Nicuşor Dan anunţă consultări oficiale pentru noul Guvern. Partidele, pelerinaj luni la Cotroceni, programul oficial

Preşedintele Nicuşor Dan se consultă luni cu toate partidele parlamentare, iar seara ar putea anunţa noul premier sau o nouă rundă de negocieri.
Viorel Dobran
14 mai 2026, 18:40
Nicuşor Dan anunţă consultări oficiale pentru noul Guvern. Partidele, pelerinaj luni la Cotroceni, programul oficial

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare, pentru ziua de luni, începând cu ora 09.00, în vederea desemnării premierului.

Sondaj CURS. Criza politică aduce schimbări mari, PSD şi PNL urcă, în timp ce AUR scade la intenţia de vot

”În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituţia României, Preşedintele României, Nicuşor Dan, va invita la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru”, anunţă, joi, Administraţia Prezidenţială.

Consultările vor avea loc luni, 18 mai 2026, după următorul program:

  • Ora 09:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
    Ora 10:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);
    Ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
    Ora 12:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
    Ora 13:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
    Ora 14:00 – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale;
    Ora 15:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
    Ora 16:00 – Partidul Oamenilor Tineri (POT).

 

Sorin Grindeanu îl somează pe Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, să trimită la Parlament reformele PNRR: „Vă rog să-mi transmiteți cât mai urgent lista cu proiectele legislative”

 

Nicuşor Dan, despre criza internă: Se va rezolva, într-o direcţie pro-occidentală şi într-un termen pe care îl apreciez destul de rapid. Nu există vreun risc ca România să se abată de la această direcţie / Scenariul anticipatelor, exclus

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, despre criza internă, că se va rezolva, într-o direcţie pro-occidentală şi într-un termen pe care îl apreciază destul de rapid, el afirmând că nu există vreun risc ca România să se abată de la această direcţie pro-occidentală. Potrivit şefului statului, scenariul anticipatelor este complicat, arătând că nu am avut alegeri anticipate după 1989 şi de asta exclude acest scenariu.

„Legat de criza noastră politică internă, ea se va rezolva, într-o direcţie pro-occidentală şi într-un termen pe care eu îl apreciez destul de rapid”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, în cadrul declaraţiilor de presă comune cu omologul său din Polonia.

Preşedintele a mai spus că „nu există vreun risc ca România să se abată de la această direcţie pro-occidentală”.

Despre scenariul alegerilor anticipate, el a spus că potrivit Constituţiei României, este un mecanism destul de complicat, mecanismul de alegeri anticipate.

„Este relativ complicat. Nu am avut alegeri anticipate după 1989 şi de asta excludem acest scenariu”, a subliniat Nicuşor Dan.

Strategia în doi pași a PNL de readucere a lui Bolojan la Palatul Victoria. Primul pas: PNL nu intră la guvernare cu PSD

Dan Motreanu spune că luni, la consultările formale de la Palatul Cotroceni, convocate de președintele Nicușor Dan, PNL va spune că nu se va mai afla într-un Guvern cu PSD și nu va susține un Executiv susținut de PSD.
„Dacă rezoluția PNL spune că acel premier tehnocrat are și susținerea PSD sub nicio formă nu. (…) Vă spun că personal nu aș susține un tehnocrat. (…) E foarte greu să asigure o coerență a guvernării. Atât timp cât nu ai o legitimitate politică, nu ai o susținere parlamentară, vei fi nevoit în permanență să negociezi cu partidele politice iar partidele politice nu-ți vor acorda un credit pe termen foarte lung. (…) Dacă numim săptămâna viitoare un Guvern, acel Guvern nu va rezista fără să fie atacat mai mult de 3-4 luni și în septembrie vom avea o nouă criză politică (…). Nu, în principiu nu. Nu mergem la Cotroceni cu un premier tehnocrat”, a declarat Motreanu pentru Digi 24.

Motreanu a recunoscut că PNL și USR își aliniază pozițiile iar, în primă fază cele două partide, nu vor merge la Palatul Cotroceni cu propunerea de renominalizare a lui Ilie Bolojan. Secretarul general al PNL consideră că PSD și AUR colaborează, de fapt, din perioada alegerilor prezidențiale din 2024.

„Noi nu mai mergem cu PSD în nicio formă. Nici cu un premier tehnocrat în spate. Avem 3 decizii”, susține Motreanu. Strategia în doi pași a PNL. Pasul doi: Dacă PSD nu trece Guvernul prin Parlament, PNL îl propune din nou pe Ilie Bolojan
Liderul PNL recunoaște că strategia PNL este în doi pași:

„Dacă PSD nu reușește să formeze un Guvern sau refuză să formeze un Guvern, președintele partidului și-a arătat disponibilitatea și responsabilitatea de a prelua și a forma un Guvern. Noi nu fugim de răspundere, știm în ce situație se află țara, știm ce măsuri mai trebuie să luăm”.

Numărul 2 din PNL susține că este dezamăgit de președintele Nicușor Dan, chiar dacă acesta își respectă rolul de mediator:

„Eu personal, da (n.r. mă așteptam la altceva de la Nicușor Dan. M-aș fi așteptat să dea mai multă susținere Guvernului Bolojan știind ce greu s-a format acest Guvern și știind în ce situație este România. Ce așteptare aș fi avut eu de la Președintele țării este de a fi oprit PSD să depună această moțiune de cenzură pentru că România nu își permite o criză politică astăzi și nu vedem nici perspectivele politice în viitorul apropiat”.

Dan Motreanu crede că Sorin Grindeanu, președintele PSD, nu are credibilitatea necesară pentru a fi viitorul premier al României.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Tragedie în familia antrenorului italian. Fiica sa a murit la doar 30 de ani
Capital.ro
Criza din HoReCa se adâncește. Irineu Darău trage un semnal de alarmă pentru economie: A scăzut foarte mult consumul şi asta se simte brutal
Playtech.ro
S-a publicat structura anului școlar 2026-2027. Când încep cursurile și cum vor fi împărțite vacanțele. Ce schimbări apar
Adevarul
Au plecat în vacanță în Halkidiki, dar nu s-au mai întors: un cuplu a murit împreună cu bebelușul lor, iar fiica de 7 ani luptă pentru viață
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Mercur retrograd în Leu pe 17 iulie 2026! Cele trei zodii care atrag ghinionul începând cu această dată. Se anunță pierderi financiare majore!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România