Preşedintele Nicuşor Dan a participat, miercuri, la Sfânta Liturghie de la Biserica Palatului Cotroceni, care şi-a cinstit ocrotitorii, prilej cu care șeful statului a subliniat că este important să avem tot timpul în minte că istoria nu începe cu noi.
Conform Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române, slujba a fost oficiată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, împreună cu un sobor de clerici din Arhiepiscopia Bucureştilor, în prezenţa preşedintelui României, Nicuşor Dan, şi a reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale şi Muzeului Naţional Cotroceni.
Vezi și Votul de învestire a Guvernului Luca Niculescu, programat luni, 19 octombrie 2026 (surse)
„Mă bucur că ajung şi eu din când în când cu dumneavoastră aici. Şi de fiecare dată ne aducem aminte că sunt lucruri mai importante decât cele care par că ne ocupă tot timpul. E important să avem tot timpul în minte că istoria nu începe cu noi. (…) Cred că într-o lume, într-o societate în care vedem că ura, vrajba e tot mai mare, trebuie să dăm exemplu de moderaţie şi înţelegere: tot timpul o să avem opinii diferite, numai că trebuie să ne uităm la aproapele nostru cu adevărat ca la aproapele nostru”, a precizat preşedintele Nicuşor Dan.
Potrivit calendarului stabilit pe baza confirmărilor primite până în acest moment de la liderii partidelor politice, întâlnirile vor avea loc la sediile partidelor după cum urmează:
11:00 – Partidul Social Democrat (PSD)
13:00 – Partidul Național Liberal (PNL)
15:30 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR).
Sorin Grindeanu a anunțat public că susținerea PSD pentru Guvernul propus de Luca Niculescu este condiționată de următorul lucru:
„Ne dorim să vedem dacă există o dorință reală a premierului desemnat de a decupla România de la politicile falimentare marca Bolojan sau marca PNL-USR”, este „linia roșie” impusă de PSD.
Conducerea Partidului Social Democrat (PSD) s-a reunit, marți, într-o ședință pentru a discuta care sunt pașii următori ai partidului, după ce Luca Niculescu a fost nominalizat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. La finalul ședinței, liderul PSD a anunțat că a primit un „mandat larg” de discuții cu Luca Niculescu. Sorin Grindeanu a subliniat că „linia roșie” a partidului ține de măsurile cuprinse în programul de guvernare al lui Luca Niculescu și că așteaptă să se întâlnească cu premierul desemnat.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că PSD e extrem de dezamăgit de alegerea pe care a făcut-o Nicuşor Dan aseară, privind desemnarea lui Luca Niculescu premier, el arătând că nu spune că e neconstituţională sau că ar fi în afara legii. ”Pentru mine, a fost destul de clar când am ieşit de la Cotroceni că nu sunt eu sau nu are PSD mandatul”, a mărturisit liderul PSD.
Întrebat ce va face Partidul Social Democrat, dacă acest guvern nu va obţine voturile necesare pentru învestire, Grindeanu a spus: „Haideţi să ajungem în acea situaţie şi vă voi spune. Prima oară vreau să avem aceste discuţii cu domnul Luca Niculescu, să vedem ce îşi propune, cum gândeşte gestionarea, administrarea ţării, cum vrea să aşeze toate aceste lucruri, cum vrea să aibă o echipă funcţională. Până atunci, mai e mult”, a menţionat liderul PSD.