Nicușor Dan a participat în Cipru, alături de ceilalți lideri pe pe continent, la reuniunea informală a Consiliului European.
La finalul discuțiilor, șeful statului a făcut declarații privind temele abordate și a răspuns la întrebările jurnaliștilor.
Președintele a subliniat, printre altele, că ”mesajele” României la reuniune au fost pentru un buget mare al Uniunii Europene și că trebuie discutat ”acasă” cum pot fi cheltuite mai bine fondurile alocate țării noastre.
”A fost un consiliul informal, nu s-au luat decizii. A fost un tur de masă pe opiniile tuturor țări despre cheltuieli. Pentru România, mesajele noastre au fost că ne dorim un buget mare, pentru ca toate chestiunile pe care le dorim pentru Europa să se întâmple. Ne interesează foarte tare segmentul de competivitate.
Mesajul României este că ne dorim o împărțire echitabilă. Am fost printre cei care au susținut posibilitatea Uniunii Europene de a se împrumuta. Trebuie să facem discuția acasă cum putem cheltui mai bine fondurile europene și, în felul ăsta, să ne dezvoltăm”, a precizat Nicușor Dan.
Șeful statului a mai spus că s-a discutat și despre Ucraina, inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski. În acest context, s-a convenit ca UE să susțină în continuare Ucraina, țara invadată de ruși în februarie 2022.
”A fost o discuție și despre Ucraina, inițial cu Volodimir Zelenski, apoi între lideri. S-a deblocat împrumutul de 90 de miliarde. S-a lansat al 20-lea pachet de sancțiuni. Situația este ceva mai bună decât cu cea cu care eram obișnuiți.
Am vorbit de necesitățile pe care le are Ucraina. A fost un consens de a susține în continuare această cauză”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat despre aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană și despre șansele ca țara condusă de Maia Sandu să beneficieze de o accelerare a demersurilor, președintele a răspuns: ”Este o discuție despre așa-numita cuplare – decuplare între cele două țări. Sunt țări care spun că orice stat aderat e bine câștigat și sunt țări care spun că Ucraina luptă pentru Europa și ar fi pentru moralul soldaților și al societății și o decuplare este un factor descurajant. Discuția continuă”.