia pentru războiul din Ucraina. Update: Abramovici participă la discuţii

Delegațiile rusă și ucraineană au sosit la Istanbul, pentru primele discuții față în față după mai bine de două săptămâni. Sunt însă puține speranțe de progres. Un înalt oficial american a spus că Putin nu pare pregătit să facă compromisuri.
Filip Stan
29 mart. 2022, 11:11
Negocieri cruciale în Turcia pentru războiul din Ucraina. Update: Abramovici participă la discuţii

UPDATE: Prima zi de negocieri s-a încheiat. Oligarhul rus Roman Abramovici este mediator în negocierile ruso-ucrainene, care au început marţi la Istanbul, anunţă Kremlinul, respingând acuzaţii potrivit cărora acesta ar fi fost otrăvit, relatează AFP. ”Abramovici joacă un rol în vederea stabilirii unor contacte între părţile rusă şi ucraineană”, declară într-o conferină de presă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

UPDATE: Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, i-a sfătuit pe negociatorii delegaţiei ucrainene care merg să discute cu reprezentanţii Federaţiei Ruse, înainte de începerea negocierilor ruso-ucrainene, marţi, la Istanbul, ”să nu mănânce sau să bea nimic şi, de preferinţă, să evite să atingă orice suprafaţă”, potrivit BBC. El a vorbit în timpul unui interviu acordat canalului de ştiri ucrainean Ukrayina 24 şi le-a transmis negociatorilor ucraineni ”să nu mănânce sau să bea nimic şi, de preferinţă, să evite să atingă orice suprafaţă”

Avertismentul a venit după presupusa otrăvire a miliardarului rus Roman Abramovici şi a unor negociatori ucraineni la începutul lunii martie, în cadrul negocierilor de pace desfăşurate la graniţa dintre Ucraina şi Belarus.
Există un oarecare scepticism cu privire la presupusa otrăvire şi un oficial american care a vorbit sub condiţia anonimatului pentru Reuters a spus că informaţiile sugerează că simptomele persoanelor în cauză se datorau unor factori ”de mediu”, nu otrăvirii.
Roman Abramovici a fost zărit în sala negocierilor dintre Rusia şi Ucraina, marţi, la Istanbul, potrivit unor imagini publicate de presa turcă.

UPDATE: Miliardarul rus Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, a fost zărit în sala în care au loc negocierile ruso-ucrainene desfăşurate marţi, în Turcia, la Istanbul, relatează BBC.
În imaginile difuzate de presa turcă, oligarhul rus este văzut stând la o masă alături de Ibrahim Kalin, un purtător de cuvânt al preşedintelui turc Erdogan, purtând căşti prin care aude traducerea discursului liderului Turciei. Abramovici nu se află la masa principală a delegaţiilor de negociatori. Se pare că purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc, Kalin, ar fi contribuit la coordonarea întâlnirilor dintre oligarhul rus şi un membru al delegaţiei ucrainene în hotelurile din Istanbul.

UPDATE. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a deschis negocierile dintre Rusia şi Ucraina marţi, în jurul orei 10.00 (ora României), şi spune că se bazează mult pe aceste discuţii. Erdogan a deschis negocierile dintre Rusia şi Ucraina: Pacea nu va avea un învins. De asemenea, preşedintele Turciei a mai spus că o continuare a conflictului nu avantajează pe nimeni, scrie BBC.

„Într-un moment atât de critic, suntem bucuroşi să vă întâmpinăm şi să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea”, spune el, adăugând: „Îmi doresc ca întâlnirile şi discuţiile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru ţările dumneavoastră, pentru regiunea noastră şi pentru întreaga omenire”. El a cerut o încetare imediată a focului şi spune că oprirea tragediei depinde de ambele părţi.

Negocierile sunt primele discuţii directe între cele două părţi în mai mult de două săptămâni. Război în Ucraina. Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din est ar putea fi pe masa negocierilor, dar Kievul exclude cedarea teritoriului sau a suveranității. Cel mai ambițios obiectiv al Ucrainei la discuțiile din Turcia este un acord de încetare a focului, a spus ministrul de Externe al Ucrainei.

Răsturnare de situaţie, Rusia renunţă la majoritatea cererilor. Care sunt noile pretenţii ale Moscovei
O delegaţie ucraineană a sosit, marţi, la Istanbul, Turcia, pentru discuţii de pace cu omologii lor ruşi, transmite BBC. Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).

Delegaţia este condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, precum şi de Mihail Podolyak, şeful biroului preşedintelui.

Echipa de negociere spune că prioritatea lor principală este să asigure o încetare a focului, deşi există scepticism cu privire la probabilitatea acestui lucru.

Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).

Printre altele, Rusia cere Ucrainei să renunţe la orice intenţie de aderare la NATO – o problemă asupra căreia preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este dispus să facă compromisuri.

Ucraina a trecut la contraofensivă după ce Rusia a cucerit o parte din Kiev. Zelenski a făcut anunţul în miez de noapte

Alte probleme spinoase care se aşteaptă să fie discutate includ soarta regiunilor controlate de separatişti din estul Ucrainei, precum şi statutul Crimeei, care a fost anexată oficial de Rusia în 2014.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, ”au convenit că următoarea întâlnire a delegaţiilor ruse şi ucrainene va avea loc la Istanbul”, se preciza într-un comunicat al Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce, publicat duminică.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Gigi Becali a spart banca! A transferat doi super-jucători pe 2,4 milioane de euro de frica lui Rotaru
Capital.ro
Pensie 2026. Pensionarii care trebuie să depună cerere pentru bani în plus. Casa de Pensii nu face automat recalcularea
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Când Bulgaria a încetat să fie gluma noastră și noi am devenit gluma Europei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?