ANM a emis ATENȚIONARE METEO COD GALBEN pentru intrvalul 10 septembrie, ora 12 – 10 septembrie, ora 18 de temperaturi deosebit de ridicate în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-estul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei.
”Joi (10 septembrie) în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-estul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Banatului, unde va fi caniculă”, anunță ANM.
Citește și: Prognoza meteo 10 septembrie 2026: Vreme de plajă la amiază, pe seară vin ploile
De asemenea, meteorologii ANM anunță AVERTIZARE METEO COD GALBEN în intervalul 11 septembrie, ora 12 – 11 septembrie, ora 18 pentru temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic în Crișana, Maramureș, nordul și estul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nordul, estul și sudestul Transilvaniei.
”Vineri (11 septembrie) în Crișana, Maramureș, nordul și estul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nordul, estul și sud-estul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate, iar maximele vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade. Cele mai mari valori se vor atinge în județele Arad și Olt unde local va fi caniculă și disconfort termic (indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități)”, a transmis ANM.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 11 septembrie, ora 12 – 11 septembrie, ora 18
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat în Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, sud-vestul și centrul Transilvaniei.
”În Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul și centrul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Maximele termice se vor situa între 33 și 36 de grade. Cele mai mari valori, canicula și disconfortul termic accentuat (indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități) vor fi în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj”, potrivit ANM.
De vineri, de la prânz, vremea se răcește. ANM a emis o INFORMARE METEO pentru intervalul 11 septembrie, ora 12 – 13 septembrie, ora 22 de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, cantități însemnate de apă.
”Pe parcursul zilei de vineri (11 septembrie), în Banat, Crișana, la munte și izolat în restul teritoriului, vor fi intensificări ale vântului, iar la rafală se vor atinge viteze în general de 40…50 km/h.
Vremea va deveni instabilă, în seara zilei de vineri (11 septembrie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (11/12 septembrie) în vestul, nordul și centrul țării, iar sâmbătă (12 septembrie) și duminică (13 septembrie) în sud, est și centru. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm) și vijelii (viteze de 50…60 km/h). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp”, potrivit ANM.
PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU BUCUREȘTI
Joi, vremea va fi frumoasă și călduroasă, cu o maximă termică de 31…32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16…17 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 14 grade.
Vineri, vremea se va menține frumoasă și călduroasă. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului (viteze la rafală în general de 30…35 km/h), apoi slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 14…17 grade.
Sâmbătă, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea, când vor fi averse (cantități de apă în jurul a 5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla în general slab ziua, apoi moderat (viteze la rafală de 30…35 km/h). Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
Duminică, vremea va fi închisă și se va răci. Vor fi averse și se vor acumula cantități de apă în medie de 5…10 l/mp. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 23…25 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.