Negocieri la Washington între Alexandru Rogobete și Pfizer: Ce se întâmplă cu datoria de datoria de 600 de milioane de euro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că România poartă discuții la Washington privind o posibilă soluționare a datoriei către Pfizer. De asemenea, ministrul a precizat că urmează și alte întâlniri importante în SUA.
Alexandra Dumitrescu
15 apr. 2026, 22:26
Negocieri la Washington între Alexandru Rogobete și Pfizer: Ce se întâmplă cu datoria de datoria de 600 de milioane de euro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat miercuri că întâlnirea programată joi la Washington cu reprezentanții Pfizer va avea ca temă principală identificarea unor soluții pentru achitarea datoriei de aproximativ 600 de milioane de euro pe care România o are către compania farmaceutică.

„Principala negociere pe care o vom avea pe masă ar fi să convertim această sumă de aproape 600 de milioane de euro în medicamente inovative pentru zona de Oncologie, în special, dar şi pentru zona de Boli Rare. Medicamente de care românii şi sistemul medical din România au nevoie”, a afirmat Rogobete.

„Mâine vor avea loc întâlnirile cu reprezentanţii companiei Pfizer, vor fi membri din board-ul companiei, voi participa împreună cu ministrul Finanţelor. Noi doi suntem mandataţi de Guvernul României să purtăm aceste discuţii. 

Propunerea noastră se va duce în două direcţii: Încercăm să introducem, în lista de medicamente compensate din România, produse, molecule, medicamente pe care Pfizer le are în portofoliu, dar nu le are incluse în lista de compensate. Iar această schimbare să se facă în contul datoriei pe care România o are de plătit către compania Pfizer.

A doua direcţie de discuţie, care reprezintă o prioritate pentru companie, ar fi accelerarea studiilor clinice pe care compania le poate desfăşura în România, prin investiţii în zona de R&D în special. 

Dar principala negociere pe care o vom avea pe masă ar fi să convertim această sumă de aproape 600 de milioane de euro în medicamente inovative pentru zona de oncologie, în special, dar şi pentru zona de boli rare. Medicamente de care românii şi sistemul medical din România au nevoie. 

(care credeţi că ar fi rezultatul discuţiilor?) Îmi este greu să speculez şi nu vreau să mă antepronunţ. Mâine (n.r. – joi) va fi o primă discuţie de acest rang înalt cu reprezentanţii Pfizer. Sigur, în urma concluziilor, vom avea alte numeroase întâlniri de nivel tehnic. Nu se va lua o decizie, cu certitudine, mâine, dar vom deschide dialogul către o negociere absolut necesară”, a declarat Rogobete, pentru Antena 3 CNN. 

Alexandru Rogobete a oferit detalii și despre celelalte întâlniri programate în SUA:

„Vin de la o întâlnire cu o mare companie farmaceutică, prezentă în România, cu care încercăm să avem parteneriate pentru zona de cercetare şi start up-uri. Şi întâlnirile de la Banca Mondială, unde particip o dată la 6 luni. România are proiecte importante cu Banca Mondială, în zona Sănătăţii. Vorbim aici de cele 3 spitale de arşi grav. Este evident că mai avem nevoie de cel puţin un centru în Bucureşti, dacă nu încă unul în zona de E sau N-E a ţării”, a mai spus Rogobete.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT