Nicușor Dan, felicitat telefonic de Marcel Ciolacu după rezultatele alegerilor: „Mi-a zis că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului”

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, spune că, după rezultatul alegerilor, premierul Marcel Ciolacu l-a sunat să-l felicite pentru că a obținut un nou mandat.
Claudia Simion
11 iun. 2024, 12:45
Nicușor Dan, felicitat telefonic de Marcel Ciolacu după rezultatele alegerilor: „Mi-a zis că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului”

Marcel Ciolacu i-a mai spus că ar trebui să discute despre viitorul Bucureştiului, a precizat Nicușor Dan.

„Am vorbit cu domnul Ciucă ieri dimineaţă. Am avut o discuţie, m-a felicitat. Am lăsat un dialog deschis pentru o eventuală colaborare viitoare. Domnul Ciolacu m-a sunat, de asemenea, ca să mă felicite. Domnia sa mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului, după ce toate lucrurile acestea se vor lămuri. Mulţi politicieni mi-au trimis mesaje de felicitare. Încă nu am apucat să răspund la toate. (…) Domniile lor m-au sunat şi m-au felicitat şi mi-au spus că sunt deschişi la dialog”, a declarat Nicuşor Dan, pentru B1 Tv.

Citește și Rezultate parțiale alegeri europarlamentare 2024: PSD și PNL domină țara. Diana Șoșoacă merge la Bruxelles

Nicușor Dan a mai spus, în privința formării unei majorități în viitorul Consiliu General, că așteaptă să vadă în ce fel vor fi distribuite mandatele.

„Pare că Alianţa Dreapta Unită o să aibă 16 – 17 locuri din cele 55. REPER-ul pare că o să aibă 3 – 5 locuri. Deci, împreună o să aibă undeva la 20 de locuri. Pentru majoritate mai e nevoie de 8. Îmi doresc foarte tare ca PNL să fie parte din majoritate, ei vor avea 7 – 8 locuri. O să vedem exact numărul de locuri şi, după aceea, o să începem discuţiile. Eu am avut o colaborare bună cu PNL, USR, PMP în mandatul precedent”, a explicat primarul.

În ceea ce privește o candidatură la alegerile prezidențiale din septembrie 2024, Nicușor a spus: „Nu voi candida la alegerile prezidenţiale în 2024. Ce se va întâmpla în viitor, o să mai vedem. Dar în 2024, nu”.

Citește și Rezultatele oficiale alegeri 2024 la Consiliul General al Municipiului București. O majoritate e greu de formathttps://www.romaniatv.net/rezultatele-oficiale-alegeri-2024-la-consiliul-general-al-municipiului-bucuresti_8347633.html

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT