Noi detalii în cazul copilului de doi ani decedat după Revelion, medicii au aflat cauza morţii

A fost confirmat diagnosticul de rujeolă în cazul copilului în vârstă de doi ani decedat săptămâna trecută în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, a declarat presei, luni, directorul DSP Suceava, Sebastian Jureschi.
Filip Stan
08 ian. 2018, 14:10
Noi detalii în cazul copilului de doi ani decedat după Revelion, medicii au aflat cauza morţii

Un copil în vârstă de de 2 ani din localitatea suceveană Mitocu Dragomirnei a decedat pe 4 ianuarie în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava.

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, Mihai Ardeleanu, a declarat vineri că existau suspiciuni conform cărora rujeola ar fi putut fi cauza decesului copilului, dar analizarea probelor serologice prelevate şi trimise la Bucureşti vor putea confirma sau infirma un diagnostic.

Potrivit lui Ardeleanu, băieţelul decedat în SJU Suceava nu era vaccinat împotriva rujeolei.

Copilul ar fi ajuns în Secţia de Pediatrie a SJU Suceava marţi cu o stomatită, miercuri a fost transferat în Secţia ATI, după ce starea sa s-a agravat, iar joi dimineaţă a survenit decesul.

”A venit cu o stomatită aftoasă, după care s-a dezvoltat un sindrom respirator cu tuse, cu insuficienţă respiratorie, cu scăderea saturaţiei în oxigen. A fost pus pe terapie intensivă în Secţia de Pediatrie şi starea de sănătate deteriorându-se a fost transferat în Secţia ATI unde, după toate eforturile depuse, a decedat’‘, a spus Ardeleanu, potrivit Agerpres.

În ultimii doi ani, în România au fost diagnosticate cu rujeolă 10.307 persoane şi s-au înregistrat 37 de decese.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Un club de Serie A, pe urmele lui Andrei Borza! Giovanni Becali, contactat pentru transfer: “Se interesează de el!”
Capital.ro
Cristela Georgescu are probleme în afaceri. Câți bani a pierdut soția lui Călin Georgescu în 2025
Playtech.ro
Un sat din Gorj și-a dublat populația în doar câteva zile. Ce s-a întâmplat într-o localitate cu doar câteva sute de locuitori
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Acuzații grave la adresa primarului unui oraș important din România: ”E în sevraj de dimineața până seara! Când nu e cu alcoolul, e cu altele”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți