Ninge de două zile la munte. Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri naţionale

Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale din Suceava, Harghita, Hunedoara şi Bistriţa-Năsăud, situate în zonele înalte, se face în condiţii de iarnă în urma ninsorilor căzute în timpul nopţii de joi spre vineri. Drumarii acţionează cu material antiderapant.
Iulian Tudor
11 apr. 2014, 06:14
Ninge de două zile la munte. Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri naţionale

În Masivul Parâng, judeţul Hunedoara, stratul de zăpadă depăşeşte 10 centimetri, după ce în ultimele două zile vremea s-a răcit, iar precipitaţiile s-au transformat în ninsoare ce s-a aşternut pe principalele creste din zonă, potrivit Agerpres. „Ninge de două zile, iar stratul de zăpadă măsoară între 10 şi 15 centimetri, în funcţie de altitudine. Nu se poate schia, iar numărul turiştilor este foarte mic”, a declarat vineri şeful Salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida.

O situaţie similară este şi în zona turistică Straja, din Masivul Vâlcan, unde a nins mai puţin.

În Masivul Retezat, ninsoarea s-a depus la altitudini mai mari de 1.800 de metri, însă în zona staţiunii Râuşor precipitaţiile sub formă de lapoviţă au topit zăpada.

„Le recomandăm turiştilor să nu se aventureze pe trasee pentru că vremea se poate schimba din moment în moment, iar pe creste este ceaţă. Orice deplasare este bine să fie anunţată la Salvamont pentru că la refugii avem echipe de permanenţă ce pot oferi informaţii despre starea traseelor şi condiţiile meteo”, a conchis şeful Salvamont Petroşani.

Circulaţia este îngreunată, vineri, pe DN 17A, între localităţile Vatra Moldoviţei şi Suceviţa, din cauza ninsorii abundente, căzute în această zonă din judeţul Suceava. Mai multe autotrenuri, care nu erau echipate corespunzător pentru condiţii de drum de iarnă, nu au mai putut urca panta drumului, rămânând blocate în zona km 4+000 – km 18+000 şi km 26+000 – km 53 +000.

În zona afectată de ninsoare s-a acţionat, încă de la ora 5.00, cu patru utilaje proprii, urmând să fie supliment numărul acestora cu încă două utilaje. De asemenea, pe toată perioada ninsorii, s-a intervenit cu material antiderapant.

De asemenea, potrivit şefului de cabinet al prefectului Harghitei, Adrian Pănescu, sunt acoperite cu zăpadă DN 13B, Gheorgheni-Praid, pe vârful Bucin, DN 12C, în zona Lacu Roşu, DN 12A Miercurea Ciuc- Lunca de Jos, DN 15, Topliţa-Borsec şi DN 11B, Casin-Târgu Secuiesc, în zona vârfului Nyerges, informează Agerpres. Zăpada tratată cu antiderapant de pe carosabil ajunge până la trei centimetri pe vârful Bucin. Pe DN 13A, Miercurea Ciuc-Vlăhiţa se semnalează zăpadă apoasă.

Drumarii au împrăştiat 42 de tone de material antiderapant şi au acţionat cu şase utilaje de deszăpezire. Nu au fost înregistrate probleme deosebite în trafic.

În staţiunea Harghita Băi stratul de zăpadă a ajuns la peste zece centimetri şi se manifestă intensificări ale vântului.

Trei localităţi din zona de nord a judeţului Harghita au rămas fără energie electrică, vineri dimineaţă, după ce o linie de medie tensiune a fost avariată din cauza vremii nefavorabile. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciubotariu, în prezent nu au curent electric 382 de consumatori din localităţile Tulgheş, Recea şi Hagota. Mai multe posturi de transformare au fost afectate, iar o echipă de la Electrica se află la faţa locului pentru remediere defecţiunilor.

Primarul din Tulgheş, Marcel Vancu, a declarat că în zonă sunt frecvente întreruperile de curent din cauză că reţeaua electrică este veche şi se defectează atunci când ninge sau bate vântul.

Circulaţia rutieră se desfăşoară, vineri, în condiţii de iarnă şi în Pasul Tihuţa din judeţul Bistriţa-Năsăud, principala cale de legătură dintre Transilvania şi Moldova. Stratul de zăpadă măsoară şase centimetri.

Şoferii care străbat DN 17, prin Pasul Tihuţa, sunt avertizaţi să reducă viteza şi să ţină cont de condiţiile de drum cu carosabil umed.

A mai nins şi la baza Pasului Tihuţa, la Valea Străjii, unde stratul de zăpadă depus măsoară doi centimetri.

Cantitatea maximă de precipitaţii căzută în ultimele 24 de ore a fost de 8 l/mp, la Piatra Fântânele.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Horoscop rune 7-13 iulie 2025. Mihai Voropchievici anunță protecție divină, dar și realizări pentru zodii. Leii fac un salt calitativ
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită prezentatoare TV. Românii nu o vor uita niciodată
Playtech.ro
Ce primeşti la all-inclusive în Mamaia? Doi români au plătit aproape 800 de lei pe noaptea de cazare, ce au avut de mâncare
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Forțele ucrainene au publicat imagini cu sistemul antiaerian „Raven” în acțiune
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Cocktail de pesticide în farfurie: Topul celor mai contaminate alimente
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în București. Pe ce dată se întâmplă
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă. Cum plănuia să pună mâna pe țară. Procurorii au aflat totul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane