Nicușor Dan, PRIMA REACȚIE după numirea lui Mihai Busuioc la CCR și a Liei Savonea la ICCJ. Când va desemna un membru la Curtea Constituțională

Președintele Nicușor Dan a avut prima reacție după numirea lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională a României (CCR) și a Liei Savonea la șefia instanței supreme. Cu aceeași ocazie, șeful statului a precizat când va desemna un membru la CCR.
Irina Dumitrescu
26 iun. 2025, 11:51
Nicușor Dan, PRIMA REACȚIE după numirea lui Mihai Busuioc la CCR și a Liei Savonea la ICCJ. Când va desemna un membru la Curtea Constituțională

Șeful statului, Nicușor Dan, a fost solicitat de jurnaliști, la finalul summitului NATO de la Haga, să comenteze numirile, considerate controversate, la CCR (Mihai Busuioc, propus de PSD) și la șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), după ce președintele sublinia, la începutul mandatului, că justiția va reprezenta un subiect prioritar pentru el.

Nicușor Dan a reiterat că justiția rămâne o prioritate a mandatului său de șef al statului, însă a precizat că preferă să vorbească despre ”interferenţa” lui cu acest domeniu după ce va face ”nişte lucruri concrete”.

”Confirm tot ce am spus până acum. Formarea Guvernului s-a terminat acum două zile, moment de la care a trebuit să vin aici şi mâine, după cum ştiţi, la Bruxelles. Prefer să vorbesc de interferenţa mea cu justiţia după ce voi face nişte lucruri concrete”, a spus președintele.

Citește și Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European. Subiecte extrem de importante pe agenda discuțiilor

În același context, Nicușor Dan a ținut să sublinieze că numirea președintelui ICCJ este, potrivit legii, atributul Consiliul Superior al Magistraturii, iar cea a judecătorilor CCR revine parlamentului, cu excepția unui singur membru, desemnat de șeful statului.

Șeful de la Cotroceni a continuat precizând că va anunța ”cam într-o săptămână” pe cine desemnează la CCR.

”Pe cele două evenimente pe care le-aţi menţionat (numirile la CCR și ICCJ- n.r.), conform legii, atributul de a numi, de a desfăşura procedura de numire a preşedintelui Înaltei Curţi este al Secţiei de judecători din Consiliul Superior al Magistraturii, preşedintele mai puţin decât a putea să asiste la şedinţele acestuia nu are atribuţii. Numirea judecătorilor la Curtea Constituţională este un atribut al celor două Camere ale Parlamentului. (…) Numirea mea o să o vedeţi cam într-o săptămână”, a precizat șeful statului, citat de digi24.

Pe de altă parte, Nicușor Dan a subliniat că el, ca președinte, încearcă optimizarea lucrurilor ”care preocupă societatea”.

”Există un echilibru de putere între preşedinte, parlament şi guvernul care este o creaţie a parlamentului şi, prin atributele pe care le am ca preşedinte, încerc să optimizez fiecare din aceste lucruri care preocupă societatea. Optimizare înseamnă că, pe anumite decizii care sunt comune, decizia nu este exclusiv la tine şi atunci trebuie să prioritizezi. O prioritate a fost o majoritate solidă, care să dea stabilitate financiară şi încredere”, a explicat președintele.

Întrebat dacă, până acum, a făcut vreun compromis în mandatul de șef al statului, Nicușor Dan a răspuns: ”Ce înseamnă compromis? (…) Sunt multe nuanţe ale acestui cuvânt. Aşa cum am spus, există un echilibru de putere, există nişte atribuţii şi există negociere între preşedinte şi partide pe a aranja aceste atribuţii şi nu tot timpul – şi acesta este farmecul democraţiei – deciziile sunt la o singură persoană”.

Citește și Nicușor Dan, luat la întrebări în Bruxelles de fanii lui Călin Georgescu. ”Cum să trăiască domnul cu banii ăștia?” REACȚIA șefului statului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Când va arăta FCSB ca o echipă capabilă să câștige titlul! „Totul s-a schimbat!”
Capital.ro
Pericolul ascuns din locuințele încălzite cu sobe în sezonul rece. Greșelile care pot provoca incendii și intoxicații cu monoxid de carbon
Playtech.ro
Cât plătești la curent pentru centrala pe gaz. Calcul pentru 6, 10 și 14 ore de funcționare pe zi
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Fenomenal! Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT