Nicușor Dan pleacă în SUA alături de Prima Doamnă, Mirabela Grădinaru, pentru Adunarea Generală a ONU. Agenda vizitei include și participarea la recepția oferită de Donald Trump

Președintele Nicușor Dan pleacă în Statele Unite, cu un avion privat, pentru a participa la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Șeful statului este însoțit în această vizită de partenera de viață, Mirabela Grădinaru, agenda vizitei incluzând și prezența la o recepție oferită de șeful Casei Albe, Donald Trump.
Mircea Filipescu
19 sept. 2026, 20:00
Nicușor Dan pleacă în SUA alături de Prima Doamnă, Mirabela Grădinaru, pentru Adunarea Generală a ONU. Agenda vizitei include și participarea la recepția oferită de Donald Trump

Pentru această deplasare a lui Nicușor Dan, Administrația Prezidențială a închiriat un avion de la o companie din Luxemburg. Este vorba despre Global Jet, care pune la dispoziție o aeronavă privată de tip Dassalt Falcon 8X, potrivit Boarding Pass.

Adunarea Generală a ONU va avea loc în cel mai mare oraș american, New York, unde se află sediul central al organizației. Va fi prima oară când Nicușor Dan va merge la Adunarea Generală a ONU. Anul trecut, România a fost reprezentată de ministrul de externe, Oana Țoiu. Șeful statului a explicat atunci că nu a mers la New York deoarece a considerat că ”e mai util” să fie prezent în țară în acea perioadă.

Agenda vizitei în SUA de acum include, printre altele, participarea la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Donald Trump şi soţia sa, Melania Trump, şi inaugurarea intersecţia ”The Queen Marie of Romania Corner”,  în contextul aniversării a 100 de ani de la turneul istoric al Reginei Maria în SUA.

Iată, mai jos, programul complet al vizitei în SUA, transmis de Administrația Prezidențială.

Programul complet al vizitei lui Nicușor Dan în SUA

LUNI

La ora 1:30, ora României, Nicuşor Dan va avea o întâlnire cu Alianţa foştilor ambasadori ai Statelor Unite ale Americii în România

La 16:30, Mirabela Grădinaru va participa la Summitul „Fostering the Future Together Partnership Event” organizat sub patronajul Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump.

La 19:00, Nicușor Dan va avea o întâlnire cu antreprenori români din SUA din domeniul Tech, iar la 21:00 o întâlnire cu reprezentanţii JP Morgan Chase şi cu investitori în obligaţiuni româneşti în România

Citește și Nicușor Dan a scris ”Cred în România” pe o bornă de pe Via Transilvanica și se declară optimist privind viitorul economic al țării

MARȚI

La 1:30, Nicuşor Dan şi Mirabela Grădinaru vor participa la inaugurarea intersecţiei ”The Queen Marie of Romania Corner”.

La 2.00, şeful statului se va întâlni cu reprezentanţii comunităţii româneşti din New York.

La ora 16:00, preşedintele României va participa la deschiderea Săptămânii la Nivel Înalt a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

La ora 19:00, Prima Doamnă, Mirabela Grădinaru, va participa la dejunul oferit de către Prima Doamnă a SUA, Melania Trump.

MIERCURI

La ora 00:00, şeful statului va avea o întâlnire cu Benjamin Black, CEO al US International Development Finance Corporation, la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, din New York.

La 2:00, Nicuşor Dan şi Mirabela Grădinaru vor participa la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump şi Melania Trump la Lotte New York Palace Hotel.

Citește și Nicușor Dan crede în evoluția României: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc așa”