Nicușor Dan, cu ghiozdanul fetiței sale în spate înainte de învestire. Partenera lui lipseşte de la ceremonie întrucât mezinul familiei este bolnav. Fiica sa, Aheea, a venit la Parlament direct de la școală

Mirabela Grădinaru, partenera preşedintelui ales, Nicuşor Dan, a lipsit de la ceremonia de învestire a acestuia întrucât mezinul familiei este bolnav. Informaţia a fost dată chiar de către Nicuşor Dan, care a spus că şi-a început ziua ducându-şi fiica la şcoală. Aheea, fica sa, a venit la Parlament separat, direct de la şcoală.
Alina Costache
26 mai 2025, 12:38
Nicușor Dan, cu ghiozdanul fetiței sale în spate înainte de învestire. Partenera lui lipseşte de la ceremonie întrucât mezinul familiei este bolnav. Fiica sa, Aheea, a venit la Parlament direct de la școală

Președintele ales Nicușor Dan a fost surprins luni dimineață, de jurnaliști, ieșind din casă cu două rucsacuri, unul fiind al fetiței sale, Aheea.

Mirabela Grădinaru, partenera preşedintelui ales, Nicuşor Dan, a lipsit de la ceremonia de învestire a acestuia întrucât mezinul familiei este bolnav. În plen, la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan a fost prezentă doar fiica lui.

Citește și: Cum i se va schimba viața lui Nicușor Dan după învestire. Ce privilegii va avea în calitate de președinte al României

Întrebat cum s-au obişnuit copiii săi cu această schimbare, Nicuşor Dan a răspuns: `Trebuie să-mi daţi puţin timp ca să vorbesc cu ei şi să-i întreb”, adăugând că şi-a început ziua ducându-şi fiica la şcoală.

În ceea ce priveşte locuinţa de serviciu, Nicuşor Dan a spus că a avut „un armistiţiu” cu SPP până pe 15 iunie, cand se termină şcoala şi apoi va mai vedea.

„O să vedem dacă rămânem în cartier, cel puţin, aşa cum, am promis fetiţei”, a spus Nicuşor Dan.

”Să terminăm urgenţele astea cu Guvernul şi după aceea vom vedea”, a completat preşedintele ales, Nicuşor Dan, care a depus jurământul în faţa camerelor reunite ale Parlamentului.