Președintele Nicușor Dan a reacționat după două incidente violente petrecute în școlile din România în decurs de câteva zile. Luni, o profesoară și un elev au fost răniți într-un atac cu cuțitul la o școală din Bistrița, iar joi, un adolescent de 15 ani a atacat doi colegi cu o macetă, într-un liceu din Pitești.
Șeful statului a atras atenția a atras atenția asupra bullyingului, a importanței intervenției timpurii și a siguranței copiilor atât în școli, cât și în mediul online.
„Două incidente grave în școli, în mai puțin de o săptămână. Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm.
În ultimii ani, am progresat în înțelegerea și combaterea bullyingului. Dar regulile și legile, absolut necesare, nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi. Este nevoie de mai multă atenție la ce se întâmplă între copii, de intervenție la primele semne și de preocupare pentru cauzele violenței, nu doar pentru consecințele care pot fi devastatoare.
Relația de încredere dintre profesori, părinți și copii contează enorm. Un dialog deschis, încrederea și disponibilitatea de a lua în serios ceea ce ne spun copiii pot face diferența înainte ca lucrurile să ajungă într-un punct fără întoarcere.
Diriginții, profesorii consilieri școlari și toate cadrele didactice au un rol esențial în recunoașterea și semnalarea acestor comportamente. La fel de important este ca elevii să știe că pot cere ajutor și că vor fi ascultați, fără teama de represalii sau de victimizare ulterioară.”, a punctat Nicușor Dan.
Șeful statului arată că, pentru mulți tineri, granița dintre lumea reală și cea virtuală nu mai există, iar în mediul online pot vedea violență mult mai ușor.
„Copiii noștri cresc astăzi între două lumi, cea reală și cea virtuală. Pentru mulți dintre ei, granița dintre ele aproape că nu mai există. Violența, hărțuirea și agresivitatea nu mai sunt doar în curtea școlii, ci și pe ecranele pe care le privesc zilnic.
Fiecare copil are dreptul să învețe într-un mediu sigur, să fie protejat de violență și să primească sprijin atunci când are nevoie. Aceste drepturi trebuie respectate atât în lumea reală, cât și în mediul online. Siguranța copiilor în mediul online trebuie să ne preocupe și e nevoie de soluții care să reiasă din dialogul autorităților, specialiștilor, profesorilor, părinților și elevilor.
Avem nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină, de acces real la consiliere psihologică, dar și de măsuri pentru protecția minorilor în utilizarea spațiului online”, a specificat Nicușor Dan.
Reacția președintelui vine după ce, luni, 19 octombrie, un elev de 13 ani a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Potrivit informațiilor disponibile public, acesta dorea să atace un coleg mai mic, cu o culoare diferită a pielii, pe care îl considera de origine indiană.
Cel de-al doilea incident a avut loc joi dimineață, 22 octombrie, la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești. Un elev de 15 ani ar fi atacat doi colegi cu o macetă în baia liceului, în timpul unei pauze. Unul dintre adolescenți a suferit o rană la antebraț și a fost transportat la spital, iar polițiștii au început cercetările.