Nicolae Ciucă, despre situaţia lui Nelu Tătaru: Instituţiile statului îşi fac treaba. Toţi cei care greşesc să răspundă în faţa legii

Nicolae Ciucă se dezice de Nelu Tătaru. ”Toţi cei care greşesc să răspundă în faţa legii”, spune liderul PNL, după ce Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară în cazul deputatului Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită.
Alina Costache
14 oct. 2024, 14:39
Nicolae Ciucă, despre situaţia lui Nelu Tătaru: Instituţiile statului îşi fac treaba. Toţi cei care greşesc să răspundă în faţa legii

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, la Iaşi, referindu-se la situaţia lui Nelu Tătaru, cercetat pentru luare de mită, că acest caz arată că instituţiile îşi fac treaba, adăugând că toţi cei care greşesc să răspundă în faţa legii.

”Cazul Tătaru este un caz care sigur pune în evidenţă faptul că instituţiile statului îşi fac treaba şi toţi cei care greşesc şi procedează de această manieră să răspundă în faţa legii“, a afirmat Nicolae Ciucă.

Întrebat de ce PNL nu a procedat la fel şi cu Mihai Chirica şi Costel Alexe şi nu i-a scos de pe liste înainte de alegerile locale, Ciucă a răspuns că fiecare trebuie să beneficieze de un proces corect în justiţie.

“Este vorba de faptul că fiecare dintre noi să beneficieze de procesul corect şi final al justiţiei. În final, justiţia va fi cea care condamnă, nu noi direct din acuzaţii“, a declarat Nicolae Ciucă.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a dat, luni, un raport de admitere, în unanimitate, pe cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru, acuzat de DNA de luare de mită. Acesta a participat la şedinţa comisiei, împreună cu avocata sa. Raportul deputaţilor jurişti a fost depus la Biroul Permanent, care urmează să stabilească votul în plen, tot luni.

Fostul ministru al Sănătăţii a declarat luni, înainte de audierea în comisia juridică, că nu a primit niciun ban şi nu a atins niciun ban.

„Nu vreau decât să se facă dreptate. Sunt nevinovat. Nu am primit niciun ban. Ieri am văzut prima dată dosarul. Nu am atins niciun ban, au fost nişte provocări. Nu am acceptat bani. Mai mult de 60% din timpul meu în Huşi este în spital, spitalul este casa mea, acolo consult, acolo dorm, acolo mănânc”, a spus Tătaru.

Citește și: Nelu Tătaru, primele declarații cu privire la cazul de corupție pentru luare de mită în formă continuată: „Le voi cere să înlăture orice obstacol în calea aflării adevărului”

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să dezbată şi să decidă prin vot asupra raportului Comisiei juridice.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vinerea trecută, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul deputatului PNL Nelu Tătaru.

Şi liberalii au reacţionat în cazul Tătaru. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că Nelu Tătaru a fost eliberat din funcţia de preşedinte al filialei PNL Vaslui şi de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală, joia trecută, de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Cât a putut să coste un bilet la peluză pentru un meci din SuperLiga: „Zici că a stabilit Bolojan prețurile”
Capital.ro
Reguli noi privind consumul de alcool la volan. Rămâi fără permis pentru 15 zile dacă ai această alcoolemie
Playtech.ro
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea Dedeman aflată în centrul tranzacției Carrefour
Adevarul
Un economist traduce ce ne spune ratingul Fitch: Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Au apărut primele imagini de la înmormântarea afaceristului Sorin Iacob, a soției și bebelușului lor. Cei trei au fost înhumați împreună
iamsport.ro
Fotbalistul român important a refuzat-o pe FCSB pentru a semna cu Dinamo! Gigi Becali îi oferea un salariu uluitor
MediaFlux
Dezastru financiar pentru trei zodii. Ghinionistele horoscopului după 14 februarie
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat