Nicuşor Dan nu exclude să candideze la alegerile prezidenţiale: Analiza abia începe, e o chestiune foarte serioasă

George Simion, dar şi alţi politicieni au avansat ipoteza ca Nicuşor Dan să candideze din partea unei coaliţii pentru Cotroceni. Primarul Capitalei nu respinge ideea şi recomandă USR să rămână în Opoziţie-
Filip Stan
07 dec. 2024, 16:03
Nicuşor Dan nu exclude să candideze la alegerile prezidenţiale: Analiza abia începe, e o chestiune foarte serioasă

Nicuşor Dan nu exclude să candideze la alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a arătat că pentru moment această analiză o face împreună cu colaboratorii lui de la primărie.

Primarul Capitalei a mai spus că nu a avut contact cu nimeni din partidele politice.

„Analiza abia începe în momentul acesta. Şi analiza nu e la nivel de persoane, e la nivel de toate partidele pro-europene. (…) Începem analiza şi noi, aşa cum o începe toată lumea. În orice caz, e o chestiune foarte serioasă. (…) Pentru moment această analiză o fac împreună cu colaboratorii mei. Dar desigur că sunt deschise, discutăm cu toată lumea. Dar nu e aşa de important numele. Important este ca modul în care se selectează candidaţii de către partidele pro-europene să fie gândit dinainte, astfel încât să nu fim într-o situaţie disperată, cum am fost alaltăieri”, spune la Antena 3 Nicuşor Dan.

USR face primul pas în afara coaliţiei europene. Claudiu Năsui: „PSD-PNL-UDMR-minorităţi au o majoritate singuri în noul parlament”

Întrebat dacă ar putea fi candidat comun PSD-PNL la alegerile prezidenţiale, el afirmă: „în momentul acesta cred că sunt foarte multe ipoteze şi nu cred că trebuie să avansăm”.

„Cred că trebuie ca toate partidele să-şi facă analizele proprii şi în funcţie de asta, într-o săptămână-două, să ia decizii”, adaugă primarul general al Capitalei.

Chestionat dacă în prezent se consideră pregătit pentru funcţia de preşedinte al României, Dan a spus: „În momentul acesta, evident, nu”.

George Simion spune că în Diaspora Călin Georgescu ar fi fost votat masiv în primele ore şi că Nicuşor Dan este beneficiarul „loviturii de stat”

Unul dintre partidele pro-europene ar trebui să rămână în opoziție în viitoarea guvernare, crede Nicușor Dan. Ar fi cea mai bună decizie în contextul actual, este de părere primarul Capitalei, fără să spună și la ce partid se referă: PNL ori USR.

Nicușor Dan: Fără să dau nume de partide, eu cred că ar fi sănătos ca un partid pro-european să rămână în opoziție. Pentru că o să urmeze niște ani economici dificili, inevitabil guvernul se va eroda și, cum spune englezul, nu trebuie să pui toate ouăle într-un coș. Însă, din păcate, numerele din parlament nu ne ajută foarte mult cu multe variante și atunci între aceste două constrângeri ne aflăm.

Despre posibilitatea ca el să fie candidatul unic la alegerile prezidențiale despre care vorbește, primarul general al Capitalei spune: „E mult prea devreme ca să… Suntem la câteva ore după decizia care ne-a surprins pe toți, deși e foarte bine că s-a întâmplat. Trebuie sa facem toate analizele. Eu mi-aș dori un candidat de dreapta care să intre în turul doi și să câștige”.

Coaliţia România Europeană, formată din mai multe personalităţi şi asociaţiio civice, propune susţinerea comună de către partidele democratice pro-Vest şi societatea civilă a primarului Nicuşor Dan drept candidat independent pentru alegerile prezidenţiale din 2025.

Curtea Constituţională a României (CCR) argumentează, în hotărârea privind anularea procesului electoral pentru alegerea preşedintelui României, că este aplicabil articolul din Constituţie potrivit căruia preşedintele României în funcţie ”exercită mandatul până la depunerea jurământului de preşedintele nou-ales”. CCR invocă complexitatea şi durata operaţiunilor electorale.

”Curtea, având în vedere complexitatea şi durata în timp a operaţiunilor electorale necesare ulterior pronunţării prezentei decizii, constată aplicabilitatea art.83 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele României în funcţie «exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou-ales».

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că el rămâne în mandat până va fi ales un nou preşedinte al României. şi că, după validarea şi convocarea noului Parlament, urmează convocarea de consultări cu partidele parlamentare şi constituirea noului guvern. Şeful statului a mai spus că nu doreşte să fie prim-ministru, ci vrea doar să îşi ducă acest mandat la bun sfârşit.

Mai multe asociaţii civice s-au întrunit în conferinţa de la Cluj şi au convenit înfiinţarea Coaliţiei România Europeană pentru susţinerea şi aplicarea practică, în politici publice, a valorilor fundamentale ale UE (libertate, democraţie, stat de drept, egalitate, demnitate şi drepturile omului) şi a unei agende de schimbări şi direcţii prioritare pentru securitatea şi dezvoltarea României, în mandatul 2025-2030.

Potrivit unui comunicat oficial, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a participat la deschiderea conferinţei, fiind prezent la Cluj vineri, pentru primirea Premiului ICDE România Europeană 2024.

”Într-un moment critic pentru România, în care, aşa cum demonstrează rapoartele desecretizate din CSAT, a avut loc un atac hibrid al Federaţiei Ruse asupra suveranităţii, democraţiei şi societăţii româneşti, prin dezinformare, intoxicare cu mesaje mincinoase, manipulare şi supraexpunere plătită din fonduri externe, pe reţeaua TikTok, a unui candidat pro-Rusia, dar în care există şi o frustrare reală a cetăţenilor faţă de prestaţia clasei politice din ultimii ani, semnatarii propun următoarele:

1.Susţinerea comună de către partidele democratice pro-Vest şi societatea civilă a domnului Nicuşor Dan drept candidat independent pentru alegerile prezidenţiale din 2025.

2.Structurarea, în perioada imediat următoare, a unei agende de schimbări şi direcţii prioritare pentru România, bazate pe măsuri pe termen scurt şi mediu pentru securitate, justiţie şi stat de drept, consolidare economică, coeziune socială, reformă administrativă şi educaţie.

3.Colaborarea responsabilă şi matură a partidelor democratice prooccidentale din Parlamentul României pentru salvarea direcţiei strategice pro-Vest a ţării (UE, NATO, SUA), sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova şi consolidarea valorilor democraţiei liberale şi economiei româneşti.

4.Coaliţia România Europeană este deschisă forţelor politice şi civice care susţin principiile de mai sus”.

Semnatarii sunt: ICDE (Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană), Iniţiativa Timişoara, Asociaţia Împreună pentru A8, Iaşi, Voci pentru Democraţie şi Justiţie (VeDem Just), Diaspora 360°, Nürnberg, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, Platforma CentrulPolitic.ro, Asociaţia #ActivAGPiteşti, Prof. univ. dr. Valentin Naumescu, Prof. univ. dr. Corneliu Bjola, Conf. univ. dr. Raluca Moldovan, Conf. univ. dr. Octavian Ţîcu, Lect. univ. dr. Diana Botău, Lect. univ. dr. Cristi Danileţ, Dr. Thomas Tolnai, Mihai Emilian Ivanov, Romeo Stavăr-Vergea, Mihai Marc, Tana Foarfă, autor centrulpolitic.ro, Avocat dr. Dragoş Lucian Ivan, Eugen Tischler, Cristian Pop, Ionel Apostol, Bogdan Eduard Pleşcan, Doru Creţ, Laurenţiu Ştefănescu, Oscar Manto, Marius Dragomiroiu, Cristian Popa, Prof. univ. dr. Lucian Leuştean, Andrei Enghiş.

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Fiica lui Mugur Isărescu a rămas fără jobul de la compania imobiliară unde a lucrat 10 ani. I s-a micșorat drastic salariul, apoi nu a fost realeasă în conducere
Capital.ro
Bani pentru pensionari înainte de Paște. Ministrul Florin Manole, anunț la TV: Au nevoie de ajutor, e de bun simț
Playtech.ro
Cât te costă, de fapt, o zi obișnuită în România, de dimineața până seara, dacă mergi la serviciu. Calcul complet de la cafea la transport
Adevarul
De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Radu Banciu, marcat pe viață de un fost jucător al Rapidului: ”Înainte să devină fotbalist era tractorist”
MediaFlux
Cea mai bună veste pentru românii născuți înainte de 1960. Proiectul a fost lansat
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj