Noaptea Cercetătorilor 2022. Observaţii astronomice, ateliere interactive pentru copii, spectacole cu roboţi

Cercetătorii din consorţiul ReCoNnect invită vineri publicul să descopere lumea extraordinară a ştiinţei prin zeci de activităţi destinate minţilor curioase de toate vârstele, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022. Şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" deschide şi în acest an porţile laboratoarelor sale de cercetare şi îi invită pe toţi cei pasionaţi de ştiinţă la Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect. Evenimentul are loc vineri, între orele 17:00 şi 21:00, la sediul muzeului din Şoseaua Kiseleff nr. 1
Filip Stan
30 sept. 2022, 12:39
Noaptea Cercetătorilor 2022. Observaţii astronomice, ateliere interactive pentru copii, spectacole cu roboţi

Noaptea Cercetătorilor 2022. Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfăşoară anual în peste 300 de oraşe europene, iar în România, anul acesta, are loc în oraşe precum Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Galaţi şi multe altele.

Specialiştii Muzeului Antipa au pregătit vizitatorilor o serie de activităţi prin care vor dezvălui celor interesaţi din tainele meseriei de cercetător, iar ceea ce fac în laboratoare va fi descris pe înţelesul tuturor.

Muzeul Antipa va avea vineri, 30 septembrie 2022, un program special de vizitare, fiind deschis între orele 10:00 şi 15:00 (ultimul vizitator va intra la ora 14:00). În intervalul 17:00 – 21:00 (ultimul vizitator va intra la ora 20:00) se vor desfăşura activităţile dedicate Nopţii Cercetătorilor.

Programul evenimentelor din această seară cuprinde:

1. Colţul naturalistului, Coordonatori: Dr. Oana Paula Popa, Dr. Elena Iulia Iorgu, Dr. Ana-Maria Krapal, Drd. Alexandra Florina Popa
2. Kitchen Science – Cum putem să extragem ADN din fructe şi cum îl putem vizualiza?, Coordonatori: Drd. Andreea Maria Brezeanu, Dr. Andrei Ştefan
3. Cum trebuie să preparăm insectele pentru o colecţie de entomologie?, Coordonator: Dr. Melanya Stan
4. Curiozităţi din lumea lepidopterelor şi metode inedite de capturare a acestora, Coordonator: Dr. Mihai Stănescu
5. Uite cu ce ne hrănim!, Coordonator: Andreea Cătălina Drăghici
6. Taxidermia, ştiinţă sau artă?, Coordonator: Radu Pană
7. În căutarea paraziţilor păsărilor, Coordonatori: Dr. Costică Adam, Dr. Constantinescu Cristina, Drd. Angel Irimia
8. Fascinanta lume a detaliilor: universul microscopiei electronice, Coordonatori: Dr. Rozalia Motoc, Maxim Bâlcu
9. Muzeul şi păsările Bucureştiului, Coordonator: Dr. Angela Petrescu
10. Crustaceele din România, Coordonator: Dr. Ana-Maria Petrescu şi Dr. Iorgu Petrescu
11. Vietăţi cu sânge rece, Coordonator: Dr. Alexandru Iftime

Participarea la Noaptea Cercetătorilor este gratuită.

La Bucureşti, Noaptea Cercetătorilor se va desfăşura vineri, între orele 16.00 – 22.00 în Parcul Izvor, Rondul Bicicliştilor. Programul include: observaţii astronomice, ateliere interactive pentru copii, spectacole cu roboţi, experimente cu ferofluide, senzori, plasme, azot lichid şi surse de energie verde, dar şi alte fenomene spectaculoase, incursiuni interactive în meseria unui geolog, a unui astronaut, a unui biolog sau chiar a unui spion.

La Măgurele, evenimentul se desfăşoară a doua zi, sâmbătă, 1 octombrie, între orele 14.00 – 21.00 în Piaţa Centrală a oraşului. Institutele de cercetare de pe platforma de la Măgurele trimit în piaţă cercetători care vor prezenta cele mai interesante trenduri în ştiinţă.

 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cutremur puternic de 7,1 grade pe scara Richter! Unde s-a produs | VIDEO
Fanatik.ro
De ce nu are Ion Oblemenco nicio selecție în echipa națională. Răzvan Ioan Boanchiș dezvăluie paradoxul: „A îmbrăcat tricoul împotriva lui Garrincha”
Capital.ro
Șoferii pot fi sancționați la un control în trafic. Cele 3 obiecte care trebuie să se afle obligatoriu în mașină
Playtech.ro
Europa se pregătește pentru cel mai intens val de căldură al verii. Țările în care temperaturile vor ajunge la 46 de grade. Când ajunge canicula în România
Adevarul
Cât costă cinci zile la mare în vârf de sezon. Hotelurile cu servicii all inclusive se mențin în preferințele românilor
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
171 de luni de suspendare și aproape 375.000 de euro amenzi! Verdictul care lovește în plin un club din România
MediaFlux
Bonusuri de până la 12% pentru bugetari. Angajații care vor primi bani în plus în funcție de performanță
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România