Minerii de la Vulcan au renunţat la protest. Cei de la Lonea vor continua UPDATE

Minerii de la Mina Vulcan au ieşit miercuri din subteran în urma negocierilor purtate cu administratorul special şi prefectul judeţului Hunedoara, pe când ortacii din Minea Lonea au anunţat că vor continua protestul prin oprirea activităţii fiecărui schimb de tură.
Filip Stan
24 feb. 2016, 06:14
Minerii de la Vulcan au renunţat la protest. Cei de la Lonea vor continua UPDATE

Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Dan Agrişan, şi prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, au discutat cu minerii protestatari din Mina Lonea.

„Minerii de aici au renunţat la protest. Cei din schimbul I, schimbul de dimineaţă, au intrat normal la muncă. A intrat un miner în greva foamei în timpul nopţii, dar cred că a renunţat, pentru că l-au scos dimineaţă”, a declarat, pentru Mediafax, Daniel Calimandruc, preşedintele Sindicatului „Muntele” de la Mina Vulcan.

La Mina Lonea, minerii au anunţat că vor continua protestul, prin oprirea activităţii fiecărui schimb de tură. Astfel, minerii intraţi în schimbul de dimineaţă vor opri activitatea şi vor sta în subteran, iar fiecare schimb va continua în aceaşi manieră.

Salariaţii au cerut un răspuns clar în ceea ce priveşte sprijinirea Complexului Energetic Hunedoara de către autorităţi pentru a nu ajunge în stare de faliment, dar şi asupra perspectivei economice a companiei.

Iniţial, negocierile purtate cu minerii de la Lonea și Vulcan, în cursul nopții de marți spre miercuri, s-au soldat cu un eșec parțial, în condițiile în care doar o parte dintre ortaci au acceptat să iasă la suprafață, dar au precizat că nu renunță la protest.

O delegație formată din reprezentanți ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Sindicatului ‘Muntele’, prefectul județului, Sorin Vasilescu, și administratorul special al CEH, Dan Agrișan, a coborât în cursul serii și al nopții în minele Lonea și Vulcan pentru a discuta cu protestatarii care s-au autoblocat la locul de muncă.

După aproximativ două ore, aproximativ 60 de mineri de la Lonea au ieșit la suprafață, dar au precizat că nu vor renunța la protest. În subteran au rămas cel puțin 40 de mineri, a declarat președintele Sindicatului ‘Muntele’, Petre Nica. O situație similară a fost înregistrată și la Mina Vulcan, unde minerii au decis să continue protestul.

Lideri ai Sindicatului ‘Muntele’ nu au exclus posibilitatea ca protestul minerilor să escaladeze în cursul zilei de miercuri, în condițiile în care salariații solicită un răspuns clar în ceea ce privește sprijinirea CEH de către guvern pentru a nu ajunge în stare de faliment, dar și asupra perspectivei economice a companiei.

Minerii de la Lonea și Vulcan au decis să se blocheze în subteran, luni și marți, nemulțumiți de situația economică a CEH, compania fiind în stare de insolvență din luna ianuarie 2016. În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de angajați, la minele de huilă Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Program de Crăciun Lidl şi Kaufland 2025. Zilele în care magazinele din România vor fi închise
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Zi de foc maine. Colația, la un pas să se rupă după demersul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde