Nepoata lui Emil Boc şi socrul lui Rareş Bogdan, audiaţi în dosarul de corupţie de la Primăria Cluj

DNA îi va chema la audieri pe Mihaela Boc, nepoata primarului Emil Boc, angajată la Primăria Cluj Napoca, la Direcția de Relații Externe, arhitectul șef al Clujului, Ligia Subțirică, directorul Direcției de Urbanism, Corina Ciuban, șeful Serviciului Autorizații de Construire, Ramona Rusescu, șeful Direcției Patrimoniu Public, Iulia Ardeuș și șeful Serviciului Siguranța Circulației, Mirela Mărincean. 
Iulian Tudor
21 oct. 2016, 05:22
Nepoata lui Emil Boc şi socrul lui Rareş Bogdan, audiaţi în dosarul de corupţie de la Primăria Cluj

Procurorii DNA vor audia în dosarul de corupție care o vizează pe viceprimărița UDMR, Anna Horvath, şi nume sonore din Cluj-Napoca: milionarii Vasile Vita (socrul lui Rareș Bogdan), patronul Vitacom, sora acestuia, Iustina Maria Vita, Adam Ambrus, unul dintre patronii Nervia, societate cu investiții importante în domeniul imobiliar, dar și Laszko Csaba, directorul general al celei mai mari fabrici de scaune din România, cu sediul la Cluj Napoca, Antares SA dar și soții Fodor Zsolt și Marta Silvia, patronii Euro GSM și investitori imobiliari, potrivit stiridecluj.ro.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 10 octombrie 2016, față de ANNA HORVATH, la data faptei și în prezent viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

”În perioada februarie – mai 2016, inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj Napoca, și-a folosit influența pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unui proiect imobiliar în care un om de afaceri avea interese economice.

Derularea acestui proiect imobiliar presupunea obținerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unui certificat de urbanism, confirmarea unui aviz de oportunitate, concesionarea unei suprafețe de teren, eliberarea autorizației de construire.

Pentru demersurile pe care le-a făcut pe lângă funcționari cu atribuții în domeniul urbanismului și autorizării lucrărilor de construcții, inculpata Horvath Anna a pretins omului de afaceri procurarea și remiterea unui număr de 60 de abonamente (având o valoare totală de circa 20.000 lei) la două festivaluri de muzică, pe care să le ofere ulterior ca stimulent voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale.

Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma încheierii unui contract de sponsorizare, urmând ca viceprimarul Horvath Anna să indice omului de afaceri datele de identificare ale unei persoane juridice cu care să fie încheiat acest contract.

De asemenea, în același context, inculpata Horvath Anna a promis că și după alegerile locale îl va ajuta pe același om de afaceri și în cazul altor proiecte imobiliare în care acesta din urmă avea interese economice”, precizează procurorii.

Anna Horvath a fost plasată sub control judiciar, fiind acuzată de trafic de influență.

CITEŞTE ŞI: Emil Boc, audiat în secret în dosarul Rompetrol II

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT