Nici o instituţie publică din Cluj nu are autorizaţie ISU

La Cluj-Napoca, instituțiile care ar fi trebuit să aplice legea n-au făcut altceva decât s-o omită. Atât reprezentanții Prefecturii, cât și cei ai Consiliul Județean au făcut abia zilele trecute demersuri pentru a obține autorizația ISU cerută de lege, potrivit citynews.ro.
Marius Neagu
11 nov. 2015, 16:59
Nici o instituţie publică din Cluj nu are autorizaţie ISU

„Unele dintre ele au început procedura de autorizare, cum sunt Prefectura și Consiliul Județean, cu alte instituții suntem într-o permanentă corespondență și cred eu că în timpul cel mai scurt vor intra și ele în legalitate„, a explicat Ion Moldovan, șeful ISU Cluj.

În schimb, Primăria Cluj-Napoca spune că se află în legalitate.”În acest moment pe legislația valabilă până la modificarea acesteia în regim de urgență întocmim toate condițiile legale. Urmează să vedem și să existe un dialog între noi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a vedea dacă e necesar să facem alte actualizări și armonizări a ceea ce îndeplinim, cu noua legislație care știți are mai puțin de o săptămână de când a intrat în vigoare„, a declarat purtătoarea de cuvânt a municipalității, Oana Buzatu.

Reprezentanții Inspectoratului Pentru Situații de Urgență Cluj au însă o altă părere. „Clădirile de pe Moților și Eroilor au fost construite de la început ca spații administrative, deci nu necesită autorizație din partea noastră pentru că au aceeași destinație ca în momentul în care s-au construit. Clădirea Poliției Locale este autorizată din punct de vedere al securității la incendiu. În schimb celelalte primării de cartier nu sunt autorizate la momentul de față, dar purtăm discuții cu ei, încă de când au fost controlați pentru a intra și ei în legalitate„, a completat Ion Moldovan.

VEZI ŞI DE TOT RÂSUL. Primăria din Cluj a montat bănci pe pista de biciclete FOTO

La polul opus, unii agenți economici clujeni par mai conștienți. „Sunt cluburi care într-adevăr respectă toate măsurile privind securitatea la incendiu. Chiar lunile trecute s-a autorizat un club nou care deține toate autorizațiile privind securitatea la incendiu”, a mai spus șeful ISU Cluj.

Potrivit acestuia, în județ mai funcționează fără autorizații și unele școli, o parte din spitale, dar și mai multe lăcașuri de cult.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT