Nicuşor Dan a semnat decretele. Ies din sistem imediat ce se publică în Monitorul Oficial

Decizia CCR cu privire la pensiile magistraţilor face ca mulţi judecători să-şi depună dosarele de pensionare pentru a beneficia de vechile prevederi, deşi legea se aplică de la 1 ianuarie 2026.
Viorel Dobran
16 mart. 2026, 15:13
Nicuşor Dan a semnat decretele. Ies din sistem imediat ce se publică în Monitorul Oficial

Nicuşor Dan semnează pe bandă rulantă decrete de pensionare a magistraţilor, numai săptămâna trecută şase judecători trecând de la bară la plimbări în parc alături de nepoţi.

Nicușor Dan intervine în criza carburanților din România. Decizia președintelui după explozia prețurilor la motorină și benzină

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 13 martie 2026, următoarele decrete:

  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Diaconescu Mihaela-Simona, judecător la Curtea de Apel Ploiești – pensionare, la data de 16 martie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Gorgăneanu Cornelia-Nicoleta, judecător la Curtea de Apel Craiova – pensionare, la data de 16 martie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Fulea Maria-Elena-Aureliana, judecător la Curtea de Apel Alba Iulia – pensionare, la data de 16 martie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Ghiță Ciprian-Alexandru, judecător la Curtea de Apel București – pensionare, la data de 16 martie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Răducu Mirela, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Teleorman, delegată în funcția de președinte al Secției conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal la această instanță – pensionare, la data de 15 martie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Tódor Tamás, judecător la Tribunalul Satu Mare – pensionare, la data de 16 martie 2026.

CSM: Dificultăţi nemaiîntâlnite în justiţia din România. Deficitul de judecători se menţine la 15%

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenţia asupra dificultăţilor “nemaiîntâlnite” până în acest moment în justiţia din România în privinţa deficitului de judecători, grefieri şi asistenţi ai judecătorului, precizând că deficitul de judecători se menţine la 15%.
“În continuarea informaţiilor recent prezentate privind volumul de activitate al instanţelor judecătoreşti, de 4 ori mai mare decât media europeană, pentru corecta şi completa informare a societăţii cu privire la dificultăţile nemaiîntâlnite până la acest moment cu care se confruntă justiţia din România, prezentăm situaţia deficitului de resurse umane la nivelul instanţelor, respectiv judecători, grefieri şi asistenţi ai judecătorului. Din totalul schemei naţionale de 5.071 de posturi de judecător aprobate în România, sunt vacante la acest moment 759 de posturi, respectiv 15%. La acestea se adaugă 51 de posturi vacante din totalul celor 283 de posturi aprobate din fondul de rezervă. În total, cumulat, numărul posturilor vacante este de 810 posturi de judecător. Cele mai multe posturi vacante sunt la nivelul tribunalelor, respectiv 397 de posturi vacante din schema naţională şi 33 din fondul de rezervă, urmate de judecătorii, cu 324 de posturi vacante din schemă şi 16 din fondul de rezervă”, se arată într-un comunicat al CSM.

Astfel, sursa citată menţionează că la nivelul primului grad de jurisdicţie (judecătorii şi tribunale) sunt vacante 721 de posturi, reprezentând 95% din totalul posturilor vacante, fără luarea în calcul şi a posturilor aprobate din fondul de rezervă.

“Încă din anul 2019, ca urmare a unei analize realizate la nivelul Consiliului, s-a constatat că volumul de activitate al instanţelor judecătoreşti a crescut semnificativ, însă schemele de personal auxiliar au rămas neschimbate, devenind astfel subdimensionate. Pentru asigurarea unui raport corespunzător judecător/grefier ar fi fost necesare 4.874 de posturi suplimentare de grefier. Acest aspect a fost adus la cunoştinţa executivului, în cadrul unui grup de lucru constituit în acest sens, convenindu-se încă de la acel moment că este necesară majorarea schemelor de personal auxiliar, suplimentarea urmând să se realizeze treptat, cu 200 posturi anual. S-a realizat o singură suplimentare a schemelor de personal, în anul 2020, cu 225 posturi”, subliniază Consiliul, care adaugă că discuţiile cu Ministerul Justiţiei au fost reluate în anul 2023, când s-a asumat înfiinţarea a 600 posturi de grefier, corespunzătoare perioadei 2021-2023, trendul de 200 posturi pe an urmând a fi menţinut şi în continuare.

CSM aminteşte că, în mod constant, lună de lună, ultima dată în luna februarie 2026, a revenit către Ministerul Justiţiei cu solicitarea de înfiinţare a celor 600 posturi de grefier cu studii superioare, măsură care reprezintă în continuare o prioritate. Toate demersurile realizate de Consiliu în acest sens au fost ignorate.

“În luna februarie 2026, reiterând adresa transmisă în luna ianuarie 2026, Consiliul a solicitat Guvernului României să iniţieze un demers normativ pentru majorarea numărului maxim de posturi de la nivelul instanţelor judecătoreşti, astfel încât să fie posibilă crearea unor noi posturi de asistent al judecătorului la nivelul tuturor curţilor de apel, tribunalelor, respectiv tribunalelor specializate, prin asigurarea unui raport de cel puţin 1 asistent al judecătorului la 3 judecători, solicitarea Consiliului fiind justificată de necesitatea implementării unor soluţii practice şi funcţionale pentru deblocarea situaţiei în care se află instanţele judecătoreşti. În condiţiile creşterii constante a numărului de dosare, este evident că efortul imens al judecătorilor trebuie susţinut prin personal de suport, pentru care, de altfel, există reglementare legală, în art. 150 din Legea 304/2022, din păcate doar formală, pentru că este ignorată, ca în multe alte situaţii”, susţine Consiliul.

Având în vedere că, în temeiul Legii 393/2023, au fost înfiinţate 165 posturi de asistent al judecătorului, pentru asigurarea raportului de cel puţin un asistent al judecătorului la trei judecători este necesar să se asigure un număr suplimentar de 712 posturi de asistenţi ai judecătorului, subliniază CSM.

Modificare la legea pensiilor magistraţilor, pentru „corelarea termenelor”: Articolele actului normativ vor fi aplicate de la data intrării sale în vigoare, nu de la 1 ianuarie 2026, cum era prevăzut iniţial

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, o modificare la legea pensiilor magistraţilor, în ceea ce priveşte termenul de aplicare a sa, stabilit iniţial pentru 1 ianuarie 2026. Potrivit Executivului, pentru „corelarea termenelor” şi respectarea „principiului neretroactivităţii”, guvernanţii au stabilit că prevederile actului normativ se vor aplica de la data intrării sale în vigoare.

Nicușor Dan, întâlnire decisivă cu secretarul OCDE, Mathias Cormann! Care este stadiul aderării României

Potrivit unei informări a Guvernului, în şedinţa de vineri a fost aprobată o modificare la Legea nr. 24/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 27 februarie 2026.

„Această lege a fost modificată în sensul în care, la articolele care prevedeau aplicarea începând cu 1 ianuarie 2026, se menţionează că acestea vor fi aplicate începând cu data intrării în vigoare a legii”, precizează Executivul.

Sursa citată menţionează că este o modificare de „corelare a termenelor”, astfel încât „să fie respectat principiul neretroactivităţii”.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri dimineaţă, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, apreciind că ”recalibrarea modului de calcul al acestor pensii” este „un gest de echitate”, aşteptat de societatea românească, dar menţionând că va susţine măsurile legislative şi administrative cerute de corpul profesional pentru „optimizarea condiţiilor” în care îşi desfăşoară activitatea.

”Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate. Îi asigur pe magistraţi că munca lor este respectată, iar importanţa lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută”, a mai transmis preşedintele Nicuşor Dan.

Curtea Constituţională a publicat, joi, motivarea de aproape 40 de pagini a deciziei privind pensiile magistraţilor, prin care a repins sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a admis că legea Guvernului este constituţională.

După publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial, preşedintele Nicuşor Dan avea un termen de 10 zile pentru a promulga legea.

În motivare, Curtea Constituţională a statuat că ”nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabileşte prin legislaţia naţională. În aceste condiţii, legiuitorul poate să prevadă şi o limită minimă a cuantumului pensiei, precum şi plafonul maxim al acesteia. Dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înţeles în sensul că îndreptăţeşte o persoană la o pensie într-un anumit cuantum. De asemenea, cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil”.

În aceste condiţii, a conchis Curtea, nu se încalcă dispoziţiile art.44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată.

Cu privire la actualizarea pensiilor de serviciu, prin Decizia nr.467 din 2 august 2023, paragraful 157, Curtea a statuat că „din perspectiva securităţii juridice în cadrul sistemului judiciar, [înlocuirea actualizării pensiei de serviciu în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, cu actualizarea sa în funcţie de indicele de inflaţie – s.n.” aduce în discuţie o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiţiei. Aceste persoane pierd un element al statutului lor consolidat la data intrării în profesie.

Prin urmare, legiuitorul trebuie să facă diferenţa între persoanele deja aflate în structura sistemului judiciar şi cele care încă nu au accesat acest sistem la data intrării în vigoare a legii.

Dacă în primul caz o reglementare precum cea analizată nu poate fi acceptată, în cel de-al doilea caz legiuitorul are o marjă de apreciere tocmai pentru că persoana va fi capabilă să previzioneze parcursul său profesional, precum şi drepturile care decurg din acesta, încă de la momentul intrării în profesie.

Judecătorii CCR Mihaela Ciochină, Asztalos Csaba-Ferenc şi Mihai Busuioc au avut o opinie concurentă la decizia CCR.

De asemenea, judecătorii CCR Gheorghe Stan şi Cristian Deliorga au avut o opinie separată. Curţile de Apel i-au solicitat  preşedintelui Nicuşor Dan să trimită în Parlamemt o cerere de reexaminare a legii privind pensiile magistraţilor. Ei reclamau că vor fi instituite mai multe regimuri de pensionare pentru magistraţi şi că se ajunge la o situaţie absurdă, ca, într-un interval de aproximativ 3 ani, judecătorul de judecătorie care a ieşit la pensie, în baza legii în vigoare să aibă o pensie aproape egală cu cea a unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pensionat în baza noii legi.

Şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a cerut preşedintelui Nicuşor Dan să retrimită în Parlament, spre reexaminare, Legea privind modificarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Judecătorii susţin că reexaminarea este ”esenţială” pentru garantarea dreptului cetăţenilor la o justiţie independentă şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Judecătorii îl atacă dur pe premierul Ilie Bolojan, acuzându-l de ”mentalitate stalinistă” în raporturile dintre puterea executivă şi cea judecătorească, în care ”Partidul era cel care decidea ce hotărâri judecătoreşti trebuie pronunţate”.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Fiica unui fost fotbalist se iubește cu un bărbat mai mare cu 8 ani. E fostul iubit al unei sportive celebre
Capital.ro
Tragedie în televiziune. Marele prezentator a murit la spital. A marcat micile ecrane timp de cinci decenii: Era o persoană unică
Playtech.ro
Ce înseamnă dacă România decide să declare criză pe piața carburanților. Cel mai negru scenariu prezentat de specialiști
Adevarul
Exod inversat. Statistica surprinzătoare a românilor care revin definitiv în țară
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Totul e pregătit! La ce dată va fi prezentat Gică Hagi la noua echipă
MediaFlux
Modificări în facturile la telefonie. Legea îi va obliga pe operatori să calculeze altfel
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj