Nicuşor Dan cere banii sectoarelor chiar din legea bugetului pe 2025, aşa cum s-a votat la referendum

În februarie, când Parlamentul va aproba legea bugetului naţional, să aprobe şi modificările pe care bucureştenii le-au solicitat prin referendum, cere Nicuşor Dan.
Filip Stan
28 ian. 2025, 14:31
Nicuşor Dan cere banii sectoarelor chiar din legea bugetului pe 2025, aşa cum s-a votat la referendum

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că îşi doreşte ca în luna februarie, atunci când Parlamentul va aproba legea bugetului naţional, să aprobe şi modificările pe care bucureştenii le-au solicitat prin referendum referitoare la împărţirea banilor din taxe şi impozite, precizând că toţi banii ar veni la Consiliul General care va decide împărţirea lor către primăriile de sector. El a adăugat că nu ar vrea ca aceste modificări legislative să fie subiect de dezbatere politică, precizând că aceasta este voinţa bucureştenilor exprimată la referendumul din 24 noiembrie.

Nicuşor Dan a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, care sunt paşii următori după ce a trecut referendumul referitor la împărţirea banilor din taxe şi impozite şi din impozitul pe venit între Primăria Capitalei şi primăriile de sector.

”Împărţirea banilor pe care bucureştenii îi plătesc, pe de o parte ca impozit pe venit, pe de altă parte ca taxe şi impozite locale, se face prin două legi: Legea 273 a Finanţelor Publice Locale, care împarte cumva jumătate-jumătate impozitele pe venit, adică pe salariile oamenilor şi Codul Fiscal care spune că toţi banii din impozite şi taxele locale sunt colectaţi de către sectoare şi cheltuiţi de către sectoare. În urma votului bucureştenilor din 24 noiembrie, consider că e obligatoriu ca Parlamentul să modifice aceste două legi astfel încât voinţa oamenilor să fie respectată. Asta înseamnă că în ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale în Codul Fiscal, toate prevederile care spun că acestea se fac venituri la bugetul sectoarelor să se modifice şi să se facă venituri la bugetul municipiului Bucureşti şi, de asemenea, ca în legea Finanţelor Publice locale să se spună că banii aceştia vin la municipiul Bucureşti, după care, bineînţeles, Consiliul General, în baza unor criterii să împartă aceşti bani între primăria Capitalei şi primăriile de sector.”, a transmis primarul Capitalei.

Nicuşor Dan: A fost un uriaş eşec faptul că România a anulat alegeri / Iohannis are o mare responsabilitate în acest eşec

El a explicat forma juridică pentru aceste modificări legislative o să fie transmisă Guvernului şi liderilor coaliţiei. ”Această formă juridică va fi transmisă, pe de o parte guvernului României, primului ministru, pe de altă parte liderilor coaliţiei şi noi dorim ca în dezbaterea pe care  Guvernul şi apoi Parlamentul o vor avea pe legea bugetului naţional pe anul 2025, în paralel cu această dezbatere şi Guvernul şi Parlamentul să se uite pe propunerile noastre astfel încât în februarie când Parlamentul va aproba legea bugetului naţional să aprobe şi modificările pe care bucureştenii le-au solicitat prin referendum”, a explicat Nicuşor Dan.

El a fost întrebat dare sunt bugetele primăriilor din Capitală şi cum ar urma să arate după aceste modificări legislative.  ”În anul 2023, banii care au fost colectaţi de către stat şi de către sectoare, în total pentru cele şapte primării, au fost 15 miliarde de lei, din care 12 miliarde de lei au fost impozitele pe venit, deci cum spuneam impozitele pe salarii şi trei miliarde de lei au fost taxele şi impozitele locale, 15 miliarde. În 2024 nu am sumele exacte, dar ele sunt pe taxe şi impozite locale probabil puţin mai mult de trei miliarde, iar pe impozite pe venit nu au fost 12, cred că au fost 10 şi ceva, pentru că o parte din impozitele pe venit, impozitele pe pensii, impozitele pe jocuri de noroc şi alte câteva tipuri de impozite nu s-au mai dus la autorităţile locale, în toată ţara vorbesc, nu doar în Bucureşti, s-au dus la bugetul de stat”, a mai transmis primarul Capitalei.

El a adăugat că în 2024, cele trei miliarde s-au dus în continuare la primăriile de sector, iar din cele zece miliarde din impozite şi taxe pe venit cinci miliarde s-au dus la primăriile de sector, 4,7 miliarde la Primăria Generală şi 300 de milioane la Consiliul Judeţean Ilfov.
”Noi ce vrem este ca aceste, să spunem, 13 miliarde cât au fost în 2024, să vină toate la Primăria Capitalei, la Consiliul General şi Consiliul General să decidă alocarea”, a explicat primarul Capitalei.

El a fost întrebat dacă a vorbit cu liderii coaliţiei, cu Marcel Ciolacu sau cu Ilie Bolojan, despre aceste modificări legislative.
”Până în acest moment nu, pentru că abia acum le avem definitivate, dar în perioada următoare da. În primul rând că o le trimitem oficial şi în perioada următoare da, pentru că e important. Au votat 500 de mii de bucureşteni pentru asta.

De asemenea, el a mai fost întrebat cine va susţine în Parlament aceste modificări.  ”Nu aş vrea ca aceste modificări să fie subiect de dezbatere politică pentru că există, ştiţi bine, asperităţi în relaţia dintre partide, ceea e legitim în democraţie. Şi atunci asta e voinţa bucureştenilor, ideal ar fi ca propunerea să vină de la Guvern şi dezbaterea să fie simultană cu dezbaterea legii bugetului naţional.

Întrebat dacă este sigur 100% că Parlamentul o să adopte aceste modificări, primarul Capitalei a răspuns: ”Nu, nu sunt 100% sigur, dar sunt optimist pentru că nu cred că ne permitem să ignorăm voinţa oamenilor. (…) Cred că oamenii se uită altfel la noi, politicienii, aşteptările lor sunt altele şi cred că nu ne permitem să ignorăm încă o dată ce au spus ei”.

Sondaj CURS. Călin Georgescu se menține pe prima poziție. Nicușor Dan și Crin Antonescu, luptă strânsă pentru locul al doilea

Conform referendumului local din 24 noiembrie 2024, peste 66% dintre bucureşteni au fost de acord ca repartizarea între Primăria municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Nicuşor Dan, despre lucrările la planşeul Unirii: Avizul de circulaţie din partea noastră este deja pregătit, va fi semnat de mine săptămâna asta / Aşteptăm ca Primăria Sectorului 4 să vină cu toate celelalte avize ca noi să dăm autorizaţie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, în legătură cu lucrările la planşeul Unirii, că avizul de circulaţie îl va semna în această săptămână şi apoi îl va transmite Primăriei Sectorului 4. El a adăugat că aşteaptă ca Primăria Sectorului 4 să vină cu toate avizele pentru ca Primăria Capitalei să dea autorizaţie pentru începerea lucrărilor.

Nicuşor Dan a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, când a vorbit ultima oară cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, despre lucrările de reabilitare a planşeului Unirii.
”Am vorbit cred că acum două săptămâni cu domnul Băluţă. Avizul de circulaţie din partea noastră este deja pregătit, va fi semnat de mine săptămâna asta şi o să fie transmis la Primăria Sectorului 4. Mai departe, imediat după, aşteptăm ca Primăria Sectorului 4 să vină cu toate celelalte avize ca noi să dăm autorizaţie”, a explicat Nicuşor Dan.

În luna octombrie a anului trecut, primarul general al Capitalei şi echipe ale Poliţiei Locale a Muncipiului Bucureşti s-au aflat într-un conflict cu reprezentanţi ai Primăriei Sector 4 şi Poliţiei Locale Sector 4, acolo fiind prezente echipe ale Poliţiei Capitalei şi Jandarmeriei.

Scandalul a pornit de la şantierul deschis de Primăria Sector 4 pentru consolidarea planşeului peste râul Dâmboviţa, zona fiind îngrădită. Primăria Sector 4 a demarat lucrările în baza unei autorizaţii emise de către Primăria Sector 3.

Nicuşor Dan a emis o dispoziţie pentru îndepărtarea gardurilor şi a utilajelor din zonă, prefectul Capitalei anunţând că va ataca actul administrativ.

Deşi în repetate rânduri Nicuşor Dan a cerut intervenţia Poliţiei, instituţia a transmis că este un litigiu civil care trebuie tranşat în instanţă, echipele de intervenţie fiind în zonă doar pentru ca scandalul să nu escaladeze. Ulterior, primarul Sectorului 4 a retras echipele din zonă.

Nicuşor Dan: Dacă proprietarul din Parcul IOR va defrişa tot spaţiul vegetal, va fi amendat cu 350 de milioane de euro

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că în cazul în care va fi defrişat spaţiul vegetal de pe întreaga suprafaţă a zonei retrocedate din Parcul IOR, proprietarul va primi o amendă de 350 de milioane de euro. Până acum, primăria a dat o amendă de 35 de milioane de euro pentru defrișarea unui hectar de teren.

„În Parcul IOR sunt 10 sau 12 hectare (retrocedate – n.r.). Pe unul dintre aceste hectare, proprietarul nu numai că a tăiat copacii, dar a şi luat stratul vegetal. Şi acolo am dat acea amendă de 35 de milioane de euro. Dacă proprietarul o să defrişeze spaţiul vegetal pe 10 hectare, o să îi dăm o amendă de 350 de milioane de euro, pentru ca să fie un mesaj foarte clar pentru orice proprietar de spaţiu verde că nu va construi într-un spaţiu verde”, a spus primarul Capitalei, Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.

El a menţionat că fostul proprietar al suprafeţei retrocedate a decedat şi că urmează procesul de succesiune. „Amenda de 35 de milioane de euro va aduc aminte că a fost contestată de fostul proprietar, doamna Cocoru. Între timp, dânsa a decedat, iar avocaţii noştri au urmărit procesul de succesiune. Nu a început încă. Şi vom introduce această amendă în masa succesorală, astfel încât în momentul când se va dezbate succesiunea doamnei Cocoru să fim şi noi şi acolo cu aceşti 35 de milioane de euro. Deci, o să dureze, dar eu sunt optimist că Primăria Capitalei va recupera fie banii aceştia, fie terenul pentru faptele care au fost făcute acolo”, a spus edilul general.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?