Nicolas Sarkozy, ameninţat cu moartea

O anchetă a fost deschisă după ameninţările cu moartea făcute la adresa lui Nicolas Sarkozy, luni, la Bordeaux (Gironde), cu cinci zile înaintea unei conferinţe pe care preşedintele francez, care candidează pentru un al doilea mandat prezidenţial, urmează să o ţină.
Sânziana Stancu
01 mart. 2012, 07:45
Nicolas Sarkozy, ameninţat cu moartea

Luni după-amiază, un necunoscut a apelat de zece ori numărul de urgenţă al poliţiei şi a folosit mai multe insulte. El a spus că a primit o sumă mare de bani ca să atenteze la viaţa preşedintelui. sarkozy urmează să ţină o conferinţă, la Bordeaux, pe tema „Republicii, cetăţeniei şi imigraţiei”.

Chiar dacă bărbatul nu părea a fi în deplinătatea capacităţilor mintale, apelurile au fost luate în serios de autorităţi. Brigada criminală a Direcţiei interregionale a poliţiei judiciare (DIPJ) a pornit o anchetă.

Dar preşedintele nu este singurul politician francez care a intrat în vizorul psihopaţilor ucigaşi. Cu câteva săptămâni în urmă, şi Francois Hollande, adversarul socialist al lui Sarkozy, aflat în vizită în suburbiile din Bordeaux, a fost de asemenea ţinta ameninţărilor cu moartea. Ancheta încheiată rapid de DIPJ a dus la arestarea unui suspect: un bărbat în vârstă de 56 de ani care a recunoscut faptele. Pentru actul său, motivat de un pariu de 50 de euro cu un prieten, poate primi şase luni de închisoare şi o amendă de 7.500 de euro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Ce transfer! Universitatea Craiova dă o super lovitură: fundaşul central a fost vândut pe o sumă total neaşteptată. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România