Nicuşor Dan, mesaj de Ziua Marinei deși a absentat de la ceremoniile de la Constanța: Atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile şi energiile creative, atunci sunt sigur că şi viitorul va fi mai bun pentru România

Preşedintele Nicuşor Dan şi-a exprimat certitutdine, în mesajul transmis vineri, de Ziua Marinei, că atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile şi energiile creative, atunci şi viitorul va fi mai bun pentru România.
Alina Andrei
15 aug. 2025, 12:03
Nicuşor Dan, mesaj de Ziua Marinei deși a absentat de la ceremoniile de la Constanța: Atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile şi energiile creative, atunci sunt sigur că şi viitorul va fi mai bun pentru România

Președintele Nicușor Dan a absentat vineri de la manifestările organizate la Constanța de Ziua Marinei. Cu toate acestea, șeful statului a transmis un mesaj citat de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu.

”Marinarii noştri sunt cei care poartă pavilionul tricolor pe mările şi oceanele lumii. De aceea, sărbătorim astăzi şi oamenii extraordinari dedicaţi acestei cariere, dar onorăm şi simbolurile naţiunii noastre. Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naţionale suntem mai puternici”, a mai afirmat preşedintele în mesajul transmis la ceremoniile organizate la Constanţa şi prezentat de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu.

”Ziua Marinei Române este una dintre sărbătorile de suflet ale naţiunii noastre. Ceremoniile devenite tradiţionale la malul Mării Negre aduc laolaltă români veniţi din toată ţara să se bucure de festivităţile pregătite în cinstea marinarilor noştri. Vă transmit tuturor salutul meu călduros şi cele mai bune gânduri!”, afirmă preşedintele în mesajul transmis prin intermediul lui Cristian Diaconescu, consilier prezidenţial – Departamentul Securităţii Naţionale, coordonatorul Cancelariei Preşedintelui României, în cadrul festivităţilor desfăşurate la Comandamentul Flotei din Constanţa.

Nicuşor Dan subliniază că Ziua Marinei este o zi a unităţii naţionale, pentru că acest moment special reuşeşte să ne apropie oriunde ne-am afla.

”Marinarii noştri sunt cei care poartă pavilionul tricolor pe mările şi oceanele lumii. De aceea, sărbătorim astăzi şi oamenii extraordinari dedicaţi acestei cariere, dar onorăm şi simbolurile naţiunii noastre. Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naţionale suntem mai puternici. Atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile şi energiile creative, atunci sunt sigur că şi viitorul va fi mai bun pentru România”, afirmă preşedintele.

El remarcă faptul că, departe de ţară, de familie şi de prieteni, marinarii sunt dedicaţi unei profesii dificile.

”De aceea, vă mulţumesc şi dumneavoastră, şi celor apropiaţi pentru sacrificiile pe care trebuie să le faceţi. Vă îndemn să vă păstraţi curajul şi să purtaţi cu devotament şi demnitate Drapelul României peste tot în lume”, explică Nicuşor Dan.

El aminteşte că rolul Forţelor Navale Române, alături de celelalte componente ale Armatei, este foarte important în a contribui, împreună cu Aliaţii şi partenerii României, la întărirea securităţii spaţiului euroatlantic şi la creşterea siguranţei cetăţenilor români.

”Vă asigur că vom continua eforturile pentru dotarea şi modernizarea Forţelor Navale Române, astfel încât să aveţi asigurat tot ce este necesar pentru succesul misiunilor la care participaţi”, a precizat preşedintele.

El a adăugat că, în actualul mediu internaţional de securitate, regiunea Mării Negre are o importanţă strategică, fiind recunoscută ca atare atât la nivelul NATO, cât şi la nivelul Uniunii Europene.

”Vom continua să valorificăm acest statut în beneficiul siguranţei şi prosperităţii cetăţenilor români”, a dat asigurării Nicuşor Dan.

”Dragi marinari, Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă mereu în pază şi ocrotire! La mulţi ani şi bun cart înainte!”, a spus el în finalul mesajului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Champions League, play-off tur, LIVE VIDEO. Duel între vechile cunoștințe ale Craiovei. Un român intră în scenă
Capital.ro
Un paradis exotic devine mai accesibil românilor. Primul charter direct pleacă din București. Cât costă biletele
Playtech.ro
Poți cere concediu de pe o zi pe alta? Ce drepturi ai și când te poate refuza angajatorul
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața pe centura Timișoarei, după ce a intrat cu mașina sub un TIR parcat
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Rusia amenință Marea Britanie! Drone britanice, utilizate de Ucraina pe teritoriul rus. Prima reacție de la Londra
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat