Nicuşor Dan cere mai multă implicare din partea statului, după noul Palme d’Or al lui Mungiu

Preşedintele Nicuşor Dan l-a felicitat, duminică, pe regizorul Cristian Mungiu, după ce lungmetrajul „Fjord” a câştigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.
Viorel Dobran
24 mai 2026, 16:38
Nicuşor Dan cere mai multă implicare din partea statului, după noul Palme d’Or al lui Mungiu

Nicuşor Dan a aşteptat aproape o zi până să-l felicite pe Cristian Mungiu pentru performanţa de la Cannes 2026. Într-o postare pe Facebook, şeful statului a subliniat că „filmul românesc contemporan este o carte de vizită excelentă pentru România”, iar „administrația trebuie să facă mult mai mult pentru a-l folosi în beneficiul României și al cinematografiei românești”.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, președintele Nicușor Dan a catalogat victoria lui Cristian Mungiu ca pe „o performanță extraordinară”. Acesta a transmis felicitări întregii echipe a filmului și a vorbit despre sensul artei, în viziunea sa.

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câştigat trofeul Palme d’Or: „Prima dată este o surpriză. Apoi vine plăcerea”

„Am apreciat la filmele precedente ale lui Cristian Mungiu că pun întrebări, că merg pe linia fină dintre două sau mai multe seturi de valori aflate în conflict. Acesta este, pentru mine, sensul artei: cunoașterea umanului din cât mai multe perspective”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a mai spus că succesul de la Cannes „este și o recunoaștere a noului val al cinematografiei românești”, menționându-i pe regizorii Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu și Cătălin Mitulescu.

Cannes 2026: Performanţă fantastică, Cristian Mungiu Cristian Mungiu a câştigat al doilea Palme d’Or din carieră

În final, Nicușor Dan a apreciat că „filmul românesc contemporan este o carte de vizită excelentă pentru România”, iar „administrația trebuie să facă mult mai mult pentru a-l folosi în beneficiul României și al cinematografiei românești”.

„Fjord” este un film despre dificultatea de a înţelege pe cineva care gândeşte altfel, o poveste despre polarizare, despre incapacitatea de a dialoga, despre lucrurile care îi despart pe oameni şi cele care încă îi mai ţin împreună.

 

 

Bolojan îl felicită pe Cristian Mungiu pentru premiul obţinut la Festivalul de Film de la Cannes: Îi mulţumim pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România

Premierul interimar Ilie Bolojan îl felicită pe regizorul Cristian Mungiu pentru premiul obţinut la Festivalul de Film de la Cannes cu filmul Fjord şi îi mulţumeşte pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România.

„Felicitări lui Cristian Mungiu pentru premiul obţinut la Festivalul de Film de la Cannes. Este o reuşită care vorbeşte despre talent, muncă şi despre felul în care cultura română poate ajunge în marile spaţii internaţionale. Ne bucurăm să vedem un cineast român apreciat la cel mai înalt nivel şi îi mulţumim pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România”, a scris premierul pe Facebook.

Regizorul Cristian Mungiu a primit sâmbătă seară Palme d’Or, pentru filmul Fjord, ajungând astfel în cercul foarte restrâns al regizorilor care au câştigat de două ori acest trofeu.

Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, după succesul obţinut de Cristian Mungiu la Cannes, cu filmul Fjord, că orice guvern normal la cap dintr-o ţarǎ al cǎrei regizor câştigǎ al doilea Palme d’Or ar trebui sǎ se preocupe, nu de decoraţii şi mesaje sforǎitoare, ci de asigurarea unui buget decent de reprezentare la campania pentru premiile Oscar. El apreciază că, mai mult decât de succesul meritat al filmului Fjord, este vorba mai ales despre o campanie de imagine şi de diplomaţie culturalǎ pentru ţarǎ. „Fǎrǎ înţelegerea cǎ filmul e o industrie puternicǎ, care poate genera locuri de muncǎ şi aduce business consistent în ţarǎ, n-am fǎcut nimic”, adaugă Tudor Giurgiu, care îi felicită pe Mungiu şi

Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în istoria cinematografiei europene, după ce a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul său, fiind pentru a doua oară când cineastul obține cel mai prestigios trofeu acordat pe Croazetă, o performanță extrem de rară în lumea filmului.

 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
CFR Cluj şi-a găsit atacant! Fostul golgheter al Serbiei semnează cu echipa lui Neluţu Varga
Capital.ro
Bancnota euro care dispare definitiv. BCE schimbă toate celelalte bancnote. Ce trebuie să știe românii care dețin euro
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă de 100 de mp în vara lui 2026. Preţurile au crescut, simulare de calcul
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Influencerul Connor Murphy și-a găsit sfârșitul într-un lac din Thailanda, în timp ce fugea de poliție. Martorii spun că ar fi avut un comportament neobișnuit
iamsport.ro
Gigi Becali a primit ”o sumă imensă” pentru Tavi Popescu. Decizia luată de patronul FCSB
MediaFlux
Obligațiile proprietarilor de apartamente care se debranșează. ANRE clarifică regulile privind încălzirea la bloc
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?